Abuzul de prostie

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 12 aprilie

Cornel Codiţă

Aşa cum am spus-o, o mai spun o dată ca să nu avem vorbe: prostia nu ţine de volumul sau de greutatea masei cerebrale, nici de structurarea neuronală din creierul cuiva, nici de suma achiziţiilor prin învăţare, ci de modul în care acela foloseşte minunatele daruri ale spiritului, în încercarea de a rezolva o problemă. Fie ea strict practică, fie matematică, fie înalt filosofică. Prostia este sindrumul care pune în evidenţă o alegere complet ratată, o soluţie radical neadecvată în încercarea de a dezlega/descuia lacătul unei problemei cu care suntem confruntaţi. Ca să înţelegeţi, este suficient să vă imaginaţi scena aceea cînd aţi rămas cu cheia de la maşină în mînă şi, cu gîndurile aiurea, încercaţi de zor să deschideţi yala uşii de la casă, cu aceeaşi cheie! Soluţia dumneavoastră, în acest caz, este o prostie! Pocinogul vi se trage din neatenţie. Alteori, se poate trage din neştiinţă, din lipsa algoritmilor de soluţionare, din incapacitatea de a construi asemenea algoritmi, independent, pe baza forţei proprii de gîndire, alteori din pură inerţie, comoditatate de gîndire sau comportamentală, lene sau.....Mă rog, motivele pentru care recurgem la soluţii proaste, adică facem prostii, ne prostim, suntem proşti ad hoc, atunci cînd suntem confruntaţi cu o problemă care cere soluţii, sunt fără de sfîrşit. Nu e cazul să pierdem mai multă vreme cu enumerarea lor. Din cînd în cînd, însă, dăm peste exemple care ies cu totul din rînd şi ne lovesc cu atîta forţă în moalele capului, încît simţim nevoia irepresibilă de a le comenta şi, astfel, a le împărtăşi altora. Nu de alta, dar să nu paţă şi ei, ce păţiră unii înaintea lor. Sau, ca să parafrazăm spusele unui personaj cehovian: oricine are dreptul să spună sau să mai facă cîte o prostie, din cînd în cînd, unii însă....cam abuzează! În cazul de faţă, este vorba despre urmaşul lui Paul, acela cu scrisorile din anexa oficială a Bibliei, aflat curent pe tronul de la Vatican. Nu este clar cam ce problemă a vrut el să rezolve cu spusele de mai jos, dar de spus, le-a spus: "Un creştin fără curaj, care nu-şi direcţionează puterea spre bine, care nu deranjează pe nimeni, este un creştin inutil." Fără să exagerez, enormitatea zicerii nu are precedent în ultimii cel puţin 400 de ani de elaborări orale şi înscrisuri papale. Oficiale ori mai puţin oficiale. Şi, vă declar fără să preget, aş fi lăsat să treacă pe lîngă mine acest munte de prostie dacă, sincer şi serios, nu aş crede că există oameni care ar putea, într-un fel sau altul, să ia în serios spusele pămînteanului păstrător al cheilor de la odăile de jos ale Împărăţiei lui Dumnezeu!

Le-am numărat, în total sunt 20 de cuvinte. Aproape fără cusur înşirate şi anapoda folosite. Ori fără nici un rost. Ce este acela "un creştin cu curaj"? Din frază, ar rezulta unul care îşi direcţionează forţele spre bine şi deranjează pe unii şi pe alţii, cel puţin din cînd în cînd. Să înţelegem că Luther şi Galileo, spre exemplu, au fost creştini cu curaj? Unul voia în mod clar binele bisericii şi al societăţii, celălalt al bisericii şi al ştiinţei. Doar că binele ăsta avea să fie acreditat abia peste cîteva sute de ani. Pînă atunci, cei doi au fost nişte "creştini rataţi". Primul a fost excomunicat, prin 1521, iar celălalt s-a ales cu arest la domiciliu, pînă la sfîrşitul vieţii. A avut noroc, pentru că Giordano Bruno a fost ars pe rug, pînă să se bage de seamă că îşi direcţionase puterile spre bine! "Nucleara" vine însă abia în sentinţa finală, care îi încolonează pe toţi "creştinii fără curaj" într-o categorie complet nouă în analele doctrinelor şi practicilor creştine, de la Iisus şi pînă azi, aceea a "creştinilor inutili"!!! Această nouă şi ameţitoare dihotomie util/inutil pusă să opereze în mulţimea credincioşilor creştini generează un şir nesfîrşit de probleme, nu doar teoretice, ci şi practice, pentru care nu doar că nu există soluţii compatibile în interiorul doctrinei şi practicilor creştine, dar devine repede evident că nici nu pot exista. Să începem cu partea practică: creştinii utili, este clar, sunt utili, drept pentru care îi lăsăm în pace. Mă rog, îi punem la lucru. Ce facem, însă, cu "creştinii inutili"? Îi dăm afară din biserică, îi ardem pe rug, îi condamnăm la închisoare pe viaţă, la domiciliu forţat, la exil perpetuu ? Ori deschidem nişte închisori unde îi parcăm o periodă de timp pe aceşti rău făcători. Sau îi internăm în spitale-închisori specializate în carantinarea şi tratarea bolnavilor de "inutilitate la creştini"? Ori îi punem la liturghie cu genunchii pe coji de nucă pînă le vine curajul la loc? Şi dacă nu le vine niciodată? Dacă există creştini fără curaj, fără leac? Nu l-au avut niciodată, nu vor să-l dobîndească şi nici nu-l vor avea vreodată. Tot ceea ce vor ei este să fie creştini şi atît. În materie de doctrină, lucrurile sunt încă şi mai încîlcite. Pot fi acceptaţi creştinii fără curaj în Rai sau merg automat în Iad. Îi mai judecă cineva sau, ca să le pecetluiască soarta, este suficientă eticheta pe care le-a lipit-o pe cosciug preotul de serviciu, oficiant la înmormîntare. Pot creştinii să dobîndească în vreun fel sau altul "certificatul de creştin cu curaj" din partea vreunei autorităţi ecleziastice? Ce durată de valabilitate ar putea să aibă un asemenea certificat? De unde ştim că va fi luat în considerare sau nu la Judecata de Apoi? Ce facem cu cineva care a primit stigma de creştin inutil? Poate să treacă, în timpul vieţii în categoria opusă, aceea de creştin cu curaj? În ce condiţii, în ce ar putea să constea probele de examen? Ori locurile disponibile se vor ocupa prin concurs?

Nu vă mai bat capul, credeţi-mă pe cuvînt de data aceasta...complicaţiile sunt fără şir! De ce m-am legat la cap cu tema asta? Nu....nu pentru că sunt mînat de vreo toană anti-clericală, cu atît mai puţin una strict anti-catolică ori, mai general, anti-creştină. Nu, motivul este unul ceva mai lumesc. Nu strică să arătăm, cui vrea să vadă, că prostia nu ocoleşte pe nimeni, chiar dacă, aşa cum spuneam, unii calcă mai rar în strachinile ei, iar alţii....cam abuzează. În cazul de faţă, scopul este unul terapeutic: puţină umilinţă nu strică. Nici măcar, ori mai ales, înalţilor capi ai instituţiilor bisericeşti, prea puţin sau deloc scutiţi, ei ca şi noi, muritorii de rînd, de slăbiciunile şi greşalele omeneşti. Prostia operaţională, inclusiv.

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Lansare carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5830
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0141
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8429
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.4379

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb