Angajaţii Metrorex, tot mai aproape de grevă
GHEORGHE IORGOVEANUZiarul BURSA #Companii / 21 august 2018
• Lipsă acută de oameni în sectorul siguranţei feroviare
• Deficit bugetar de 95 milioane lei, înaintea negocierii contractului colectiv de muncă
• Contractul pe spaţiile comerciale, necesar pentru bazele de tratament şi de odihnă construite de sindicat
Sute de sindicalişti de la metrou au protestat, ieri, în faţa Ministerului Transporturilor. Conform unui comunicat de presă emis de Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM), angajaţii Metrorex sunt nemulţumiţi de lipsa acută de personal, de deficitul bugetar înregistrat care se ridică la 95 de milioane lei, de noua organigramă a societăţii, de situaţia contractelor cu firmele Alstom şi Astaldi, de situaţia clubului sportiv Metrorex şi de faptul că ministerul de resort nu a mai prelungit contractele de asociere în participaţiune dintre societatea de stat şi Sindomet - firma sindicatului, pentru spaţiile comerciale din staţiile de metrou.