FAŢĂ DE EPOCA PREINDUSTRIALĂAciditatea oceanelor a crescut cu 26%
V.B.Companii / 8 octombrie 2014
V.B.Companii / 8 octombrie 2014
P.B.Ziarul BURSA #Companii / 8 octombrie 2014
A.C.Bănci-Asigurări / 6 octombrie 2014
E.D.Companii / 6 octombrie 2014
Şeful Serviciului de Investiţii al SC Azomureş SA, inginer Vasile Stan, a declarat în cadrul unei dezbateri economice organizate la Praga, pe marginea modernizării fabricii de uree a combinatului mureşean, că după finalizarea investiţiilor de circa 200 de milioane de euro, societatea va deţine o soluţie unică în România pentru reducerea emisiilor de pulberi şi amoniac în atmosferă.
OCTAVIAN DANZiarul BURSA #Companii / 29 septembrie 2014
Summit-ul Climatic de la New York, care s-a desfăşurat zilele trecute a reuşit să producă un ecou puternic în rândul opiniei publice. Nu mai puţin de 120 de lideri globali şi 400.000 de oameni obişnuiţi, care au manifestat pe străzile New York-ului, au cerut o intervenţie promptă pentru ca încălzirea globală să nu devină ireversibilă. Preocuparea pentru viitorul planetei este legitimă, multitudinea de dezastre naturale indicând în mod evident că există o problemă în raportul om-natură.
V.B.Companii / 22 septembrie 2014
PETRE BARACZiarul BURSA #Companii / 19 septembrie 2014
A.C.Miscellanea / 11 septembrie 2014
PETRE BARACZiarul BURSA #Companii / 11 septembrie 2014
V.B.Companii / 8 septembrie 2014
V.B.Companii / 4 septembrie 2014
OCTAVIAN DANZiarul BURSA #Companii / 27 august 2014
Paula Bulzan, AradZiarul BURSA #Companii / 20 august 2014
PETRE BARACZiarul BURSA #Companii / 20 august 2014
V.B.Companii / 19 august 2014
PETRE BARACZiarul BURSA #Companii / 8 august 2014
V.B.Companii / 31 iulie 2014
A.C.Miscellanea / 30 iulie 2014
A.O.Companii / 23 iulie 2014
PETRE BARACZiarul BURSA #Companii / 17 iulie 2014
Ştiri utilitare / 4 septembrie
English Section /A.I. - 4 septembrie
English Section /I.Ghe. - 4 septembrie
English Section /George Marinescu - 4 septembrie
English Section /I.Ghe. - 4 septembrie
Bănci-Asigurări /A consemnat Emilia Olescu - 19 decembrie
Internaţional /V.R. - 19 decembrie
Editorial /Cornel Codiţă - 19 decembrie
Politică /George Marinescu - 19 decembrie
| 5.0911 | |
| 4.3417 | |
| 5.4593 | |
| 5.7972 | |
| 603.7606 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 4 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 3 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 2 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 2 septembrie
Adina Ardeleanu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ANCUŢA STANCIU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ANCUŢA STANCIU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
GABRIELA MĂRĂCINEANU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
