Piaţa de Capital

3 iunie 2022
"România trebuie să aibă o clasă de mijloc dezvoltată economic"

ADRIAN CÂCIU, MINISTRUL FINANŢELOR:"România trebuie să aibă o clasă de mijloc dezvoltată economic"

ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 iunie 2022

• "Paşii care s-au făcut până acum în privinţa dezvoltării pieţei de capital au fost destul de lenţi"  

Dacă vrem să avem companii care să se finanţeze prin instrumente bursiere, trebuie ca ţara noastră să aibă o clasă de mijloc dezvoltată din punct de vedere economic, a spus ieri Adrian Câciu, Ministrul Finanţelor, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Listarea Hidroelectrica poate accelera creşterea numărului de investitori la bursă"

ADRIAN TĂNASE, DIRECTORUL GENERAL AL BVB:"Listarea Hidroelectrica poate accelera creşterea numărului de investitori la bursă"

ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 iunie 2022

• "Sperăm ca în prima parte a anului viitor Contrapartea Centrală să fie operaţională" 

Listarea Hidroelectrica poate accelera creşterea numărului de investitori la bursă, care acum se ridică aproape 90.000, faţă de circa 50.000 în urmă cu trei ani, a spus ieri Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în cadrul unei conferinţe de presă.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Bursele au crescut vineri, la nivel global

Bursele au crescut vineri, la nivel global

S.B.Piaţa de Capital / 28 mai 2022

Bursele au crescut vineri, la nivel global, iar dolarul a scăzut, în urma datelor privind creşterea consumului şi încetinirea inflaţiei în SUA, în luna aprilie, două semne că cea mai mare economie a lumii ar putea consemna creştere în trimestrul...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo