Abonament gratuit
Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”

PLASAMENTE ALTERNATIVEConsideraţii autentice despre falsuri artistice

MARIUS TIŢA
Ziarul BURSA #Investiţii Personale /

Consideraţii autentice despre falsuri artistice

MARIUS TIŢA

Povesteam data trecută cum un pictor, şi unul mare, ne atrage atenţia că o lucrare vândută într-o prestigioasă licitaţie recentă, sub semnătura sa, este, de fapt, un fals! Pe 27 martie, pictorul Sorin Ilfoveanu scria pe contul său de Facebook: "De obicei nu adaug text la postările în care pun lucrări de ale mele. Dar aceasta nu este o lucrare, ci un fals! Un fals vândut prin intermediul unei case de licitaţii, care probabil l-a şi certificat. Din păcate, acum trăim vremuri mult prea apăsătoare astfel încât să ne batem capul şi cu asemenea fapte. Aveţi grijă de voi şi să ne reîntâlnim cu bine!".

Desigur, această expunere clară a creat multă emoţie, dar nicio replică oficială. La un moment dat a fost semnalată o frugală reacţie din partea casei Artmark, tot pe Facebook, într-o postare care îl contrazice direct pe autor, spunându-I că lucrarea "este autentică". Argumentele, care trebuiau să fie zdrobitoare, vorbesc de părţi ale familiei extinse, cu care artistul nu se mai află în bune relaţii, de teoria şi filosofia lucrărilor de tinereţe şi cam care cred unii că ar fi rolul lor pe piaţă, la fel pentru cadouri sau chiar a celor "achiziţionate din expoziţii".

Această postare nu mai poate fi găsită pe Facebook, în schimb avem lucrarea pusă sub semnul îndoielii chiar de autor, pe pagina internet a casei Artmark, cu toate datele de vânzare: "Mire şi mireasă", estimare 1.000 - 1.800 de euro, adjudecare de 3.750 de euro. Între timp, au venit argumente şi detalii tot din partea artistului. Tot într-o postare Facebook, vorbind despre "lucrarea falsă", pictorul Sorin Ilfoveanu scrie: "Este greu şi de-a dreptul penibil să explici o evidenţă. Drept pentru care, las imaginile să vorbească de la sine. Ataşez lucrarea originală, alături de fals - ca în jocurile din copilărie: găsiţi 10 diferenţe (greşelile de execuţie nu se pun)". Dar pictorul-profesor nu ne lasă să ne jucăm prea mult, ne dezvăluie tezaurul pe care orice mare artist îl încifrează în lucrările sale: "în această serie şi an, la semnătură foloseam "i" în loc de "1": "20i5". Pentru cei dezamăgiţi de titlul absolut banal cu care pictura a apărut în licitaţie, "Mire şi mireasă", autorul vine cu lămuriri: "Lucrarea mea se intitulează "Levant", 2015, şi face parte din seria cu acelaşi nume". De fapt, nu deosebirile ci asemănările dintre cele două picturi conturează mai clar falsul. Dacă sunt puţine diferenţe, atunci pictura nu este o variantă, ci o copie cu stropi de specific.

Şi în cazul de faţă, dar şi în multe altele, simţi că o lucrare este de cine se susţine că ar fi. Şi nu din vreo parapsihologie sau calităţi supranaturale cu care ai fi dotat. Fiecare mare artist are un ceva al lui, puternic şi atrăgător, care ne hipnotizează şi ne lasă fără vorbe. Orice mimare a acestei magii este imposibilă. Devine un prefabricat, o mână condusă, lipsită însă de spiritul care caracterizează o operă de artă. Povestea artistului justifică psihanalitic toate acestea, dar chiar dacă îi ştim detaliile biografice şi tehnice, viziunile şi partipriurile, magia rămâne neatinsă, dimpotrivă, creşte în splendoare, căpătând trăsături umane, calde.

Şi, ca întotdeauna, tehnica vorbeşte. Direct se spune că "Nu are mână (eventual, labă) de artist!". Adică îi lipseşte talentul şi experienţa unui mare artist, a unui meşter pe care semenii săi îl recunosc. Nu o dată am arătat unor prea pasionaţi iubitori de artă defecte tehnice pe care un artist adevărat nu le poate genera. O pictură, de exemplu, este făcută din multă construcţie, din desen exersat în mii de ore, din culoare izvorâtă din străfundurile talentului şi ale destinului, din viaţă şi observaţie, din sensibilitate şi cultură, din imaginaţie, din abilitate şi concentrare, o pictură este făcută din trăire şi speranţă. Când cineva vrea să fie altfel decât este, când vrea să copieze o astfel de lucrare, renunţă la toate acestea şi, bazându-se pe o oarecare experienţă meşteşugărească, încearcă să meargă pe drumul maeştrilor.

Un falsificator sau imitator este mai orb decât cel mai nefericit nevăzător. Nu vede nimic din măreţia operei originale şi, în micimea sa morală, minimalizând o operă, îşi închipuie că poate face la fel. Pe lângă talentat, se mai şi crede deştept. Îşi închipuie că s-a prins cum face pomii, oamenii, florile, are impresia că îi ştie culoarea, pensulaţia nici nu mai contează, deşi ne spune multe modul cum aşterni culoarea.

Mai sunt şi condiţiile tehnice, obiective sau subiective, mai sunt şi micile trucuri ale artiştilor. Adică, pictorul a lucrat numai pe un anumit tip de suport, că aşa a vrut el, sau a fost obligat ca în diferite etape ale carierei sale să folosească diferite materiale. Dacă avem altceva, ori este vorba de o excepţie ce poate fi documentată, ori de un fals clar. Această zonă de expertiză conţine mijloace de analiză tehnică, scumpe dar bune. Este nevoie şi de secrete. Marii artişti plasează semne fie în suprafaţa picturală, fie pe şasiu, fie pe spate, ca să îşi recunoască lucrările. Nu o dată am semnalat o lucrare vreunui artist care, prin telefon, m-a ghidat în punctul moale şi slab al expertizei: are pe spate un punct roşu, de 3 mm diametru, plasat pe mediana triunghiului desenat de laturile în unghi drept din stânga jos a pânzei, cum te uiţi tu la pânză, la întâlnirea cu perpendiculara care vine de pe latura din dreapta, la două treimi de latura de sus şi o treime de latura de jos? Cum? Este o pictură abstractă şi nu ştii care este latura de jos? Aha, dar vezi punctul roşu pe spate? Bine, este a mea, nu mai întoarce picturile din expoziţie că se ia paza de tine.

Cum, în general, artiştii îşi cam văd de cariera lor, de specificul creaţiei proprii, şi nu se aruncă în aventuri mizere, cum ar fi falsificarea operei altora, această imundă preocupare le revine celor pe care ar trebui să îi numim amatori, dacă nu am jigni o categorie de oameni de mare pasiune pentru pictură, chiar dacă performanţele nu le sunt semnificative. Deci, oameni cu o spoială de tehnică a manipulării vopselelor se aruncă în a face tot felul de cadre pe care le semnează cu numele unor artişti importanţi şi le prezintă ca atare pe diferite componente ale pieţei de artă. Astfel, ajungem să întâlnim cele mai plate imagini, lipsite de trăirea 3D a unei creaţii artistice adevărate, zugrăviri în tuşe minuscule şi şocant de abundente, crezând că astfel se creează picturalul, mări exclusiv pline de spume, minarete strâmbe într-un mod hilar, oameni diformi, cărora li s-au pictat întâi hainele, tencuieli cu pastă, caricaturi de mimetism după modalităţi de rezolvare a unor subiecte reuşite de adevăraţii artişti, Veneţii care nu mai au loc în pânză, aglomerându-se în partea de sus, Balcicuri pline de orientali, cu greşeli de amplasare sau identificare istorică.

Falsurile care tot apar pe la noi sunt uşor de constatat. Şi nu mă refer la cazuri precum cel de la care am pornit, când autorul însuşi ne spune că este un fals. Mai mult, ne dă şi argumentele tehnice. Cine ştie cum se face o pictură, măcar din tutoriale online, nu poate accepta ca eşecuri tehnice să fie trecute în dreptul unor meşteri cu enormă experienţă de atelier, ca lucrări realizate acum mai bine de un secol să strălucească în culori de abia cumpărate la magazin, să ia de bună o localizare datată cu ani buni înainte ca artistul să ajungă prima dată acolo, să fie de acord cu o semnătură prost imitată.

Cu semnătura este o altă poveste. Nu ştiu de ce, falsificatorii de doi bani au impresia că artiştii şi cumpărătorii suferă de prost gust. Altfel, ar renunţa la semnături aşa de prost falsificate şi puse în mijlocul lucrării, să îţi sară în faţă. Cu ani în urmă am văzut într-o licitaţie o banală glastră cu flori semnată Gheorghe Ionescu chiar în mijlocul compoziţiei, de ziceai că este afiş. Pornind de la informaţia oferită de organizatori că lucrarea a fost expusă pe o simeză a artistului, cu vreo câteva decenii în urmă, am mers la catalogul respectivei expoziţii şi am aflat lucrarea originală, mult mai subtilă, frumoasă, armonioasă, desigur, cu semnătura discretă, elegantă, de abia vizibilă într-un colţ.

Şi, titlurile! O să ajung să citesc în titluri. Era o regulă, dacă lucrarea avea numele scris pe ea sau se ştia cu ce titlu a apărut în expoziţiile vremilor sale, atunci aşa îi rămânea numele. Acum, se schimbă şi titlurile ştiute şi cu toate, ştiute sau neştiute, beneficiază de botezări din cele mai banale. Nu tu metaforă, nu tu informaţie, nici urmă de imaginaţie, doar schimbare cu orice preţ.

Un titlu am pus, aşa că nu-mi rămâne decât să semnez, original şi unic.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS