Bănci-Asigurări

21 octombrie,
CSALB: Cererile consumatorilor de negociere cu băncile şi IFN-urile s-au înmulţit cu 60%

CSALB: Cererile consumatorilor de negociere cu băncile şi IFN-urile s-au înmulţit cu 60%

E.O.Bănci-Asigurări / 20 octombrie, 13:55

Dificultăţile de plată pe care consumatorii au continuat să le întâmpine în relaţie cu băncile şi IFN-urile au condus la o creştere cu 60% a solicitărilor de renegociere a obligaţiilor contractuale aflate în derulare, potrivit unui comunicat transmis redactiei de Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Sursa citată arată că, în primele nouă luni ale acestui an, consumatorii au trimis către CSALB 3.394 de cereri, faţă de 2.121 în perioada similară din 2025. Din negocierile purtate în acest an, intermediate de Centru, beneficiile rezultate sunt de aproximativ 1,2 milioane euro. Astfel, valoarea totală a beneficiilor rezultate (în cei peste 10 ani de activitate operaţională a Centrului) este de aproximativ 18,7 milioane euro.

Sursa - Unplash

Revolut a picat în România şi în alte ţări

T.B.Bănci-Asigurări / 20 octombrie, 11:09

Revolut a anunţat marţi, 20 octombrie, că se confruntă cu o întrerupere a serviciilor care poate face inaccesibile mai multe funcţionalităţi ale aplicaţiei, potrivit unui mesaj publicat de echipa de suport a companiei pe reţeaua X.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
ING a lansat ING INVEST

ING a lansat ING INVEST

Z.B.Bănci-Asigurări / 16 octombrie, 12:28

ING Bank România anunţă că 15.000 de clienţi şi-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puţin de o lună de când a devenit activă

BCR şi BID extind garanţiile pentru creditele IMM

BCR şi BID extind garanţiile pentru creditele IMM

A.M.Bănci-Asigurări / 14 octombrie, 17:17

Parteneriatul dintre Banca Comercială Română (BCR) şi Banca de Investiţii şi Dezvoltare din România (BID) pentru sprijinirea IMM-urilor se extinde prin credite de tip revolving, finanţări în euro şi garanţii de până la 80% pentru proiectele de...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3498
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8428
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7814
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4023
Gram de aur (XAU)Gram de aur605.8788

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo