Schengenul militar, vulnerabil la sabotaj extern din cauza cipurilor chinezeşti

Europarlamentarul francez Francois Kalfon, unul din raportorii Parlamentului European pentru dosarul mobilităţii militare, avertizează tranşant că infrastructura şi materialul rulant utilizate în proiectele europene de mobilitate duală - civilă şi militară - trebuie să provină din Uniunea Europeană, pentru a elimina orice risc de sabotaj extern într-un context de securitate tot mai fragil, potrivit unui articol publicat de Euronews.

„Astăzi, totul este digitalizat. Nu vreau ca punctele noastre de semnalizare feroviară digitalizate să poată fi oprite de la distanţă pentru că există cipuri Huawei în interiorul lor”, a declarat Francois Kalfon pentru sursa citată, subliniind riscul existenţei unor aşa-numite „kill switch-uri” (n.red. - mecanisme ascunse de oprire de la distanţă) care ar putea bloca, în momente critice, deplasarea trupelor şi a echipamentelor militare europene.

Declaraţia vine în contextul în care Parlamentul European se pregăteşte să întărească substanţial pachetul legislativ privind mobilitatea militară, prezentat de Comisia Europeană în noiembrie 2025, un pachet care urmăreşte armonizarea regulilor în cele 27 de state membre pentru a reduce drastic timpul necesar deplasării trupelor şi echipamentelor pe teritoriul Uniunii. În prezent, unele state membre pot avea nevoie de până la 45 de zile pentru a răspunde unei solicitări venite din partea altui stat UE privind tranzitul transfrontalier al echipamentelor militare. Executivul european propune ca acest termen să fie redus la maximum trei zile în timp de pace şi la cel mult şase ore în situaţii de criză, în cadrul unui nou mecanism de urgenţă, European Military Mobility Enhanced Response System (EMERS), supranumit deja „Schengen-ul militar”.

Pentru Francois Kalfon, însă, problema nu este doar viteza birocratică, ci şi controlul strategic asupra infrastructurii şi tehnologiei. „Ceea ce nu există în text este preferinţa europeană. Este prudent ca investiţiile noastre în infrastructură şi material rulant să acorde prioritate Europei”, afirmă eurodeputatul francez, care atrage atenţia că, în prezent, „nu există nimic care să oblige vreun operator de transport să utilizeze echipamente europene”, ceea ce în opinia domniei sale reprezintă o vulnerabilitate majoră într-un moment în care infrastructura critică este tot mai des ţintă a războaielor hibride.

Contextul geopolitic amplifică aceste temeri. Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, precum şi anii recenţi marcaţi de suspiciuni privind acte de sabotaj asupra infrastructurii critice din Europa, au forţat statele europene să îşi reevalueze dependenţele strategice. O sursă majoră de îngrijorare este reprezentată de deţinerile chineze în porturi, aeroporturi, companii electrice şi infrastructură de telecomunicaţii. Există temerea că investiţiile chineze ar putea permite colectarea şi transmiterea de date strategice către Beijing sau chiar instalarea unor mecanisme ascunse care să permită oprirea de la distanţă a unor infrastructuri-cheie europene.

Deşi, la finalul anului trecut, Uniunea Europeană a ajuns la un acord pentru înăsprirea regulilor privind investiţiile străine directe în infrastructura critică şi în sectoarele strategice, iar Comisia Europeană a cerut recent limitarea achiziţiei de componente şi echipamente de la furnizorii străini „cu risc ridicat” în domenii precum reţelele de telecomunicaţii, centrele de date, serviciile cloud şi dispozitivele conectate, raportorul Parlamentului European pe dosarul mobilităţii militare susţine că sectorul transporturilor rămâne insuficient protejat. „Voi da un exemplu care nu ţine de mobilitatea militară, ci de avioanele de luptă. Dacă Groenlanda ar fi potenţial atacată de Statele Unite şi acestea au doar F-35, iar pentru a autoriza planul de zbor sunt obligate să trimită planul de zbor către Lockheed Martin, aveţi o problemă. În cazul nostru, este mai puţin spectaculos vizual decât la avioanele de luptă, dar la trenuri şi avioane problema este în practică aceeaşi. Şi dorim să schimbăm acest lucru”, a spus Francois Kalfon pentru sursa citată.

Uniunea Europeană a introdus deja o preferinţă „Made in Europe” în mai multe iniţiative din domeniul apărării, inclusiv în cadrul schemei de împrumut SAFE pentru apărare, în valoare de 150 miliarde euro, şi al Programului European pentru Industria de Apărare, de 1,5 miliarde euro, unde cel puţin 65% din componentele proiectelor finanţate trebuie să provină din UE sau dintr-o ţară asociată, precum Norvegia sau Ucraina. Kalfon consideră însă că această logică trebuie extinsă ferm şi la mobilitatea militară.

În plus, eurodeputatul francez vizează modificarea unui alt element-cheie din pachetul Comisiei: propunerea de creare a unui „pool de solidaritate militară”, prin care statele membre ar oferi voluntar active pentru a fi utilizate de altele, dacă este necesar. În opinia sa, acest mecanism este insuficient. „Avem nevoie de o rezervă strategică de material rulant european”, spune Francois Kalfon, comparând conceptul cu RescEU, planul de răspuns la crize al Uniunii, prin care sunt achiziţionate cu fonduri europene 12 avioane de stingere a incendiilor. „Ce este o rezervă strategică? Înseamnă că, dacă izbucneşte un război de mare intensitate în Europa - să spunem că Polonia este atacată -, toate vagoanele şi locomotivele tale sunt mobilizate pentru a transporta echipamente către front. Asta înseamnă război de mare intensitate. Noi nu avem suficiente locomotive şi vagoane de marfă pentru a face asta”, a precizat Francois Kalfon pentru sursa citată.

Pe lista activelor care ar trebui achiziţionate în comun, cu finanţare directă de la nivelul UE, Kalfon include locomotive, vagoane de marfă şi vagoane de tren-spital, avioane jumbo şi elicoptere jumbo. O atenţie specială este acordată locomotivelor dual-use, capabile să funcţioneze atât pe electricitate, cât şi pe combustibil.

„În special locomotive dual-use, care să funcţioneze pe combustibil şi electricitate, din motive de rezilienţă. Locomotiva ta trebuie să poată circula dacă centrala electrică este bombardată, deci trebuie să fie şi diesel. Nu avem acest tip de echipamente sau avem foarte puţine”, a afirmat eurodeputatul francez pentru sursa citată, adăugând că aceste active, prin natura lor duală, ar putea fi utilizate şi în cadrul RescEU.

Toate aceste propuneri se suprapun cu ambiţia Comisiei Europene de a crea un adevărat „Schengen militar”. Potrivit pachetului prezentat, statele membre vor avea obligaţia să permită tranzitul trupelor şi echipamentelor militare în maximum trei zile în timp de pace şi în doar şase ore în situaţii de urgenţă, cu prezumţia că autorizaţia va fi acordată automat în caz de criză. Pachetul prevede, de asemenea, accelerarea procedurilor de autorizare transfrontalieră, crearea unui nou sistem de răspuns pentru mobilitatea militară, inspirat din Mecanismul de Protecţie Civilă al UE, un „catalog al mobilităţii militare” cu active dual-use din sectorul privat şi un grup de coordonare format din câte un coordonator naţional din fiecare stat membru. În paralel, vor fi prioritizate pentru finanţare 500 de proiecte de infrastructură considerate esenţiale pentru îmbunătăţirea a patru coridoare militare europene, ale căror trasee nu au fost făcute publice, vizând modernizarea drumurilor, căilor ferate, porturilor, aeroporturilor, tunelurilor şi podurilor, astfel încât acestea să poată suporta greutatea şi dimensiunile echipamentelor militare.

Dimensiunea financiară a planului este estimată la aproape 100 miliarde euro, în condiţiile în care bugetul multianual actual, care se încheie în 2027, alocă doar 1,7 miliarde euro pentru mobilitatea militară, adică „o picătură într-un ocean”. Propunerea pentru următorul buget pe şapte ani, care va începe în 2028, prevede aproape 18 miliarde euro, o creştere de zece ori, dar încă departe de necesar. Totuşi, Comisia mizează pe faptul că statele membre vor putea apela şi la fondurile de coeziune, având în vedere caracterul dual-use al infrastructurii, precum şi la schema de împrumut SAFE pentru apărare, iar investiţiile vor putea fi contabilizate şi în atingerea noilor ţinte de cheltuieli ale NATO.

În acest context, insistă Francois Kalfon, preferinţa europeană nu este un moft protecţionist, ci o condiţie de securitate existenţială. Într-o Europă confruntată cu riscul real al unui conflict de mare intensitate, mobilitatea militară rapidă, sigură şi suverană nu mai este o opţiune tehnică, ci o linie de apărare strategică. Iar fără control deplin asupra infrastructurii şi tehnologiei care susţin această mobilitate, avertizează eurodeputatul, Uniunea riscă să descopere, exact în momentul critic, că viteza nu valorează nimic dacă poate fi oprită de la distanţă.