Casa Albă condamnă acuzaţiile lui Erdogan privind implicarea Israelului în criza egipteană

F.A.
Internaţional / 21 august 2013

Casa Albă a condamnat declaraţiile premierului turc, Recep Tayyip Erdogan, care a acuzat Israelul că ar fi organizat demiterea preşedintelui Egiptului, Mohamed Morsi, înlăturat de la putere de armată, la începutul lunii iulie, relatează AFP.

"Aceste declaraţii sunt foarte agresive, lipsite de fundament şi false", a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, referindu-se la premierul Turciei, un aliat al Statelor Unite.

Earnest a anunţat că preşedintele Barack Obama va discuta cu echipa sa de securitate naţională, despre ajutorul pe care Statele Unite îl oferă Egiptului. "Nu a fost luată nicio decizie privind ajutorul de care beneficiază Egiptul", a precizat Earnest.

Erdogan a acuzat Israelul că ar fi în spatele destituirii lui Mohamed Morsi la 3 iulie: "Ştiţi ce se spune în Egipt, că democraţia nu se bazează pe urne. Cine se află în spatele acestei acţiuni: Israelul", a spus el la Ankara, la o reuniune a partidului său, provenit din mişcarea islamistă, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2535
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4884
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1247
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.2002

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb