IPOTEZE DE WEEKEND Dispariţia dinozaurilor şi resetarea politicii globale

Toată lumea observă că politica se schimbă. În două generaţii, s-a schimbat deja, radical, dramatic. În America, spre exemplu, valul uriaş al schimbării a răsturnat cu susul în jos toate reperele clasice, valori şi teme, ale politicii interne şi internaţionale. Şi, încă nu şi-a consumat toată energia! Nu mai vorbesc despre muntele de mîl, moloz şi reziduuri pe care îl va lăsa în urmă şi care va trebui curăţat, înainte ca cineva să poată reinventa şi cultiva din nou pe solul, cîndva, celei mai fertile democraţii a lumii, politica decentă, responsabilă, dedicată măcar în parte intereselor cetăţeanului, respectiv binelui public. Mă rog, dacă după experienţa Trump şi consumul de masă al ”drogului” MAGA mai poate cineva reinventa aşa ceva! În Rusia, dacă iei ca etalon scurtul intermezzo al dezgheţului gorbaciovist, şi aici politica s-a schimbat radical. Nu cu ochii la viitor, ci la trecutul stalinist în cea mai autentică venă. Desigur, cu unele nuanţe şi diferenţe de ”tehnică a dictaturii”. Spre exemplu, Putin nu îşi mai trimite concetăţenii în masă în lagărele de exterminare, ca Stalin. Acelea sunt rezervate, acum, pentru cei ”aleşi”. Aleşi dintre inamicii şi potrivnicii vizibili, însemnaţi, proeminenţi, corozivi pe imagine, ai regimului putinist. Pentru plebea de rînd, gulagul a fost înlocuit cu ”maşina de tocat carne” a frontului de război din Ucraina. Şi în China lui Xi politica s-a schimbat esenţial, indiferent dacă faci comparaţia cu etalonul Mao sau Deng. În ultimele patru decenii, China a adăugat etajului superior al politicii sale logica ”afacerilor”, a milioanelor şi chiar a miliardelor din contul personal al purtătorului de carnet roşu cu numere mici! O maşinărie complicată, specifică sistemelor parazitare, care a creat grupuri de interese competitive şi o dinamică nouă a puterii în straturile superioare ale elitei politice. Această creştere în complexitate a jocurilor de putere, prin splitarea centrelor de ancorare simbolic-idelogică şi real-economică, politic-administrativă şi financiară, prin multiplicarea şi complicarea traseelor de influenţă din labirintul instituţiilor cheie, partid, armată, administraţie, economie, a fost într-un fel soluţia care a salvat dictatura comunistă de la Beijing, a ferit-o de soarta prăbuşirii URSS şi a căderi comunismului în întregul areal european. Ironia absolută a istoriei este, însă, aceea că, în timp ce ideologia de sorginte comunistoidă murea în Rusia şi în Europa, ea a înflorit în America. Sub forma unei variaţii de specie locale, ”woke”, a devenit mai întîi ideologia elitei cultural-politice a radicalismului de stînga iar, ulterior, al aripii democrate din binomul clasic al politicii americane. Sub umbrela unui limbaj în care eufemismele şi ”metaforele” neo-radicalismului de stînga au devenit concepte ale politicii curente, noua limbă de lemn a înlocuit limba de lemn a leninism-stalinismului-maoisto-trozkist din prima şi a doua generaţie a stîngismului occidental şi a transformat, astfel, întreg spectrul politic american. Direcţia în care se schimbă politica este, însă, mai mult decît îngrijorătoare. Una care a intrat în coliziune violentă cu valorile şi soluţiile democratice de guvernare şi, mai larg, de exprimare politică. Şi, dacă acest lucru nu este de mirare şi nici nu pare să deranjeze prea tare regimurile politice din Rusia şi China, pentru America, drumul pe care a apucat este pur şi simplu catastrofal. În istoria bicentenară-plus a Americii, democraţia a fost nu rareori, ci mai întotdeauna pusă la încercare, ba chiar pusă la grele încercări. A supravieţuit, s-a reinventat şi a mers, cu bune şi cu rele, mai departe. Este pentru prima dată în istoria Statelor Unite ale Americii cînd democraţia nu este doar pusă la încercare, ci este demolată sistematic, devalorizată ideologic, refuzată doctrinar la nivel politic, împiedicată sistematic să funcţioneze la nivel instituţional. Este declarată, atît de la stînga, cît şi de la dreapta, inoperantă, irelevantă, un obstacol care trebuie înlăturat pentru a ”descătuşa forţele creatoar-salvatoare” ale ”Noii Ere de Măreţie Americană”!

Ei, şi? Ce dacă se schimbă politica? S-a mai schimbat şi altădată, toate se schimbă pe lumea asta, mai devreme sau mai tîrziu! Care-i chichirezul? Aşa e şi bine aţi spus, nu aici e chichirezul! Lucrurile devin cu adevărat captivante dacă te uiţi la vîrful triunghiului Rusia-China-America: Putin, Xi, Trump. Trei ”mumii”, trei personaje expirate, trei epave care aşteaptă doar să le precizeze cineva ziua îmbălsămării! Ăl de Sus, desigur! Această situaţie, fără precedent în ultimii cel puţin o sută cincizeci de ani ai politicii moderne, face posibilă şi chiar înalt probabilă ipoteza că cei trei vor dispărea de pe firmamentul puterii, simultan. Mă rog, cam în acelaşi timp. Cele trei suliţe care marchează totemic arealul şi regulile noii ordini mondiale vor rămîne cam în acelaşi timp fără cap! Ce urmează?

Dacă ar fi să încep cu ipoteza pesimistă, atunci ar trebui să evoc mai întîi soluţia lui William Golding din celebra şi, astăzi, atît de puţin cunoscuta sa capodoperă: ”Împăratul muştelor”, (Lord of the Flies). Sincer, mă întreb, cîţi dintr-o mie de absolvenţi de liceu, din ultimii 10 ani, au făcut această lectură fundamentală. Cîţi dintr-o mie de absolvenţi ai unei ”facultăţi umaniste”, din ultimii 10 ani? Cîţi dintr-un milion de locuitori cu vîrsta de pînă în 30 de ani? Dar, de pînă la 50 de ani?

Dacă m-aş muta la polul opus şi aş îmbrăţişa ipoteza super-optimistă, atunci mi-aş putea imagina că dispariţia cvasi simultană a ”Celor trei”, asemenea anihilării ”bandei celor patru” din China post-maoistă, ar putea marca începutul unui, cu adevărat, nou început! Un fel răsărit al unui soare nou, care pune definitiv capăt terifiantului ”Ev mediu întunecat” pe care l-am traversat.

Iar, dacă ar fi să iau calea de mijloc, cea a auritei mediocrităţi, atunci aş putea să îmi închipui că după Putin, în Rusia lui Stalin, ar putea veni la putere nu un ”ratangiu” de profesie, model Hruşciov, ci un lider din aluatul pretendenţilor ”legitimi” la moştenirea lui Stalin: un soi de Beria, nkvedistul-reformist sau de Kakanovici-tehnocratul progresist. China ar putea să resusciteze, cumva, soluţia Deng Xiaoping, o figură capabilă să traseze parcursul unei ere care accelerează progresul ştiinţific şi economico-tehnologic, care dezvoltă soluţii noi de guvernare bazate pe o mai accentuată descentralizare şi pe ”cooperarea bine codificată” a centrelor de putere, nu pe competiţia dintre ele. Cît despre America, linia de mijloc nu poate fi decît un democrat care nu a defilat niciodată sub stindardele ”woke”, dimpotrivă este aproape de valorile ”conservatoare” ale Americii. Sau, un republican mult în afara mişcării ”maga” capabil să înţeleagă temele sociale majore ale societăţii americane şi să valorizeze autentic democraţia, soluţiile ei de guvernare. Deocamdată, politica americană nu a scos la iveală numele acestor personaje. Chiar dacă ele există, şi cu siguranţă, există, sita politică nu le-a scos încă în prim-planul rezervat candidaturilor la vîrf.

Simple ipoteze, desigur!