Centrele regionale de operaţiuni impulsionează piaţa imobiliară
A.C.Companii / 6 iulie 2017
A.C.Companii / 6 iulie 2017
A.C.Companii / 5 iulie 2017
Dezvoltatorul imobiliar Vivid vrea să vândă anul acesta circa 25-30 de case modulare inteligente în ţara noastră dotate cu un sistem Smart Home furnizat de Telekom, care include atât tehnologii de monitorizare şi control al locuinţei, cât şi servicii de Internet TV şi conectivitate, oferind un ecosistem complet, a declarat unul dintre acţionarii dezvoltatorului imobiliar Vivid, Petronius Petrescu, care se aşteaptă să mai vândă circa 20 de sisteme separate pentru cei care doresc să cumpere doar acest serviciu şi nu o casă construită, potrivit surselor din presă.
Cristina Radu Companii / 4 iulie 2017
RE/MAX România, companie care activează în domeniul în real-estate, inaugurează o nouă franciză în capitală, potrivit unui comunicat trimis de firmă. Noua franciză, RE/MAX Freedom Group, va fi activă începând din august şi este deţinută de către Octavian Bădescu, fondator al proiectelor Sameday Courier şi Retailplus Eastern Europe.
A.C.Companii / 4 iulie 2017
Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate (ARSCM) şi Ministerul Energiei au perfectat, ieri, semnarea unui protocol de colaborare, stabilind astfel condiţiile generale de lucru privind derularea protocolului, având ca obiectiv întocmirea de rapoarte, analize, predicţii, statistici, pe care ARSCM le poate efectua prin experţii săi, în segmentul său de competenţă, respectiv industriile componente ale smart city, precum şi promovarea strategiilor Ministerului Energiei în programele derulate de ARSCM, potrivit unui comunicat de presă.
Mina IrinaCompanii / 30 iunie 2017
RAMONA RADUZiarul BURSA #Companii / 29 iunie 2017
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 29 iunie 2017
Andrei StanPiaţa de Capital / 28 iunie 2017
Mina IrinaCompanii / 27 iunie 2017
Cristina RaduCompanii / 23 iunie 2017
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 22 iunie 2017 /
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 22 iunie 2017 /
Andrei StanCompanii / 21 iunie 2017
S.A.Companii / 20 iunie 2017
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 19 iunie 2017
Gabriel TănaseCompanii / 18 iunie 2017
Mina IrinaCompanii / 16 iunie 2017
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 16 iunie 2017
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 16 iunie 2017 /
Cristina RaduCompanii / 15 iunie 2017
Cristina RaduCompanii / 14 iunie 2017
Mina IrinaCompanii / 14 iunie 2017
Bănci-Asigurări /A.F. - 27 februarie
Internaţional /A.F. - 27 februarie
Internaţional /M.P. - 27 februarie
Sport /O.D. - 27 februarie
Sport /O.D. - 27 februarie
English Section /George Marinescu - 27 februarie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 16 iunie
Piaţa de Capital /George Marinescu - 16 iunie
Companii /A consemnat Emilia Olescu - 16 iunie
![]() | 5.0290 |
![]() | 4.3430 |
![]() | 5.3511 |
![]() | 5.8984 |
![]() | 476.7638 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 27 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 27 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 26 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 26 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 25 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 24 februarie
A.A., A.S. (translated by Cosmin Ghidoveanu)
Adina Ardeleanu (translated by Cosmin Ghidoveanu)
CĂLIN RECHEA (translated by Cosmin Ghidoveanu)
Adina Ardeleanu (translated by Cosmin Ghidoveanu)
ADINA ARDELEANU, RAMONA RADU (translated by Cosmin Ghidoveanu)
. (translated by Cosmin Ghidoveanu)