Transporturi

26 mai 2021
CFR Marfă, la un pas de desfiinţare

CFR Marfă, la un pas de desfiinţare

George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 25 mai 2021

Conform unei scrisori a Comisiei Europene, autorităţile de la Bucureşti au propus desfiinţarea CFR Marfă 23% din materialul rulant al companiei CFR Marfă va ajunge la socie- tatea de stat Rofersped SA Niciun angajat nu va fi transferat direct de la CFR Marfă la Rofersped, care şi-ar angaja perso- nalul de pe piaţa muncii Iulian Măntescu, preşedintele FMLR: "Dacă statul român nu intervine, CFR Marfă va fi istorie" 

CFR Marfă este la un pas de desfiinţare, conform informaţiilor dintr-o scrisoare trimisă în 11 mai 2021 de către oficialii Comisiei Europene către Reprezentanţa permanentă a ţării noastre la Uniunea Europeană. Din cele opt pagini ale documentului respectiv reiese că actualul Guvern, confruntat cu imposibilitatea recuperării de la CFR Marfă a ajutorului de stat acordat ilegal, a elaborat un plan care stabileşte desfiinţarea companiei de stat şi preluarea doar a unei mici păţi din activitatea ei de către societatea de expediţii a operatorului public de transport feroviar de marfă din ţara noastră.

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii

Drumurile expres şi autostrăzile, prioritare pentru ministrul Transporturilor

I.Ghe.Ziarul BURSA #Politică / 21 mai 2021

Un nou sector din drumul expres Craiova-Piteşti va fi dat în folosinţă până la finalul anului 2021, fapt care înseamnă că şoferii care vor parcurge distanţa între Piteşti şi Craiova nu vor mai fi nevoiţi să tranziteze localităţile Balş şi Slatina, a declarat, ieri, Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, la videoconferinţa "RoInvest", organizată de News.ro.

Transportul feroviar de persoane, subvenţionat fără o bază verificabilă

CONSILIUL CONCURENŢEI ACUZĂTransportul feroviar de persoane, subvenţionat fără o bază verificabilă

George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 20 mai 2021

Funcţionarii publici din Ministerul Transporturilor sunt foarte curajoşi că alocă din bani publici subvenţii pentru transportul feroviar de persoane, pe propria răspundere, fără să existe un sistem electronic prin care să fie verificat ce se întâmplă cu aceşti bani, a declarat, ieri, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, la conferinţa "Modern şi eficient: materialul rulant de care are nevoie România", organizată de Club Feroviar.

Tronsonul Băneasa- Otopeni, nefezabil pentru ministrul Transporturilor

METROUL CĂTRE AEROPORTUL OTOPENI, ÎN STAND-BYTronsonul Băneasa- Otopeni, nefezabil pentru ministrul Transporturilor

I.Ghe.Ziarul BURSA #Politică / 20 mai 2021

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii susţine că linia de metrou care să lege municipiul Bucureşti de aeroportul Henri Coandă (Otopeni) nu ar fi utilă în actuala formă a proiectului, care prevede staţii unde densitatea populaţiei este redusă şi acest lucru nu ar justifica opririle în zonele respective.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Trenurile CFR Călători intră în modernizare

G.M. Ziarul BURSA #Companii / 11 ianuarie 2021

Călătorii vor beneficia de vagoane multifuncţionale destinate transportării bicicletelor, motocicletelor uşoare şi schiurilor 

440 de vagoane vor fi reparate şi modernizate în acest an pentru a asigura confortul călătorilor de pe calea ferată,...

Un mistreţ căzut în lupta contra civilizaţiei

Un mistreţ căzut în lupta contra civilizaţiei

George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 18 decembrie 2020

Se dau datele problemei. Avem o bucată de autostradă în apropierea unui pod peste o apă curgătoare, o porţiune fără gard de protecţie, nişte mistreţi prin apropiere şi un autoturism în miez de noapte. Calculaţi şansele vehiculului pentru a evita...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0717
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3254
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4055
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9461
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.6380

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo