THIERRY BRETON: "Europa a câştigat războiul vaccinurilor"

J.P.
Internaţional / 16 februarie 2021

"Europa a câştigat războiul vaccinurilor"

Europa a câştigat războiul vaccinurilor, susţine comisarul Thierry Breton, declarându-se totodată în favoarea unui certificat de vaccinare, relatează Hotnews.

"Europa a câştigat războiul vaccinurilor", a declarat Thierry Breton luni pentru postul francez BFMTV.Comisarul UE pentru politică industrială a mai spus că este un susţinător fervent al propunerii Atenei de emitere a unui certificat de vaccinare pentru pasagerii care călătoresc în Europa pe calea aerului - lucru pe care unele companii aeriene îl studiază deja, după cum a dezvăluit el, relatează ziarul grec To Vima, citat de Rador.

"Pentru a vă îmbarca într-un avion este posibil să vi se solicite prezentarea unui certificat care să demonstreze că sunteţi imunizat. Altfel, va trebui să fiţi supus unui test rapid antigen", a explicat Breton pentru BFMTV.

Comisarul francez consideră că Europa se află într-o poziţie privilegiată în ceea ce priveşte evoluţia vaccinării populaţiei şi protejarea acesteia împotriva pandemiei. El a susţinut că UE, după ce a încheiat acorduri cu şase laboratoare pentru furnizarea de vaccinuri, a "câştigat războiul" ce se poartă în întreaga lume.

Breton i-a asigurat pe toţi europenii care vor să se vaccineze că vor reuşi să o facă până la sfârşitul verii. În acest context, a spus el, se lucrează pentru a se asigura posibilitatea ca europenii să călătorească fără teamă. "Una dintre condiţiile pentru acest lucru este adoptarea unui certificat de vaccinare", a spus el.

Ca o justificare pentru declaraţiile sale triumfaliste cu privire la "victoria în războiul vaccinurilor", comisarul a explicat că producerea unui vaccin este o treabă dificilă, care durează, de obicei, cinci ani. "Cu toate acestea, am reuşit să producem şi să distribuim vaccinuri pentru Covid-19 în doar şase luni", a spus el.

Referindu-se la construirea unor noi unităţi farmaceutice în Europa, el a spus că deschiderea unei noi fabrici este o treabă ce necesită circa cinci ani. De aceea "folosim pentru scopurile noastre cele aproximativ zece fabrici care funcţionează deja şi sunt capabile să ne îndeplinească obiectivul central, acela de a face ca în 18 luni de acum încolo Europa să devină primul continent din lume în ceea ce priveşte producţia de vaccinuri".

Acesta este un plan care va fi explicat în detaliu miercuri, de către Comisia Europeană, după cum scrie Le Figaro.

Întrebat dacă Europa va comanda în cele din urmă doze de vaccin rusesc Sputnik V, Thierry Breton s-a arătat sceptic. "Acesta este un vaccin de două ori mai complicat de produs decât celelalte. În plus, ne-am asigurat deja un număr suficient de vaccinuri", a spus el.

În final, vorbind despre "datoria generată de Covid", Thierry Breton a reamintit că, prin definiţie, aceasta nu poate fi transformată într-o "datorie permanentă". Prin urmare, va trebui rambursată, dar printr-un proces de rambursare foarte lung, care va dura aproximativ 30 de ani.

În ceea ce priveşte resursele de rambursare a datoriilor pe care statele membre le acumulează pentru a face faţă efectelor pandemiei, comisarul francez a spus că ar putea fi inovatoare şi că provin din surse noi.

El a menţionat, în special, impunerea unei taxe pentru serviciile digitale şi, de asemenea, impozitarea carbonului la frontiera UE, care "ne va permite să excludem importurile de produse care nu respectă normele europene pentru protecţia mediului şi care nu îndeplinesc, în general, standardele europene".

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0645
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4146
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8692
Gram de aur (XAU)Gram de aur459.5007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb