Starea de asediu
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 12 aprilie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 12 aprilie 2023
CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 11 aprilie 2023
Sorin Rosca StanescuEditorial / 10 aprilie 2023
Piaţa asigurărilor este aruncată în aer chiar de către reprezentanţii autorităţii create de statul român pentru a o proteja. Creşterea preţurilor poliţelor RCA nu are nicio justificare economică, iar aşa-zisa plafonare a acestora este doar un subterfugiu temporar la care recurge guvernul României. Milioane de români se vor sufoca sub greutatea acestor preţuri, fără să mai aibă siguranţa că, în cazul unor accidente, situaţia va fi remediată la timp. Ca să nu mai vorbim despre societăţile comerciale al căror buget va fi periclitat de costurile RCA
Cristian PirvulescuZiarul BURSA #Editorial / 10 aprilie 2023
Violenţa din şcoli este un simptom al violenţei generale din societate. Iar cazul atacului cu cuţitul asupra profesoarei de japoneză de la Liceul Ion Creangă din Bucureşti poate fi privit şi ca reflecţia unei stări de toleranţă, iar uneori chiar a susţinerii violenţei sociale ca expresie justificată a furiei împotriva nedreptăţii. Dar violenţa este, în ultimă instanţă, un fenomen aparte, individual şi individualizabil. Violenţa socială nu este sigura explicaţie a trecerii la violenţă fizică efectivă.
Sorin Rosca StanescuEditorial / 7 aprilie 2023
Ieri mi-a căzut în mână un document exploziv. Desigur, după ce l-am solicitat. Este o adresă a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare transmisă către ASF România în data de 17 martie. Şi exprimă poziţia acestei importante instituţii în uriaşul scandal al momentului vizând ipotetica prăbuşire Euroins, una dintre cele mai importante societăţi de asigurări din România. În pericol sunt nu mai puţin de trei milioane de cetăţeni. Am solicitat informaţii vizând acest scandal, pentru că flerul meu de jurnalist de investigaţii îmi spune că, la origine, avem de-a face cu o operaţiune sofisticată de preluare ostilă a respectivei societăţi.
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 7 aprilie 2023
Sorin Rosca StanescuEditorial / 5 aprilie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 5 aprilie 2023
CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 4 aprilie 2023
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 3 aprilie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 31 martie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 29 martie 2023
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 28 martie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 24 martie 2023
Sorin Rosca StanescuEditorial / 22 martie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 22 martie 2023
CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 21 martie 2023
CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 20 martie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 17 martie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 15 martie 2023
CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 14 martie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 10 martie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 8 martie 2023
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 7 martie 2023
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 6 martie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 3 martie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 1 martie 2023
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 28 februarie 2023
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 27 februarie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 22 februarie 2023
CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 21 februarie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 17 februarie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 15 februarie 2023
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 14 februarie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 10 februarie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 8 februarie 2023
CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 7 februarie 2023
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 6 februarie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 3 februarie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 1 februarie 2023
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 31 ianuarie 2023
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 30 ianuarie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 27 ianuarie 2023
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 25 ianuarie 2023
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 25 ianuarie 2023
George Marinescu
A.V.
Andrei Iacomi
A.I.
George Marinescu
A.I.
![]() | 5.0770 |
![]() | 4.3974 |
![]() | 5.4594 |
![]() | 5.8792 |
![]() | 470.9900 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /ANDREI IACOMI - 13 aprilie 2023
Internaţional /ANDREI IACOMI - 13 aprilie 2023
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 12 aprilie 2023
Internaţional /A.V. - 12 aprilie 2023
Internaţional /A.V. - 11 aprilie 2023
Piaţa de Capital /ANDREI IACOMI - 11 aprilie 2023