DEZBATEREA ONLINE BURSA - CE PROBLEME PREZINTĂ TEHNOLOGIA 5G ŞI CE PROBLEME REZOLVĂ / GELU MARAVELA, FOUNDING PARTNER, MPR PARTNERS: "Proiectul legislativ privind implementarea 5G nu se orientează pe o soluţie tehnică"

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 14 august 2020

Gelu Maravela

Gelu Maravela

"Actul normativ are nevoie de o consultare publică de durată şi consistentă"

Proiectul legislativ privind implementarea 5G este centrat pe un memorandum, pe o declaraţie de principii, spune Gelu Maravela, Founding Partner, MPR Partners, aducând în atenţie faptul că acest act normativ nu se orientează, aşa cum ar fi normal, pe o soluţie tehnică. Domnia sa declară: "Nu pot să nu mă uit la ce face UE în domeniu. UE are un set de reguli. Dacă proiectul nostru priveşte furnizorul, setul de reguli al UE - soluţia tehnică. Pun aceste proiecte faţă în faţă şi mă întreb care îmi oferă mai multe avantaje şi beneficii, mai multă transparenţă, o aşezare normală, o bună practică legislativă. Răspunsul este, din punctul meu de vedere, că trebuie să ne concentrăm pe soluţia tehnică, nu neapărat pe furnizorul în sine. În cazul nostru, acest act normativ se centrează pe furnizor. Sunt nişte criterii prin care selectăm funizorul, criterii neclare, imprevizibile, care pot da naştere unor abuzuri".

Gelu Maravela precizează că proiectul de lege în cauză le dă autorităţilor administrative instrumente să treacă dincolo de limitele legii.

Gelu Maravela: "Proiectul de act normativ are impact asupra mediului de afaceri"

Proiectul legislativ privind implementarea 5G menţionează că nu are un impact asupra mediului de afaceri, însă conform domnului Gelu Maravela, situaţia nu este aşa, actul având impact asupra acestuia, fără doar şi poate, "în condiţiile în care există operatori, furnizori de informaţii, de date electronice, producători de echipamente, părţi implicate pe orizontală şi verticală etc".

În plus, domnia sa menţionează că proiectul are impact şi pe partea de securitate naţională.

Reprezentantul MPR Partners atrage atenţia că proiectul de act normativ nu are ca fundament un studiu de impact. În acest context, domnia sa spune: "La noi, dezbaterea publică a proiectului se face într-o perioadă foarte scurtă. Germania, spre exemplu, a publicat recent proiectul de act normativ omolog, care este în consultare până la sfârşitul lunii septembrie. Germania a pus pe masă un proiect de vreo 70 de pagini, consistent din punct de vedere tehnic, cu criterii, termeni şi condiţii. Până la urmă, este o opţiune legislativă, politică şi strategică.

În cazul nostru, această opţiune are consecinţe. Nu am văzut o consultare, chiar dacă este opţională, cu jucătorii din piaţă. Nu am identificat o analiză coerentă privind drepturile fundamentale încălcate, pentru că ele există şi pot fi sancţionate. Discuţia noastră pe acest act normativ poate dura destul de mult şi poate ridica destul de multe probleme consistente, nu superficiale, care ar trebui să le dea de gândit celor care au promovat proiectul, nu din perspectiva de a avea un jucător sau alt jucător ostracizat, ci din perspectiva de a avea un document echilibrat, transparent, un instrument de lucru prin care să aduci o tehnologie, oricare ar fi ea, care până la urmă să fie în beneficiul tuturor consumatorilor".

Domnul Maravela este de părere că, în condiţiile în care 5G presupune "mult mai mult decât am fost obişnuiţi să acceptăm sau să experimentăm prin 4G", acest act normativ este fără îndoială unul dintre cele mai importante din ultimii ani, prin efectele şi beneficiile sale, şi de aceea are nevoie de o consultare publică consistentă şi pe o mai mare durată, de o discuţie transparentă cu jucătorii şi operatorii din piaţă, pentru că orice idee, orice valoare adăugată venită din piaţă nu face decât să îmbunătăţească actul normativ şi să pună pe masă un document bun.

Gelu Maravela: "Dacă eliminăm un furnizor de echipamente doar pentru că nu vrem să-l avem la masă, concurenţa va avea de suferit"

Gelu Maravela aminteşte că nu sunt mulţi producători de înalt calibru de echipamente 5G în lume, "îi putem număra pe degete", iar dacă eliminăm vreunul "pentru simplul motiv că nu vrem să-l avem la masă", concurenţa va avea de suferit, iar toate aceste costuri "vor veni în cascadă până la consumatorul final, fără doar şi poate".

Pe de altă parte, spune domnia sa, testul tehnic al echipamentului ar trebui să fie centrul în jurul căruia să se construiască actul normativ, cu respectarea principiilor transparenţei, echilibrului şi asigurarea securităţii naţionale. Gelu Maravela consideră că sunt multe lacune în acest act normativ, care poate fi îmbunătăţit, iar graba în vederea implementării nu va duce nicăieri, nu va genera un produs bun.

"Nu trebuie neapărat să ne uităm la Germania sau peste Ocean, ar trebui să ne uităm la nevoile noastre, să construim un act normativ care să răspundă acestor nevoi", conchide Gelu Maravela.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9733
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6060
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3222
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9707
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.2170

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb