PLASAMENTE ALTERNATIVEThe Sunflowers in 2022
MARIUS TIŢAZiarul BURSA #Investiţii Personale / 24 octombrie 2022
MARIUS TIŢAZiarul BURSA #Investiţii Personale / 24 octombrie 2022
O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 15 septembrie 2022
N.R.Miscellanea / 7 iunie 2022
Bisericile din lemn aflate în patrimoniul mondial UNESCO, patrimoniul local şi naţional vor fi conservate şi întreţinute pe durata acestui an în urma unei finanţări asigurate de Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş, potrivit Agerpres.
Laurent ChrzanovskiZiarul BURSA #Companii / 20 mai 2022
G.DMiscellanea / 5 aprilie 2022
160 de profesori universitari, jurnalişti şi scriitori, între care Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, au semnat un apel la solidarizare cu jurnalista Emila Şercan, transmite G4Media.ro.
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 4 aprilie 2022
J.P.Miscellanea / 30 septembrie 2021
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, efectuează, joi şi vineri, o vizită oficială în Regatul Spaniei, în contextul celebrării a 140 de ani de relaţii diplomatice, conform Agerpres.
A.V.Ziarul BURSA #Companii / 7 septembrie 2021
Radisson Hotel Group a inaugurat, luna trecută, hotelul Radisson Collection din Bodrum, amplasat vizavi de insula Kos, în Golful Aspat, unul dintre cele mai liniştite golfuri.
D.Ţ.Internaţional / 25 iunie 2021
O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 15 aprilie 2021
G.U.Internaţional / 5 martie 2021
Vaticanul doreşte să continue restaurările la catacomba Commodilla din Roma pentru a putea fi vizitată de către public, informează astăzi DPA, conform Agerpres.
A.P.Miscellanea / 1 martie 2021
Procurorii DNA Constanţa au găsit o construcţie de lemn, posibil epavă antică, în zona de excavare a nisipului pentru lărgirea plajelor din Mamaia, transmite Info Sud-Est.
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 27 ianuarie 2021
A.P.Politică / 6 noiembrie 2020
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, vineri, o vizită în judeţul Maramureş, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Comunicate de presă / 21 octombrie 2020
Noaptea Muzeeloranunţă câştigătorii apelului de proiecte "Animaţii, Puzzle, Investigaţii... Vino şi te joacă cu colecţiile la muzeu!" dedicat tinerilor creatori digitali din şcolile şi liceele din ţară.
J.P.Internaţional / 13 august 2020
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 10 iunie 2020
Reporter: În condiţiile în care trendul actual este cel de implementare a proiectelor smart, ce obiective de investiţii aveţi pentru transformarea judeţului într-unul "smart"?
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 14 februarie 2020
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 31 ianuarie 2020
Ziarul BURSA #Lifestyle / 17 ianuarie 2020
Comorile arheologice din provincia afgană Bamian au suferit de pe urma războiului, a talibanilor şi a hoţilor, dar în prezent eroziunea crescută din cauza schimbărilor climatice este cea care le afectează.
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 26 iulie 2019
Laurent ChrzanovskiZiarul BURSA #Companii / 10 iunie 2019
În perioada ultimelor luni, toată atenţia celor mai buni specialişti europeni în domeniul securităţii cibernetice şi a jurnaliştilor s-a concentrat pe două subiecte majore:
Laurent ChrzanovskiZiarul BURSA #Companii / 22 aprilie 2019
Urmând - şi chiar îmbunătăţind - framework-ul GDPR al Uniunii Europene, Elveţia a adaptat şi şi-a întărit legile federale pentru protecţia datelor.
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 12 aprilie 2019
M.C.Internaţional / 5 aprilie 2019
Sarcofagul unui nobil egiptean va fi deschis în direct, la televiziune, în timpul unei emisiuni speciale a canalului american Discovery, un eveniment la care va participa un oficial egiptean, scrie AFP.
L.A.Cultură / 30 martie 2019
Ziarul BURSA #Cultură / 6 martie 2019
V.D. Miscellanea / 19 februarie 2019
CNS Cartel ALFA solicită Guvernului, printr-o scrisoare deschisă, să trimită Corpul de Control la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) pentru verificarea gravelor abuzuri semnalate în cadrul acestei instituţii publice.
A consemnat VICTOR RONCEAZiarul BURSA #Cultură / 30 ianuarie 2019
Ziarul BURSA #Miscellanea / 13 iulie 2018
O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 29 iunie 2018
Academia Română a ales,prin vot secret, în Adunare Generală, secretarul general al instituţiei - academicianul Ioan Dumitrache - şi opt noi membri.
George Marinescu
ANDREI IACOMI
A.V.
GEORGE MARINESCU
Gheorghe Piperea
CĂTĂLIN AVRAMESCU
![]() | 4.9022 |
![]() | 4.5747 |
![]() | 4.9405 |
![]() | 5.4884 |
![]() | 275.3601 |
convertor valutar
»=Bănci-Asigurări /M.C. - 7 februarie, 13:00
Internaţional /A.V. - 7 februarie
Piaţa de Capital /ANDREI IACOMI - 7 februarie
Piaţa de Capital /ANDREI IACOMI - 6 februarie
Internaţional /A.V. - 3 februarie
Piaţa de Capital /ANDREI IACOMI - 3 februarie
Internaţional /A.V. - 2 februarie
Andre Cappon, The CBM Group, New York
Ian Deacon