SAP o numeşte pe Josephin Galla noul Managing Director pentru Europa de Sud-Est
G.U.Companii / 7 iulie 2020
G.U.Companii / 7 iulie 2020
A consemnat Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 7 iulie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Companii / 7 iulie 2020
Arborii riscă să se sufoce într-un desiş de legi şi acte normative, afirmă proprietarii de păduri. Ţara noastră are, la ora actuală, 100 de acte normative în vigoare pe domeniul pădurilor prost aplicate, precum şi o legislaţie silvică paralelă cu o legislaţie de mediu, atrag atenţia reprezentanţii Comunităţii Forestierilor din România - Fordaq şi cei ai Federaţiei Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România - Nostra Silva.
I.Ghe.Ziarul BURSA #Companii / 7 iulie 2020
Compania românească Techtex, prima societate comercială autohtonă care a produs echipamente de protecţie, fabrică măşti de protecţie la un preţ mai mic cu opt bani faţă de cel pe care Guvernul l-a plătit chinezilor pentru achiziţionarea celor peste 100 de milioane de măşti ce urmeză să fie distribuite persoanelor în dificultate, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţieiu.
I.Ghe.Ziarul BURSA #Companii / 7 iulie 2020
Valoarea importurilor de produse lactate, ouă şi miere a totalizat 174,98 milioane de euro, în primul trimestru din acest an, în creştere cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, când a ajuns la 140,1 milioane de euro, potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare furnizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şI citată de Agerpres.
A.I.Ziarul BURSA #Companii / 7 iulie 2020
Transportatorul aerian Blue Air a declanşat procedura de concordat preventiv, Tribunalul Bucureşti admiţând ieri cererea companiei în acest sens, arată datele afişate ieri pe portalul instanţei de judecată.
Gheorghe IorgoveanuZiarul BURSA #Companii / 7 iulie 2020
Preşedintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, afirmă că, la nivelul Capitalei, PNL-USR-PMP nu vor avea candidaţi comuni la sectoare şi "nu vor exista liste comune împotriva PSD" pentru alegerile locale.
Gheorghe IorgoveanuZiarul BURSA #Companii / 7 iulie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Companii / 7 iulie 2020
I. Ghe.Companii / 6 iulie 2020
Livia Dumitrescu, Director Legal and External Affairs, Vodafone RomâniaZiarul BURSA #Companii / 6 iulie 2020
S.B.Companii / 3 iulie 2020
G.U.Companii / 3 iulie 2020
S.B.Companii / 3 iulie 2020
S.B.Companii / 3 iulie 2020
S.B.Companii / 3 iulie 2020
S.B.Companii / 3 iulie 2020
S.B.Companii / 3 iulie 2020
Cristian DogaruZiarul BURSA #Companii / 3 iulie 2020
I.Ghe.Ziarul BURSA #Companii / 3 iulie 2020
Hotărârea de Guvern privind înfiinţarea Fondului Român de Investiţii este pe traseul de avizare şi ar putea fi aprobată în circa o lună, a declarat şeful Cancelariei Guvernului, Ionel Dancă, pentru Newseek România.
G.U.Companii / 2 iulie 2020
A.P.Companii / 2 iulie 2020
A consemnat ADELINA TOADERZiarul BURSA #Companii / 2 iulie 2020
Ana FeleaCompanii / 1 iulie 2020
G.U.Companii / 1 iulie 2020
G.U.Companii / 1 iulie 2020
A.I.Ziarul BURSA #Companii / 1 iulie 2020
• "Cei abilităţi trebuie să înţeleagă unde sunt vulnerabilităţile noilor tenologii şi ce mecanisme trebuie să ne creăm pentru a asigura securitatea datelor"
I.Ghe.Ziarul BURSA #Companii / 1 iulie 2020
V.R.Ziarul BURSA #Companii / 1 iulie 2020
• "Digitalizarea este o prioritate a Guvernului"
Alina VasiescuZiarul BURSA #Companii / 1 iulie 2020
• "Trebuie să comunicăm pe înţelesul utilizatorilor ce presupune tehnologia 5G"
A.V.Ziarul BURSA #Companii / 1 iulie 2020
• "Este necesar să avem tehnologie 5G cât mai curând"
Andrei Iacomi
George Marinescu
V.R.
Octavian Dan
George Marinescu
I.Ghe.
![]() | 5.0759 |
![]() | 4.3345 |
![]() | 5.4451 |
![]() | 5.8926 |
![]() | 458.4241 |
convertor valutar
»=Internaţional /A.P. - 7 iulie 2020
Politică /A.P. - 7 iulie 2020
Internaţional /A.P. - 7 iulie 2020
Piaţa de Capital /G.U. - 7 iulie 2020
Internaţional /A.P. - 7 iulie 2020
Bănci-Asigurări /A.P. - 7 iulie 2020
Bănci-Asigurări /A.B - 7 iulie 2020
Internaţional /G.U. - 7 iulie 2020
Internaţional /A.B - 7 iulie 2020
Internaţional /A.B - 7 iulie 2020
Piaţa de Capital /A.I. - 5 iunie
Piaţa de Capital /A.V. - 5 iunie
Piaţa de Capital /A.I. - 4 iunie
Piaţa de Capital /A.V. - 4 iunie
Piaţa de Capital /A.I. - 3 iunie
Emilia Olescu, George Marinescu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
(Translated by Cosmin Ghidoveanu)
GEORGE MARINESCU (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
A.V. (Translated by Cosmin Ghidoveanu)