Ministrul Stroe are o ţintă: spectatori la meciul România - Norvegia
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 2 octombrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 2 octombrie 2020
D.N.Ziarul BURSA #Sport / 1 octombrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 30 septembrie 2020
Valul al doilea al crizei sanitare începe să atingă fotbalul. Măsurile de relaxare, legate de prezenţa suporterilor pe stadioane, fie sunt stopate, fie nu mai sunt puse în discuţie, iar tot mai mulţi fotbalişti se îmbolnăvesc. În ţara noastră este de notorietate cazul FCSB, în care aproape tot lotul şi staff-l tehnic s-au infectat, echipa ratând calificarea în faza următoare a Europa League din cauza imposibilităţii de a folosi o echipă competitivă.
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 28 septembrie 2020
Conducerea Comitetului Internaţional Olimpic a transmis un mesaj clar legat de ediţia viitoare a JO, lăsând să se înţeleagă că aceasta trebuie neapărat să aibă loc. Dincolo de latura sportivă, anularea celei mai mari competiţii sportive a lumii ar produce pagube de zeci de miliarde de dolari, atât pentru forul mondial, cât şi pentru ţara gazdă, Japonia.
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 28 septembrie 2020
Excepţiile de la regulă, legate de deplasarea dintr-o zonă în alta a echipelor de fotbal, nu mai sunt privite cu ochi buni de experţii în medicină. Frank Ulrich Montgomery, preşedintele Asociaţiei Medicale Mondiale (WMA), a criticat în termeni duri prezenţa suporterilor la Supercupa Europei la fotbal, disputată săptămâna trecută la Budapesta, între echipele Bayern Munchen şi FC Sevilla.
A.P.Sport / 26 septembrie 2020
A.P.Sport / 26 septembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 24 septembrie 2020
A.P.Sport / 23 septembrie 2020
S.B.Sport / 22 septembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 22 septembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 22 septembrie 2020
O.DSport / 21 septembrie 2020
A.P.Sport / 21 septembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 17 septembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 16 septembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 16 septembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 11 septembrie 2020
A.P.Sport / 9 septembrie 2020
D.N.Ziarul BURSA #Sport / 9 septembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 8 septembrie 2020
Dan NicolaieZiarul BURSA #Sport / 4 septembrie 2020
D.N.Ziarul BURSA #Sport / 21 august 2020
Octavian DanZiarul BURSA #Sport / 20 august 2020
D.N.Ziarul BURSA #Sport / 20 august 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 18 august 2020
Octavian DanZiarul BURSA #Sport / 17 august 2020
D.N.Ziarul BURSA #Sport / 14 august 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 14 august 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 13 august 2020
S.B.Sport / 11 august 2020
S.B.Sport / 10 august 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 10 august 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 7 august 2020
S.B.Sport / 6 august 2020
S.B.Sport / 6 august 2020
D.N.Ziarul BURSA #Sport / 6 august 2020
George Marinescu
Cătălin Avramescu
George Marinescu
F.A.
Cristian Pîrvulescu
George Marinescu
![]() | 5.0645 |
![]() | 4.3179 |
![]() | 5.4146 |
![]() | 5.8692 |
![]() | 459.5007 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 22 mai
Piaţa de Capital /A.I. - 21 mai
Piaţa de Capital /A.V. - 21 mai
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 20 mai
CORNEL CODIŢĂ (Translated by Cosmin Ghidoveanu
George Marinescu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
CRISTIAN PÎRVULESCU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
A.I. ( TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
MIHAI GONGOROI (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)