Fonduri Europene

3 ianuarie 2022
MIPE a publicat proiectul de OUG privind cadrul instituţional şi financiar de gestionare a fondurilor europene în cadrul MRR

MIPE a publicat proiectul de OUG privind cadrul instituţional şi financiar de gestionare a fondurilor europene în cadrul MRR

G.U.Fonduri Europene / 3 decembrie 2021

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a publicat pe site-ul propriu proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care stabileşte cadrul instituţional şi financiar general pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă (MRR), conform prevederilor Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 29 octombrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României.

Teatrul Naţional şi Opera Română din Cluj-Napoca

Finanţare de 216 milioane euro pentru refacerea unor obiective culturale

(O.D.)Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 1 noiembrie 2021

Mai multe clădiri de patrimoniu se vor reabilita graţie unui împrumut obţinut de către Guvern. Opt obiective culturale, printre care Muzeul Naţional de Istorie a României, Teatrul Naţional şi Opera Română din Cluj-Napoca, Aşezămintele "Ion I.C. Brătianu" din Bucureşti şi Vila şi domeniul "Florica" de la Ştefăneşti, judeţul Argeş, vor avea parte de lucrări de reabilitare şi modernizare în urma aprobării de către Guvern a unui memorandum privind un acord de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei în valoare de 216 milioane de euro.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Tren metropolitan pentru zona Bucureşti-Ilfov

Tren metropolitan pentru zona Bucureşti-Ilfov

George MarinescuZiarul BURSA #Fonduri Europene / 23 septembrie 2021

Valoarea totală în prima etapă a proiectului se ridică la 614.460.000 euro 411 milioane euro sunt destinaţi achiziţionării a 72 de garnituri de tren Proiectul, care ar urma să fie finanţat din fonduri europene, conţine trei etape, ultima...  

<< mai multe ştiri >>
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0927
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3982
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4605
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8456
Gram de aur (XAU)Gram de aur565.9821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo