Companii

8 septembrie 2017

ADVERTORIALMesajul conducerii Oil Terminal cu ocazia Zilei Petrolistului - 8 septembrie

Companii / 8 septembrie 2017

Ziua de 8 septembrie este dedicată personalului din industria petrolului, forajului, extracţiei, prelucrăii şi cercetării în domeniul petrolier. În anul 1990, la iniţiativa Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente Petrom, 8 septembrie a fost desemnată Ziua Petrolistului şi se sărbatoreşte sub patronajul ,,Sfintei Maria", aleasă drept protectoarea petroliştilor români.

"Creşterea preţului energiei este în atenţia mea şi a premierului"

CONFERINTA "ENERGIA ÎN PRIZA" - EDITIA A V-A/TOMA PETCU, MINISTRUL ENERGIEI:"Creşterea preţului energiei este în atenţia mea şi a premierului"

EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 8 septembrie 2017

Creşterile semnificative de preţ care au avut loc în acest an pe piaţa spot (PZU) a OPCOM se află în atenţia premierului şi a ministrului energiei Toma Petcu, după cum a precizat acesta din urmă. Oficialul a anunţat că o comisie a Parlamentului va derula o analiză în vederea identificării condiţiilor optime de funcţionare a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Obiectivul analizei este stabilirea oportunităţii modificării legislaţiei secundare în condiţiile actuale, a punctat domnul Petcu, arătând că, în urma analizei, se va putea decide reorganizarea autorităţii, astfel încât unele activităţi să fie preluate de Guvern: "Dacă ar fi să ne uităm la acţiunile pe care ANRE le-a luat sau nu le-a luat în ultima perioadă, poate este o problemă nu neapărat de o decizie a conducerii ANRE, ci poate este vorba de blocaje în punerea în aplicare sau există anumite lacune şi ar trebui să rezolvăm asta".

"Nu sunt dintre cei care susţin că piaţa a fost manipulată"

CONFERINTA "ENERGIA ÎN PRIZA" - EDITIA A V-A/ION LUNGU, AFEER:"Nu sunt dintre cei care susţin că piaţa a fost manipulată"

EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 8 septembrie 2017

Pieţele energetice au funcţionat corect în acest an, a menţionat Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER). Şeful AFEER a subliniat: "Eu nu sunt dintre cei care susţin că piaţa a fost manipulată", făcând referire la creşterile semnificative de preţ din acest an.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Ghidul solicitantului pentru Microîntreprinderi a fost revizuit

Ghidul solicitantului pentru Microîntreprinderi a fost revizuit

Cristina RaduCompanii / 7 septembrie 2017

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a modificat Ghidul Solicitantului - condiţii specifice de accesare a fondurilor în axa prioritară - îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii -...

Profi a deschis două magazine

Profi a deschis două magazine

Mina IrinaCompanii / 7 septembrie 2017

Profi a deschis astăzi câte un magazin în judeţele Suceava şi Galaţi, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.

Piaţa imobiliară din Timişoara - pe un trend de creştere

Piaţa imobiliară din Timişoara - pe un trend de creştere

Companii / 7 septembrie 2017

Piaţa imobiliară din Timişoara se află pe un trend de creştere, care va continua cel puţin până în anul 2020, când Municipiul Timişoara va fi Capitală Culturală Europeană, după cum ne-a spus Ştefan Vlad, administrator în cadrul West Team...

Bulgari intră pe piaţa hotelieră din China

Bulgari intră pe piaţa hotelieră din China

Companii / 7 septembrie 2017

Producătorul italian de bijuterii şi articole de lux Bulgari va lansa, la data de 27 septembrie, un hotel la Beijing, care va fi primul din China, după ce a inaugurat unităţi hoteliere premium în Milano, Bali şi Londra.

Proiecte

Companii / 7 septembrie 2017

Compania de Case Mexi realizează construcţii pe structură metalică indiferent de scopul utlizării clădirii, case, hale de producţie, spaţii de birouri etc.

Editor's Choice

Editor's Choice

Companii / 7 septembrie 2017

În această rubrică, editorul vă propune căzi pentru momente speciale, lavoare elegante şi sofisticate sau duşuri.

Licitaţii

Companii / 7 septembrie 2017

Câştigătorii licitaţiilor organizate pentru lucrări din fonduri publice

<< mai multe ştiri >>
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0672
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3495
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4325
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8730
Gram de aur (XAU)Gram de aur475.4400

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo