Programul "Made in Romania" al BVB şi-a desemnat companiile finaliste ale ediţiei a V-a, în cadrul Galei de premiere
V.G.Piaţa de Capital / 23 septembrie 2022
• Programul Made in Romania al Bursei de Valori Bucureşti şi-a desemnat în cadrul Galei de premiere de ieri cele 15 companii finaliste.
• Trei dintre cele 15 finaliste au fost alese prin votul publicului, iar membrii Juriului Made in Romania au desemnat celelalte 12 companii româneşti care s-au calificat în cadrul Programului.
• Made in Romania, prin platforma sa dedicată, este proiectul Bursei de Valori Bucureşti care îşi propune să identifice viitoarele motoare ale economiei româneşti.



















![În răspunsul la Adresa AISIF privitor la sesizarea că Drăgoi Bogdan, după sancţiunea dictată de CNCD, nu mai corespunde criteriilor legale de bună reputaţie, ASF, prin vicepreşedintele său Gabriel Gădinescu (în fotografie), susţine că Legea 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative "nu cuprinde o definiţie expresă cu privire la buna reputaţie şi nici prevederi referitoare la ipotezele şi situaţiile care califică persoana evaluată ca având o bună reputaţie sau care nu se bucură de o bună reputaţie".[vezi nota (*)]](/_img/articole/477462.jpg?2022-09-21 11:13:40)







































































