Am putea achiziţiona avioane noi F16

Ziarul BURSA #Companii #Apărare / 16 septembrie 2011

Am putea achiziţiona avioane noi F16

CSAT a aprobat în martie 2010 achiziţionarea a 24 de avioane F16 în uz. Achiziţionarea avioanelor F16 aprobată de CSAT costa aproximativ 1,3 miliarde dolari, primele aparate, cu o resursă de zbor estimată la încă 10-15 ani, urmând să ajungă în România în 2013. Ministerul Apărării preciza la acel moment că cele 24 de avioane aprobate de CSAT sunt variantă Block 25, revitalizate şi complet echipate, iar pachetul cuprinde asistenţă tehnică pentru o perioadă de 3-5 ani şi pachet de suport logistic, simulatoare de zbor, pregătirea personalului navigant şi tehnic, transportul, adaptarea infrastructurii de la sol, muniţia, armamentul, costuri administrative. În august anul trecut, premierul Emil Boc a declarat însă că Executivul nu are bani pentru achiziţionarea avioanelor multirol.

În primăvara acestui an, oficiali bulgari anunţau varianta unei negocieri între România, Bulgaria, Croaţia şi Turcia pentru un program comun de achiziţie de astfel de avioane. Informaţia nu a fost confirmată la Bucureşti, dar nici dezminţită.

Mark Gitenstein: Traian Băsescu a discutat despre achiziţionarea de avioane F16, existând un plan care prevede o înţelegere regională, astfel că ar putea fi aparate noi, ceea ce ar ajuta linia de producţie Lockheed Martin

Mark Gitenstein a declarat, ieri, că printre subiectele discutate de preşedintele Băsescu în SUA s-a numărat şi cel referitor la achiziţionarea de avioane F16, existând un plan care prevede o înţelegere regională, astfel că ar putea fi aparate noi, ceea ce ar ajuta linia de producţie Lockheed Martin.

Ambasadorul a spus că la această idee face referire şi prevederea din declaraţia comună cu privire la parteneriatul strategic potrivit căreia România şi SUA îşi propun să lucreze împreună la o abordare cu caracter regional care să poată ajuta ţările interesate să-şi modernizeze forţele aeriene. "Este un plan care include şi Croaţia şi Bulgaria (...) Declaraţia se referă la acest lucru", a spus Gitenstein.

El a explicat că este vorba despre un "efort regional" care ar reduce costul acestor avioane prin faptul că ajută linia de producţie a companiei Lockheed Martin, dar şi pentru că ar presupune o diminuare a costurilor pentru antrenarea piloţilor. "Aveţi piloţi foarte buni, sunt foarte buni cunoscători de limbă engleză, ceea ce ajută, dar antrenamentul costă", a spus Gitenstein.

El a spus că, potrivit acestei noi înţelegeri, s-ar putea ca avioanele F16 achiziţionate să fie unele noi. "Ar ajuta linia de producţie a Lockheed Martin", a mai spus Gitenstein. El a adăugat însă că, deşi este vorba despre un efort regional, în cele din urmă înţelegerea la care se va ajunge va fi una bilaterală între România şi SUA.

Gitenstein: Bechtel e fericită de înţelegere, Guvernul SUA e fericit, Guvernul român e mulţumit

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, ieri, că există o înţelegere ca Bechtel să construiască o parte din autostrada Transilvania, iar compania este fericită de înţelegere, Guvernul american este fericit şi Guvernul român este mulţumit. "Există o înţelegere: Bechtel va construi o parte din autostradă, aceas-ta este înţelegerea. Bechtel este fericită de înţelegere, deci Guvernul american este fericit. Guvernul român este mulţumit de înţelegere. Desigur, nu am nimic altceva de adău-gat", a spus Mark Gitenstein, citat de Mediafax.

Ambasadorul SUA nu a dorit să comenteze declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu referitoare la contractul cu Bechtel şi nici solicitarea PSD de sesizare a procurorului SUA.

Purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD, Olguţa Vasilescu, a declarat, ieri, că ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, ar trebui să sesizeze procurorul general al SUA privind declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu despre contractul cu Bechtel. "Traian Băsescu a declarat în SUA că autostrada Bechtel nu se mai construieşte pentru că s-a încheiat un contract în care ambii parteneri au vrut să fure şi că Banca Mondială ar fi trebuit să recomande României să nu facă acest contract, dar a tăcut şi acum vrea să dea lecţii. Dată fiind gravitatea acestor declaraţii, departamentele PSD lucrează deja la două scrisori, adresate ambasadorului SUA, Mark Gitenstein, şi companiei Bechtel". Vasilescu a precizat că PSD îi va cere lui Gitenstein să sesizeze procurorul general al USA în privinţa declaraţiilor lui Băsescu.

"Dacă statul român este furat de compania Bechtel, aşa cum spune Traian Băsescu, managerii ei trebuie să fie pedepsiţi penal", a spus ea. Olguţa Vasilescu a menţionat că în scrisoarea pe care PSD o va trimite companiei Bechtel conducerea companiei este anunţată că, dacă nu reacţionează la declaraţiile preşedintelui român, "înseamnă că le acceptă tacit şi că a furat statul român", condiţii în care PSD este decis să sesizeze DNA.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la întâlnirea de la Washing-ton cu reprezentanţii comunităţii româneşti, răspunzând unei întrebări privind Bechtel, că Banca Mondială ar fi trebuit să recomande României să nu facă acest contract, dar "a tăcut şi acum vine să dea oarecare lecţii".

"Construiam cea mai scumpă autostradă din lume într-un contract în care ambii parteneri au vrut să fure. Un contract care s-a atribuit fără licitaţie şi un contract care ne-a dus la nişte preţuri exorbitante. (...) Recomandarea Băncii Mondiale ar fi trebuit să fie: atenţie stat român, că noi lucrăm cu voi de vreo 20 de ani, nu faceţi acest contract, că a fost public şi atunci Banca Mondială a tăcut şi acum vine să dea oarecare lecţii, îmi pare rău. Şi Banca a tăcut, şi Fondul a tăcut şi BEI a tăcut, şi BERD a tăcut", a spus Băsescu.

El a fost întrebat de ce România a renunţat la parteneriatul cu compania americană.

La începutul lunii august, minis-trul Transporturilor, Anca Boagiu, a a-nunţat că Bechtel va termina construcţia celor două tronsoane de autostradă începute, în cazul celorlalte şase constructorii urmând să fie aleşi în urma licitaţiilor.

Costul de construire a autostrăzii Transilvania va fi redus la 6,9 milioane euro/km, cu circa 50% mai puţin, a spus ministrul. Premierul Emil Boc a susţinut, la rândul său, că Bechtel nu va primi despăgubiri pentru modificarea contractului.

Potrivit ministrului Transporturilor, compania Bechtel va continua lucrările doar la tronsoanele Câmpia Turzii-Gilău şi Suplacu de Barcău-Borş, reprezentând 118 kilometri din cei 415 kilometri ai autostrăzii Transilvania, statul fiind liber să liciteze celelalte şase tronsoane, fără nicio pretenţie din partea constructorului american.

Proiectul autostrăzii Transilvania a fost împărţit în opt tronsoane de construcţie. Lucrările nu au fost începute pe şase dintre ele, însumând 297 de kilometri, respectiv Braşov-Făgăraş (53 km), Făgăraş-Sighişoara (52 km), Sighişoara-Ogra (56 km), Ogra- Câmpia Turzii (36 km), Cluj Vest-Mihăileşti (24 km) şi Mihăileşti-Suplacu de Barcău (76 km).

Costul de construire a autostrăzii Transilvania pe tronsoanele unde Bechtel continuă să lucreze va fi redus la 6,9 milioane euro/km, faţă de 14,7 milioane euro/km în prezent, pentru celelalte tronsoane cos-tul estimat şi raportat inclusiv la specificul terenului fiind de 7,2 milioane euro/km, nivelul final urmând însă să fie stabilit în urma licitaţiilor.

Potrivit ministrului Boagiu, plăţile restante pe care Guvernul trebuie să le mai achite companiei Bechtel însumează circa 90 milioane euro, achitate în două tranşe, dintre care prima în perioada imediată, iar a doua la finalul acestui an.

Proiectul Autostrada Transilvania a început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde euro, pentru construcţia unui traseu de 415 kilometri, dar porţiunea construită până în prezent cu finanţarea statului, la şapte ani de la lansarea proiectului, depăşeşte cu puţin 10% din traseul total.

Până în prezent au fost construiţi doar 52 km din autostradă, iar lucrările sunt oprite de la începutul anului, din lipsă de fonduri.

Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România avea în luna mai o datorie către Bechtel de 90,4 mililoane euro, la care se adaugă TVA în valoare de 90,3 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb