Voucher la gaze - ajutor real sau încă o promisiune? Vouchere ar trebui să fie, dar fără să iei banii cu dreapta şi să-i dai cu stânga

Într-o perioadă în care oamenii îşi calculează cu teamă facturile de la o lună la alta, orice iniţiativă care promite sprijin financiar pare, la prima vedere, binevenită, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Totuşi, când statul vine cu ideea unui voucher pentru gaze, apare firesc o întrebare: este aceasta o măsură necesară sau doar o decizie cu impact de imagine?

România are deja un mecanism legal pentru sprijinirea celor cu adevărat afectaţi - Legea consumatorului vulnerabil. Aceasta prevede ajutoare pentru persoanele şi familiile cu venituri mici, adică exact categoria care are cea mai mare nevoie de protecţie. În loc ca acest sistem să fie îmbunătăţit, simplificat şi extins acolo unde este nevoie, statul pare să aleagă o cale paralelă: o nouă lege, un nou program, un nou voucher.

De aici vine şi suspiciunea - această acţiune seamănă mai mult cu populism decât cu o politică publică. Populismul funcţionează simplu - nu construieşte soluţii pe termen lung, ci livrează măsuri rapide, uşor de înţeles şi uşor de prezentat în faţa camerelor. Un voucher este exact acest tip de instrument - uşor de comunicat, atractiv electoral, dar discutabil ca eficienţă la modul general.

Sigur, există şi un argument forte în favoarea lui - ajutorul pentru consumatorul vulnerabil este adesea birocratic şi nu îi cuprinde pe toţi cei care se află la limită. Mulţi români câştigă „puţin prea mult” ca să primească sprijin, dar „mult prea puţin” ca să treacă uşor peste scumpiri. În această zonă gri, statul poate susţine că voucherul este o soluţie rapidă şi aplicabilă fără dosare şi drumuri la primărie.

Să vedem care sunt scenariile acordării acestor vouchere din bani statului:

-apreciem că cca 500.000 de români s-ar încadra să primească aceste vouchere, aspect care ar determina necesitatea unei resurse financiare de 300 mil lei (având în vedere că maxim 6 luni pe an se foloseşte încălzirea în România),

-dar dacă conisiderăm că viitorul preţ mediu al gazelor în România la consumatorul final se va găsi la un nivel de 360 lei/MWh cu TVA inclus (media preţului ofertat), constatăm o creştere a veniturilor din TVA ca urmare a creşterii preţului gazelor cu cca 800 mil lei/an. Scăzând cele 300 mil lei pentru vouchere statul ar beneficia de 500 mil lei la bugetul de stat. Cu alte cuvinte creşeterea preţului gazelor ar aduce posibilitatea oferiririi voucherelor şi obţinerea unui câşting important la bugetul de stat (la cele 500 mil lei se mai adaugă încă cca 2,8 mld de lei din taxe, suprataxe, accize, impozite etc.)

Respectiv statul va da vouchere din banii pe care îi vor plăti consumatorii suplimentar (un consumator care locuieşte într o casă va plăti suplimentar pe gaze 200 lei/lună şi va primi un voucher de 100 lei/lună!!!!).

Venit lunar (lei)Factura la gaz medie lunară la un preţ de 360 lei/MWh cu TVA inclusAjuror pentru încălzire (lei/lună)Voucher (lei/lună)Ponderea ajutoarelor din facturăPonderea facturii din venituri şi ajutoare

Pensionar cu pensia mimă, locuieşte in casă1.2811.16025010030%71%

Pensionar cu pensia mimă, locuieşte în apartament cu 2 camere1.28160825010057%37%

Familie cu 2 copii cu salar minim pe economie, locuieşte în casă5.0001.16025010030%21%

Familie cu 2 copii cu salar minim pe economie, locuieşte în apartament cu 2 camere5.00060825010057%11%

Însă chiar şi aici, întrebarea rămâne aceeaşi: de ce nu se repară sistemul existent, în loc să se creeze unul nou? România nu duce lipsă de legi, ci de legi funcţionale. Orice nouă schemă care se suprapune peste una deja existentă înseamnă mai multă confuzie pentru cetăţeni, mai multe costuri administrative şi, în final, mai mult loc pentru ineficienţă şi risipă.

Este important să oferim sprijin consumatorilor vulnerabili prin vouchere şi ajutoare la plata gazelor, însă aceste măsuri trebuie construite pe criterii corecte şi transparente. Ajutorul nu ar trebui acordat „la toată lumea”, ci în funcţie de venituri, averi, consum şi eficienţa consumului, astfel încât să ajungă exact la cei care au nevoie reală de sprijin.

În acelaşi timp, orice schemă de compensare trebuie să evite transferarea costurilor către ceilalţi consumatori. Nu este echitabil ca populaţia sau firmele care îşi plătesc integral facturile să suporte, prin tarife mai mari, cheltuielile generate de un ajutor prost gândit. Soluţia corectă este un sistem finanţat clar, responsabil şi sustenabil, care nu generează efecte în lanţ asupra întregii pieţe.

Propunerea Asociaţiei Energia Inteligentă, este ca voucherul să nu fie finanţat tot de consumatorul care l primeşte, să fie finanţat din fonduri private, dar trebuie explicat transparent ce înseamnă acest lucru şi cum este implementat, pentru ca sprijinul să nu se transforme într-o taxă ascunsă care, în final, tot în facturile consumatorilor ajunge. Ajutorul social trebuie să fie o formă de protecţie reală, nu o măsură populistă sau o povară redistribuită pe ascuns.

În concluzie, voucherul la gaze poate fi prezentat ca sprijin social, dar, în forma în care este propus astăzi, riscă să devină doar un exerciţiu de imagine. Dacă statul doreşte cu adevărat să protejeze populaţia, soluţia nu este să inventeze încă un program, ci să consolideze unul deja existent şi să gândească politici coerente, nu campanii de moment, concomitent cu vouchere din fonduri private. Iar oamenii nu mai au nevoie de promisiuni frumoase, ci de măsuri corecte, eficiente şi sustenabile.