Serbia: o ţară în derivă

Imaginaţi-vă că sunteţi în Germania zilelor noastre. Iar cancelarul federal, şeful Guvernului, are o idee dezaxată. Heydrich, unul dintre arhitecţii Holocaustului, va fi re-înmormântat cu onoruri militare şi gardă de onoare. Milioane de germani se adună la Cimitirul Invalizilor, unde rămăşiţele lui Heydrich stau acum într-o groapă anonimă. Steagurile naziste flutură în vânt. La televizor, elogii la adresa lui Heydrich.

Aţi spune, desigur, că avem de-a face cu un delir colectiv. Ar fi o probă de depravare morală fără precedent. Dar în Germania nu ne putem imagina ca aşa ceva să se întâmple. Dar ceva asemănător se întâmplă chiar acum, în Serbia.

Decedatul este generalul sârb Ratko Mladici. Nu este la fel de cunoscut precum Heydrich, însă faptele sale au fost suficiente pentru a rămâne în istorie ca "Măcelarul Bosniei”. Printre altele, este direct responsabil pentru masacrarea a peste 8.000 de bosnieci la Srebrenica. Arestat în 2011 şi extrădat la Haga, generalul Mladici a fost condamnat pentru o serie de crime inclusiv genocid. A murit zilele trecute la zdup, după 15 ani de stat în spatele gratiilor.

În mod normal, moartea generalului Mladici nu merita decât o notiţă în colţul unei pagini de ziar. A fost unul dintre cei mulţi criminali care s-au dezlănţuit, în numele naţionalismului sârb, în Balcani. Însă fantoma lui bântuie Serbia până în ziua de azi.

Ţara aceasta este un fel de Disneyland al extremismului în Europa contemporană. Multe alte ţări au avut regimuri dictatoriale, însă doar o mână de oameni le mai susţin, în ziua de azi. În Germania, de pildă, există neo-nazişti. Însă este vorba despre grupuscule care nu îndrăznesc să scoată capul în public. Serbia este cu totul altceva. Acolo extremismul este glorificat la nivelul întregului stat şi al întregii societăţi. Dictatorul comunist Iosip Broz Tito este un erou naţional, poza lui este pe toate gardurile. Mişcarea de partizani, vinovată de numeroase crime în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, este "lionizată” de milioane de sârbi.

Această situaţie curioasă are rădăcini în istoria Serbiei. Toate popoarele europene au trecut prin faza naţionalismului virulent. Dar ce s-a întâmplat în Serbia depăşeşte acest nivel. Nicăieri în Europa un stat nu s-a legitimat pe sine într-o asemenea măsură printr-o duşmănie atât de profundă şi atât de radicală faţă de alte naţionalităţi. Pentru mulţi sârbi, condiţia de existenţă a comunităţii lor a fost eliminarea celorlalţi. Extremiştii sârbi, finanţaţi şi sprijiniţi de serviciul secret al armatei, au fost cei care au tras primele gloanţe în Primul Război Mondial. După destrămarea Iugoslaviei, extremiştii sârbi au condus o campanie dură de "curăţire” etnică în Balcani.

Era clar că moartea generalului Mladici va fi marcată cumva la Belgrad. Însă retorica autorităţilor de la Belgrad a depăşit orice limite. Actualul preşedinte, ultra-naţionalistul Aleksandar Vuèić, a condus corul lăudătorilor lui Mladici. Are motive: Vuèić este pe cale să piardă alegerile, iar cultul lui Mladici este pentru el ca un balon de oxigen.

Uniunea Europeană a avertizat împotriva campaniei de omagiere a unui criminal de război. Comisarul UE pentru Extindere, Marta Kos, a condamnat „glorificarea” lui Mladici şi a anunţat anularea unei vizite în Serbia. Degeaba. Sicriul lui Mladici a fost depus la Casa Armatei. La funeralii sunt aşteptaţi milioane de sârbi. Fanii clubului Steaua Roşie au afişat sloganuri pro-Mladici.

Toate acestea arată ceva şi despre politica ineptă a guvernul de la Bucureşti, care tot insistă cu "prietenia româno-sârbă”. Regimul Dan nu a luat nici o măsură, nici măcar simbolică, prin care să se distanţeze de vulcanul de ură etnică de la Belgrad. După cum nu pare deranjat nici de faptul că Sebastian Ghiţă s-a oploşit în Serbia.

Un răspuns raţional la ceea ce face acum regimul de la Belgrad ar fi, din partea Uniunii Europene, eliminarea Serbiei din rândul statelor care candidează să devină membre. Nu este acceptabil să iei banii şi avantajele Uniunii Europene şi apoi să faci exact în răspărul valorilor democratice.

Pentru România, punerea la colţ a Serbiei ar avea avantaje directe. Serbia este acum roata de transmisie a influenţei ruseşti în Balcani. Serbia a început în ultima vreme să cumpere arme din China comunistă, ameninţând stabilitatea în regiune. Aşadar, este în interesul României ca Serbia să fie supusă unui regim dur de sancţiuni economice şi militare.

Din păcate, asta nu se va întâmpla prea curând. În România, actualul preşedinte, Nicuşor Dan, pare să fie un admirator al lui Aleksandar Vuèić. De curând omul a făcut propagandă politică în biserică, vorbind despre un "naţionalism sănătos”. Este exact programul lui Vuèić, care susţinea că vrea banii Uniunii Europene cu condiţia să fie lăsat să facă aşa cum pofteşte el pe plan intern. Nicuşor Dan şi Vuèić s-au întâlnit de curând, într-o "bilaterală”. Conducerea din România pare decisă să îl legitimeze pe Vuèić până în pânzele albe.