Cine are carte şi cine are.... parte

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 5 februarie 2010

Cornel Codiţă

Aproape toate domeniile de activitate umană, specializate, dezvoltă o patologie specifică, "bolile profesionale". Surprinzător, nici măcar îndeletnicirea de "ministru" nu scapă de acest blestem. Cel puţin la noi, în Româ-nia, de îndată ce intră cineva pe uşa cabinetului ministerial, indiferent ce IQ are, indiferent dacă, "la bază", este filosof, inginer, medic sau doar "cadru de bază al partidului", este lovit nemilos de agentul patogen "OR" (obsesia reformei). Încă nu s-a stabilit ştiinţific, care îi sunt datele bio-fiziologice, nici modul specific de acţiune asupra omului. În schimb, tabloul simptomelor este aproape deplin conturat.

În prima fază, subiectul se auto-convinge, într-un timp record, că domeniul care intră sub incidenţa responsabilităţii sale ministeriale este disfuncţional, rău organizat, rău reglementat, rău condus, prea puţin compatibil cu "cerinţele societăţii" sau ale "realităţii", pe scurt, falimentar. Dacă guvernul din care face parte ministrul cu pricina a dat de fundul sacului bugetar, atunci "bolnavul" constată, suplimentar, că exis-tă "personal redundant" care trebuie redus, precum şi că o bună parte din fondurile bugetare care intră în sistem nu produc efectele aşteptate sau pur şi simplu, nu produc nimic, deci pot fi tăiate. În faza a doua a bolii, pe baza diagnosticului pus domeniului său de activitate, adesea întărit de vreun raport al unei comisii special înfiinţate, ministrul anunţă remediul unic şi infailibil al situaţiei nemulţumitoare: REFORMA. După care, orice este posibil, iar orice urmează poartă această etichetă, adesea fără nicio legătură cu conţinutul din dicţionar al termenului, ca să nu mai vorbesc despre logica sistemul de activităţi asupra căruia se revarsă entuziasmul reformator al ministrului.

Nu cred că există un domeniu care să ilustreze mai convingător patologia profesională ministerială, decît cel al învăţămîntului şi cercetării. Nimeni nu mai ştie cîte legi s-au dat în domeniu, din 1990 pînă în prezent, şi nici de cîte ori a fost modificată, fiecare dintre ele. După cum nimeni nu vrea să ştie nici cîte alte acte normative completează, contrazic sau desfiinţează prevederile legilor din domeniul învăţămîntului, inventate de secretari de stat, directori generali şi alţi "reformatori" vărsaţi de valurile politicii şi de logica ne-aristotelică a algoritmilor de coaliţie, prin diferite alte cabinete ministeriale. Niciunul nu a scăpat de atacul "OR"! Fiecare a "reformat" ceea ce a crezut de cuviinţă, cum a crezut de cuviinţă, dar în ciuda atîtor eforturi, ultimul intrat pe uşa cabinetului ne spune exact ceea ce ne-a spus şi primul: sistemul trebuie reformat, iaca ce zic eu că trebuie făcut, "...şi ca mine trebuie să zică toţi cei ce nu vor să cază la extremitate", vorba lui Farfuridi!

"Universităţile trebuie să facă bani", aceasta este marca cu care actualul ministru al învăţămîntului vrea să reformeze din rădăcină domeniul, în speţă, cel universitar! Iar ca să ne convingă, ne dă ca exemplu Universitatea din Munchen, care încasează sume frumuşele de la marele concern Audi, pentru cercetări în domeniul tehnologiilor auto. "Dacă ei pot să facă aşa, la noi de ce să nu se poată?, s-a întrebat, cu vă-dită intenţie retorică, domnul ministru.

Iaca, de ce nu se poate! Un prim motiv, sănătos, ar fi acela că în România nu există concerne de dimensiunile şi puterea economică a lui Audi; acela din vremurile de glorie, pentru că între timp a fost înghiţit de rivalul istoric, Volkswagen! Al doilea motiv ar fi că între sistemul de organizare şi legislaţia aferentă, care face legătura dintre instituţiile economice, organizate pe bază de profit, şi instituţiile de învăţămînt, organizate pentru a crea competenţe profesional-ştiinţifice, din Germania, respectiv din România, nu exis-tă nici cea mai mică asemănare! În sfîrşit, al treilea motiv este că forţa de cercetare din universităţile tehnice ale Germaniei este rezultanta unui sistem de învăţămînt preuniversitar, de îndrumare profesională şi de organizare/fructificare a activităţii creative care produce ştiinţă, invenţie tehnologică, idei şi brevete de invenţii în proporţie de masă, cu o tradiţie de peste 200 de ani, ceea ce, în România reformelor fără de sfîrşit, ale ultimilor 150 de ani, nimeni nu a putut pune pe roate. Dincolo de aceste mici "amănunte", care demolează fundamentul retoric al întrebării ridicate de domnul ministru, există, însă, problemele de fond ale învăţămîntului românesc, care persistă încă de la înfiinţarea sa: sub-finanţarea; infrastructură precară - de la clădiri şi dotări, pînă la metodologia educaţională; pregătirea mediocră în domeniul pedagogiei şi al tehnologiilor educaţionale, mai ales cele care formează deprinderi şi motivaţie pentru cercetare-creativitate; supra-birocratizarea; ancilarizarea politică a conducerii sistemului; diluarea, în valuri succesive, a competenţei şi motivaţiei profesionale a personalului din învăţămînt; birocratizarea criteriilor de atestare a competenţelor şi a performanţei educaţionale, "feudalizarea" politică şi administrativă a întregului sistem de învăţămînt, în special a universităţilor; lipsa unor raporturi "organice" între universităţi şi comunităţile locale, mai ales a relaţiilor cu domeniul economiei private, care ar putea potenţa interesul universităţilor pentru dezvoltarea "proiectelor de creativitate aplicată"; lipsa elementelor şi a experienţei necesare pentru dezvoltarea/promovarea unei culturi manageriale, la nivel social, general, şi în mod special la nivelul sistemului de învăţămînt; confuzia per-manent întreţinută de discursul politic, între vocaţia autentică a învăţămîntului universitar, aceea de formare şi do-tare conceptuală, capabilă să con-fere fundamentul ştiinţific al com-petenţelor profesionale, respectiv să potenţeze creativitatea profesională şi "cerinţele sociale", sau aşa zisa necesitate de a răspunde "nevoilor pieţei".

Într-o societate care nu ştie să facă nici bani, vezi performanţele economice ale României şi pseudo-modelele de "succes economic" promovate, iar pe de altă parte nu are nici mijloacele necesare pentru a face serios carte, întrebarea de bun simţ este: cum ar putea universităţile să facă şi bani şi carte?

Opinia Cititorului ( 4 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. O analiza la obiect a dlui Codita ce poate genera si idei celor interesati de soarta invatamantului romanesc.Din pacate universitatile au devenit fabrici de salarii mari pentru profesori si pentru extinderi teritoriale in alte judete a universitatii mama.Dispozitiile legale privind autonomia universitara au facut ca scoala superioara romaneasca sa se ocupe mai mult de cantitate recte numarul mare de studenti cu taxa si pastrarea unor specializari pentru care nu mai exista obiect al muncii pt...

    Pacat ca oameni ca Omul Cornel Codita se pierd si sunt pierduti......

    1. Ce-o fi avand Pacta cu Pacat ; in afara eventualei greseli de redactare ??

      in Romania? Glumiti? Aici Pacta non sunt servanda! Pacat!

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

08 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.8962
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5550
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9559
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5088
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.4827

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro