Eşecul formării unui guvern la două luni de la demiterea executivului condus de Ilie Bolojan nu a afectat investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), care par să se fi obişnuit cu episoadele de instabilitate politică din ţara noastră. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale pieţei noastre de capital, şi-a continuat tendinţa ascendentă manifestată în ultimii ani, marcând o creştere de 8,7% în luna iunie, până la 32.487 de puncte, un nou record istoric la acel moment, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 8%, la 6.251 de puncte.
În Statele Unite, companiile din sectorul tehnologiei au înregistrat o corecţie, în condiţiile în care creşterile masive din ultima perioadă, alimentate de entuziasmul pentru inteligenţa artificială, au stârnit temeri în rândul investitorilor că evaluările au devenit exagerate. În plus, spre deosebire de prima parte a anului, aşteptările sunt acum pentru cel puţin o majorare a dobânzii în acest an, după cum sugerează şi discursul noului preşedinte al Rezervei Federale, Kevin Warsh. În acest context, indicele Nasdaq Composite, al companiilor ce activează în domenii intensive în cunoaştere, a avut o scădere de 2,8%, luna trecută, indicele Dow Jones Industrial s-a apreciat cu 2,5%, în vreme ce indicele S&P 500 a avut un recul de 1,1%.
De partea noastră a Atlanticului, unde Banca Centrală Europeană a majorat rata dobânzii pentru prima dată în aproape trei ani, în vederea contracarării efectelor inflaţioniste ale războiului din Iran, iar sectorul tehnologic este mult mai puţin reprezentat decât în Statele Unite, indicele Stoxx 600 a avut un avans de 2,5%, luna trecută, la Frankfurt indicele DAX s-a depreciat cu 0,4%, în vreme ce la Londra indicele FTSE 100 a avut un avans de 0,8%, luna trecută.
• Structura pieţei, dividendele şi achiziţii ale fondurilor de investiţii în acţiuni
La Bursa de Valori Bucureşti, majoritatea indicilor au avut creşteri semnificative luna trecută, într-o perioadă marcată de cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană, de aproape 11% şi semnele unei recesiuni economice. Structura pieţei - dominată de companii defensive din domeniile energetic, utliltăţi şi parţial bancar, ce au reuşit să genereze profituri importante chiar şi într-un context dificil, inflaţia ridicată ce probabil a îndreptat o parte a economiilor populaţiei către acţiuni care, cel puţin teoretic, pot oferi o anumită protecţie în faţa erodării puterii de cumpărare, datele de înregistrare şi plăţile de dividende pentru multe companii importante de la BVB, precum şi anumite evenimente corporative sunt elemente care pot explica, într-o anumită măsură, performanţa indicilor de la Bursa de Valori Bucureşti.
Nu în ultimul rând, achiziţiile tot mai consistente ale fondurilor de investiţii în acţiuni şi ale celor diversificate, ce beneficiază de intrări semnificative de capital în ultima vreme, au susţinut creşterea preţurilor principalelor acţiuni ale pieţei noastre, conform unei analize realizate de Mihai Căruntu, vicepreşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), ce a fost publicată în ultimul newsletter al organizaţiei.
• Digi, Electrica şi Cris-Tim - cele mai mari creşteri din BET
Acţiunile operatorului de telecomunicaţii Digi Communications s-au apreciat cu 27,1% în iunie, până la preţul de 61,7 lei, un nou record istoric, într-o lună în care compania a anunţat oficial intenţia listării filialei din Spania la patru burse din Peninsula Iberică, precum şi semnarea unui acord cadru de aproape 200 milioane de euro.
Digi Spain intenţionează că lanseze o ofertă publică iniţială, compusă din vânzarea de acţiuni noi în valoare de circa 150 milioane de euro plus o vânzare de acţiuni existente, urmată de listarea la bursele din Barcelona, Bilbao, Madrid şi Valencia. Compania a primit un angajament ferm din partea Global Portfolio Investments pentru o investiţie de 100 de milioane euro în cadrul ofertei, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiţii, inclusiv a unui preţ de ofertă care să reprezinte o valoare a capitalului propriu, înainte de emisiunea de acţiuni noi (evaluare ”pre-money”), de până la circa 1,7 miliarde de euro, conform raportărilor de la BVB.
Tot luna trecută, grupul a anunţat că Digi Romania a semnat cu Serviciul Român de Informaţii un acord-cadru pentru dezvoltarea unui centru de date şi a unei platforme integrate de evaluare a modelelor de inteligenţă artificială de tip LLM, specializate în domeniul securităţii cibernetice, derulat prin programul SAFE/Readiness 2030. Acordul-cadru are o valoare de până la 196 de milioane de euro, include atât componente hardware, cât şi software şi va fi implementat etapizat, pe parcursul unei perioade de patru ani.
Insert diagrama
Titlurile furnizorului şi distribuitorului de energie Electrica şi-au continuat tendinţa de creştere începută luna trecută, în contextul majorării profitabilităţii grupului cu 58% în primele trei luni din 2026, preţul acţiunii companiei înregistrând o creştere de 23,9%, în iunie.
Electrica a câştigat licitaţia publică pentru proiectul de producere a energiei termice şi electrice bazate pe cogenerare şi/sau surse regenerabile de energie, din Municipiul Craiova, ce implică un contract cu o durată de 12 ani şi presupune realizarea unui sistem nou de producere a energiei termice pentru reţeaua centralizată a municipiului. Tot luna trecută, compania a anunţat semnarea de către filiala sa New Trend Energy a unui contract de tip EPC (Engineering, Procurement & Construction) pentru proiectul fotovoltaic Satu Mare 3, în valoare de 27,9 milioane de euro (fără TVA), a obţinut fonduri nerambursabile pentru proiectul de stocare de energie Centrala Electrică Fotovoltaică Vulturu şi a obţinut avize pentru 17 noi proiecte de stocare de 700 MWh.
Acţiunile producătorului de mezeluri şi produse „ready-meals” Cris-Tim Family Holding s-au apreciat cu 16,6%, în iunie, lună în care compania a plătit dividende de 77,6 milioane de lei. Creşterea preţului titlurilor companiei s-a manifestat în special în ultima parte a lunii, dinamică ce s-a accentuat la începutul lui iulie, pe volume în creştere, ceea ce sugerează achiziţii ale unor investitori instituţionali.
• Consolidare pentru OMV Petrom; creşteri pentru Romgaz şi Transgaz
Preţul acţiunilor producătorului de petrol şi gaze OMV Petrom a avut o mişcare laterală, într-o perioadă marcată de scăderea puternică a preţului ţiţeiului în plan internaţional. Compania a încheiat un contract de vânzare ce acoperă o perioadă de cinci ani cu OMV Downstream GmbH, pentru o parte din combustibilul sustenabil pentru aviaţie (SAF) şi uleiul vegetal hidrotratat (HVO) care vor fi produse în rafinăria Petrobrazi, valoarea totală a contractului fiind de peste 800 milioane de euro.
Titlurile producătorului de gaze Romgaz, partenerul OMV Petrom din proiectul Neptun Deep, s-au apreciat cu 13,6%, luna trecută. Compania va plăti suma de 605,9 milioane lei ca dividende, la finele acestei luni, data de înregistrare fiind 5 iulie.
Acţiunile transportatorului de gaze Transgaz au crescut cu 9,8%, în luna iunie, compania urmând să plătească dividende în sumă de 401,2 milioane de lei, în a doua parte a lunii acestei luni. Recent, emitentul a anunţat că ANRE a aprobat un venit reglementat corectat aferent activităţii de transport pentru anul gazier 2026-2027 de 2,64 miliarde de lei, cu 15% mai mare decât cel aferent anului gazier 2025-2026.
• Board-ul Nuclearelectrica aduce în adunarea acţionarilor tema actualizării strategiei proiectului SMR de la Doiceşti
Titlurile producătorului şi furnizorului de energie Hidroelectrica s-au apreciat cu 9%, luna trecută, compania fiind printre puţinii emitenţi de la BVB care vor distribui două runde de dividende, în acest an. Hidro a alocat deja acţionarilor suma de 3,3 miliarde de lei şi urmează să mai plătească aproape un miliard de lei în septembrie, dividendul total unitar fiind de 9,571562 de lei, echivalentul unui randament net de 4,5%, comparativ cu preţul acţiunii din data cum-dividend aferent primei alocări.
Acţiunile Nuclearelectrica au avut o creştere de 6,2%, luna trecută, dinamică ce include şi corecţia ex-dividend aferentă alocării de aproape 1,18 miliarde de lei, respectiv un dividend unitar de 3,910684 lei, echivalentul unui randament net de 4,7% comparativ cu preţul acţiunii din ziua cum-dividend. Acţionarii companiei vor discuta, în cadrul adunării din data de 15 iulie, situaţia proiectului Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doiceşti. Pe ordinea de zi figurează un punct privind prezentarea stadiului îndeplinirii condiţiilor prealabile Deciziei Finale de Investiţie în Proiectul SMR, condiţii aprobate de acţionari prin hotărârea din 12 februarie 2026 şi pentru care termenul de implementare a fost stabilit pentru iunie 2026.
De asemenea, se solicită aprobarea iniţierii unor demersuri de evaluare a oportunităţii privind actualizarea Strategiei de Implementare a Proiectului, ce a fost aprobată printr-o hotărâre a acţionarilor din data de 22 septembrie 2022 şi care practic a stat la baza tuturor etapelor de dezvoltare ale proiectului, punctele legate de proiectul SMR de la Doiceşti fiind introduse pe ordinea de zi la solicitarea board-ului companiei.
Acţiunile Transelectrica au ieşit din consolidarea în care s-au tranzacţionat începând cu luna aprilie, titlurile transportatorului de energie electrică apreciindu-se cu 10,8%, luna trecută. Compania, care beneficiază de tarife majorate de transport începând cu ianuarie 2026, va plăti la finele acestei luni suma de 35,2 milioane de lei ca dividende, data de înregistrare fiind 10 iulie.
• Investitorii au trecut peste amenzile aplicate băncilor de Consiliul Concurenţei
Preţurile acţiunilor principalelor instituţii de credit de la BVB au avut creşteri în iunie, într-o lună cu aprecieri pentru sectorul bancar european, reflectată prin avansul de 7,5% a indicelui Euro Stoxx Banks.
Titlurile BRD-Groupe Societe Generale s-au apreciat cu 14,7%, în vreme ce titlurile Banca Transilvania au avut o creştere de 3,14%, dinamică ce reflectă şi corecţia ex-dividend aferentă alocării de 1,4 miliarde de lei, respectiv un dividend unitar de 1,284024 lei, echivalentul unui randament net de 2,8% faţă de preţul din ziua cum-dividend. Banca din Cluj va aloca luna aceasta şi 144 de acţiuni gratuite la 1.000 de titluri deţinute, în cadrul unei operaţiuni de majorare de capital.
Consiliul Concurenţei a amendat zece bănci ce activează în ţara noastră, între care Banca Transilvania şi BRD, pentru coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a indicelui ROBOR, dar instituţiile de credit au susţinut, la unison, că au acţionat în deplină conformitate cu legea şi cu normele aplicabile, că sancţiunile sunt neîntemeiate şi că le vor contesta în instanţă.
La capitolul creşteri s-au mai remarcat titlurile Antibiotice Iaşi, care s-au apreciat cu 7,4%, luna trecută. Compania a anunţat reluarea tendinţei ascendente a exporturilor către Statele Unite, caracteristică perioadei 2020-2024, precum şi intrarea pe piaţa Spaniei, una dintre cele mai competitive pieţe farmaceutice din Europa.
Titlurile companiei de logistică Aquila s-au apreciat cu 7,8%, într-o lună în care societatea a alocat o acţiune gratuită la zece deţinute, în vreme ce titlurile prestatorului de servicii medicale private MedLife au avut o creştere de aproape 5%.
Acţiunile dezvoltatorului imobiliar One United Properties au urcat cu 6,8%, luna trecută. Compania a lansat o ofertă de cumpărare a cel mult 4,8 milioane de titluri proprii, echivalentul a 4,3% din capitalul social, la preţul unitar de 33 de lei, uşor peste cel din piaţă din ultima perioadă, acţiunile urmând să fie anulate în vederea reducerii capitalului social.
• Dividende, schimbări în board şi selecţia administratorului Fondului Proprietatea
Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a înregistrat o depreciere de 1,3%, până la 104.406 de puncte, indicele financiar fiind singurul coş de acţiuni de la BVB ce a înregistrat o scădere, luna trecută.
Acţionarii Fondului Proprietatea se vor întâlni, în data de 23 iulie, în cadrul unei adunări generale ce are pe ordinea de zi propunerea de alocare de dividende, respectiv o distribuţie unitară de 0,0453 lei, echivalentul unui randament net de 6,2% faţă de ultimul preţ al acţiunii FP de la finele lunii iunie, precum şi revocarea din funcţiile de membri ai Comitetului Reprezentanţilor a lui Andrei-Octav Moise şi Lucian Danilescu, propuneri venite din partea fondurilor slovene ce deţin circa 8% din drepturile de vot al fondului.
Un alt punct aflat pe ordinea de zi implică redeschiderea perioadei de depunere a scrisorilor de intenţie în cadrul procesului de selecţie a administratorului FP, după elaborarea unei metodologii de selecţie, precum şi stabilirea unui nou termen - limită pentru depunerea candidaturilor, în vederea asigurării unui proces de selecţie competitiv, transparent şi nediscriminatoriu, solicitare provenită din partea Ministerului Finanţelor.
Termenul anterior a fost 15 martie a acestui an, până la care Franklin Templeton International Services, INVL Asset Management UAB, împreună cu partenerul local Impetum Management şi SAI Muntenia Invest, depuseseră scrisori de intenţie pentru administrarea Fondul Proprietatea.
Pe de altă parte, investitorii vor avea pe masă aprobarea continuării de către Comitetul Reprezentanţilor al procesului de selecţie al administratorului Fondului pentru candidaţii care şi-au exprimat interesul pe baza celor trei scrisori de intenţie primite până la termenul-limită de 15 martie 2026, punct pus pe ordinea de zi chiar la solicitarea board-ului FP.
De asemenea, se cere acţionarilor aprobarea termenului de prezentare de către Comitetul Reprezentanţilor a rezultatelor selecţiei, în forma raportului detaliat comparativ prevăzut în Hotărârea AGOA din septembrie anul trecut, cel mai târziu înainte cu şase luni de finalizarea prin ajungere la termen a mandatului administratorului în funcţie.
De menţionat că punctele privind aprobarea continuării procesului de selecţie actual vor fi supuse votului acţionarilor FP numai în cazul în care propunerea privind redeschiderea perioadei de depunere a scrisorilor de intenţie nu va primi undă verde din partea AGA
• Discount-uri de tranzacţionare situate între 69% pentru Infinity Capital şi 33% în cazul Evergent Investments
Evergent Investments şi Transilvania Investments Alliance derulează sau urmează să deruleze oferte publice de răscumpărare de acţiuni proprii. În cazul Evergent, oferta vizează cel mult 26 milioane de acţiuni, reprezentând 3% din capitalul social, iar în cazul Transilvania Investments Alliance, cel mult 160 milioane de acţiuni, echivalentul a 7,5% din capitalul social. Oferta Evergent, ce va avea loc în perioada 10 - 23 iulie, se va realiza la preţul unitar de 3,47 lei, titlurile urmând să fie anulate în vederea reducerii capitalului social, în vreme oferta Transilvania Investments a început în data de 1 iulie şi se va încheia pe 14 iulie, titlurile achiziţionate la preţul unitar de 0,63 lei urmând să fie folosite pentru distribuirea în cadrul unui/unor program/e Stock Option Plan şi pentru reducerea capitalului social.
La finalul lunii iunie, fostele SIF-uri se tranzacţionau la discounturi între preţul de piaţă şi valoarea unitară a activului net (VUAN), cuprinse între 69% în cazul Infinity Capital Investments şi 33% pentru Evergent Investments, în vreme ce, pentru Fondul Proprietatea, discountul era de 27%, peste obiectivul administratorului Franklin Templeton, care vizează un nivel sub 15%.
• Christian Tour a devenit primul touroperator listat la BVB
Ministerul Finanţelor Publice a atras 939,5 milioane de lei (180 milioane de euro) prin cea de-a şasea ofertă primară de vânzare de titluri de stat Fidelis derulată în acest an prin sistemele BVB, peste suma atrasă în oferta anteriorară, de 716,8 milioane de lei.
Oferta a fost structurată în patru tranşe, patru în lei şi patru în euro, ce includ şi două tranşe destinate donatorilor de sânge. Titlurile în lei au maturităţi cuprinse între doi şi zece ani, cu dobânzi situate între 6,35% şi 7,65, în vreme ce titlurile în euro au maturităţi cuprinse între trei şi zece ani, dobânzile fiind între 4% şi 6,8%.
Christian Tour a devenit primul touroperator listat la Bursa de Valori Bucureşti, în data de 22 iunie, după derularea unei oferte publice iniţiale în valoare de 149 milioane de lei (28,4 milioane de euro), încheiată cu un grad de subscriere de 121%.
În urma derulării ofertei, Christian Tour a atras fonduri în valoare de 121,8 milioane de lei, pe care le va folosi pentru fuziuni şi achiziţii, investiţii în tehnologie şi digitalizare, investiţii în capacităţi operaţionale şi optimizarea capitalului de lucru, precum şi pentru consolidarea brandului Christian Tour prin dezvoltarea programelor de fidelizare şi întărirea distribuţiei prin mai multe canale, conform raportului companiei de la BVB.




















































Opinia Cititorului