România în sau pe turnantă?
CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 7 ianuarie 2019
CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 7 ianuarie 2019
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 4 ianuarie 2019

Nu este cazul să intre cineva la gînduri! Nu m-am reprofilat pe astrologie politică deşi, fie vorba între noi, puţini sunt cei care îşi închipuie ce sume circulă în această "arie profesională", cu clienţi în cele mai înalte şi selecte cercuri nu doar din politică, ci şi din domenii conexe: bussiness şi economie, spionaj şi militar, instituţii bisericeşti şi lume mondenă, burse şi pieţe financiare, diverse instituţii dedicate promovării jocurilor de noroc şi pariurilor!
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 21 decembrie 2018

Nimic nu poate egala, în materie publicistică, privilegiul de a scrie la o gazetă economică despre probleme care, aparent, cad în afara domeniului de referinţă. Orizontul meu este cel al problemelor politicii, mai general, ale societăţii din care fac parte, ori ale altora a căror dinamică ne influenţează, nu rareori, decisiv. Este un post de observator privilegiat.
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 19 decembrie 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 18 decembrie 2018
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 17 decembrie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 14 decembrie 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 11 decembrie 2018 /
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 10 decembrie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 7 decembrie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 5 decembrie 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 4 decembrie 2018
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 3 decembrie 2018
Călin RecheaEditorial / 29 noiembrie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 28 noiembrie 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 27 noiembrie 2018
Ziarul BURSA #Editorial / 26 noiembrie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 21 noiembrie 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 20 noiembrie 2018
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 19 noiembrie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 14 noiembrie 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 13 noiembrie 2018
Iată că m-am înşelat. Dezastrul este deja de proporţii. Şi încă nici nu au început cele şase luni...
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 12 noiembrie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 9 noiembrie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 7 noiembrie 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 6 noiembrie 2018
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 5 noiembrie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 2 noiembrie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 31 octombrie 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 30 octombrie 2018
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 29 octombrie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 26 octombrie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 24 octombrie 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 23 octombrie 2018
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 22 octombrie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 19 octombrie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 17 octombrie 2018
F.B.Editorial / 16 octombrie 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 16 octombrie 2018
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 15 octombrie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 12 octombrie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 10 octombrie 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 9 octombrie 2018
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 8 octombrie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 5 octombrie 2018

Dan Nicolaie
Călin Rechea
A.V.
George Marinescu
George Marinescu
V.R.
| 5.0985 | |
| 4.3417 | |
| 5.4743 | |
| 5.8335 | |
| 601.0836 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /T.A. - 7 ianuarie 2019
Piaţa de Capital /T.A. - 7 ianuarie 2019
Piaţa de Capital /T.T. - 7 ianuarie 2019
Internaţional /I.M. - 7 ianuarie 2019
Piaţa de Capital /T.A. - 7 ianuarie 2019
Internaţional /M.I. - 7 ianuarie 2019
Piaţa de Capital /T.A. - 7 ianuarie 2019
Piaţa de Capital /I.M. - 7 ianuarie 2019
Internaţional /M.I. - 7 ianuarie 2019
Internaţional /I.M. - 7 ianuarie 2019
Piaţa de Capital /Mihai Gongoroi - 7 ianuarie 2019
Internaţional /A.V. - 7 ianuarie 2019
Piaţa de Capital /Mihai Gongoroi - 4 ianuarie 2019
Internaţional /A.V. - 4 ianuarie 2019
Piaţa de Capital /Mihai Gongoroi - 21 decembrie 2018
Internaţional /A.V. - 21 decembrie 2018

