Homo economicus

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 11 noiembrie 2013

Cristian Pîrvulescu

Acum, când dezbaterea publică de la noi (şi nu numai) se concentrează asupra "efectelor nefaste ale noilor impozite introduse de guvernul de stânga asupra economiei" e un moment bun să analizăm puţin teza de fundal a gândirii care domină spiritul epocii, acea idee conform căreia societatea trebuie nu doar analizată, dar şi organizată în funcţie de interesele economice ale indivizilor: presupoziţia existenţei unui homo economicus.

Oare chiar există un homo economicus? Conceptul homo economicus a fost introdus în teoria economică cândva spre sfârşitul secolului al XIX-lea sau începutul secolului trecut prin paralelism cu termenii utilizaţi în paleontologie (homo sapiens spre exemplu). Deşi folosită de Vilfredo Pareto în Tratatul de sociologie generală din 1916, expresia homo economicus pare să fie anterioară. Oricum, lui Pareto îi datorăm această viziune care prin intermediul mediatizării şi vulgarizării a devenit astăzi un lucru de la sine înţeles. Deci, spre deosebire de categoriile paleontologice, nu există vreo atestare a acestui homo economicus. Acesta nu este altceva decât un ideal tip, un arhetip menit să uşureze un tip de analiză teoretică.

Această formulă, de-a dreptul paradigmatică în economia neoclasică, sugerează, în continuarea gândirii lui Pareto, că reacţiile economice ale oamenilor sunt absolut raţionale. La Pareto, în a sa Teorie a sociologiei generale, acţiunile umane erau clasificate în două mari categorii: acţiuni logice (studiate de economie) şi acţiuni non-logice (studiate de sociologie). Iar demonstraţia raţionalităţii acţiunilor economice ar fi dată de capacitatea oamenilor de a-şi de a ordona preferinţele, de a-şi maximiza condiţiile de viaţă folosind cât mai bine resursele existente şi de a analiza şi anticipa cât mai bine cu putinţă mersul evenimentelor luând decizii care să asigure condiţiile maximizării. Deşi această teorie nu face deloc obiectul acordului ştiinţific (ca să ne raportăm doar la economie, nici neo-liberalii gen von Mises, nici Keynes, nici neomarxişti nu o acceptă) ea a intrat în folclorul cotidian. Şi asta, deşi nici studiile de economie comportamentală privind luarea deciziilor economice (mult mai aplicate decât reacţiile teoretice) nu au confirmat ipoteza raţionalităţii perfecte. Şi dinspre psihologie şi sociologie criticile la adresa teoriei lui homo economicus au fost puternice, dar tot degeaba: ideea a sedus prin simplitatea ei.

Iar dacă oamenii sunt raţionali şi ştiu ce au de făcut, atunci statele (birocraţiile) apar ca iraţionale şi contrare interesului individual. În această logică impozitele nu se mai justifică, căci ele irosesc bogăţia. Şi, în continuarea acestei perspective, o altă critică ţinteşte orientarea ideologică a impozitelor. Conform acesteia, impozitele sunt de stânga. Dar chiar sunt impozitele de stânga? Căci impozitele există dintotdeauna. Antropologul american Marshall Sahlins a demonstrat că societăţile de subzistenţă incapabile să asigure un surplus care să se transforme într-o resursă comună nu au existat. Într-un fel (ofrande aduse divinităţilor, tranzacţiile ce luau forma darurilor şi contra-darurile, cu ultimele având de-a face şi astăzi în ceea ce numim corupţie ) sau altul, impozitele au existat. La fel şi deficitele bugetare care trebuia reglate. Mult înainte ca ceea ce numim stânga să fi existat, impozitele se percepeau. Dar venind mai spre timpurile noastre, să fi fost George al III -lea, al cărui Parlament a votat taxa asupra ceaiului (Tea Act) care a declanşat Revoluţia americană - un om de stânga? Ori poate Ludovic al XVI-lea, care prin decizia sa de a convoca Stările generale pentru a introduce un impozit nou a declanşat revoluţia franceză? Sau, şi mai aproape de noi, de Gaulle în Franţa cu al său impozit pe venit de 80% plătit de cei mai bogaţi pentru "redresarea naţională". Impozitul nu este nici de dreapta, nici de stânga, este un simplu instrument pentru a asigura finanţarea politicilor publice. Politicile, în schimb, ar putea fi de dreapta şi de stânga în măsura în care ar urmări favorizarea fiscală a celor bogaţi (văzuţi ca parte activă a societăţii), în cazul primelor, sau ar urmări scăderea inegalităţilor în cazul celor de-aş doilea tip. Dar într-o ţară în care impozitul pe venit nu este progresiv ci unic şi la doar 16%, scăderea inegalităţilor şi moralitatea fiscală nu prea par obiective asumate de guvern.

Aşa că, pe de o parte homo economicus nu există (căci un raţionament de reducere la absurd nu poate fi confundat cu realitatea), pe de alta nici orientarea de stânga a politicii bugetare de creştere a impozitării nu poate fi expulzată la stânga doar pentru că există, fără o analiză a consecinţelor sale sociale.

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0120
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7274
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.4903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro