Bărbaţi însărcinaţi la Curtea Constituţională
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 1 octombrie 2019
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 1 octombrie 2019
Cristian PirvulescuZiarul BURSA #Editorial / 30 septembrie 2019

Între curaj şi raţiunea de stat nu pare să existe o legătură puternică. Şi asta, deşi încă în Politica lui Aristotel "curajul" era una dintre calităţile esenţiale ale omului politic. Dar astăzi un om politic nu riscă. El încercă să placă celor care votează, chiar dacă este conştient că asta nu are vreo legătură cu adevărul. Dar, de fapt, cui îi mai pasă de adevăr astăzi?
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 27 septembrie 2019

Azi e vineri, deci, a început! Despre război este vorba, nu mai încape nici o îndoială. Întregul proces politic prin care americanii vor decide cine va fi viitorul lor Preşedinte în 2020 s-a aşezat ferm pe terenul înfruntării fără limite, graniţe şi reguli dintre două tabere, republicani şi democraţi. În spatele culorilor politice, împărţită de tranşee şi redute inexpugnabile, stă întreaga societatea americană, masiv fracturată. Două "sub-continente sociale" împinse fiecare la cîte unul dintre polii axei politice, hotărîte să nu mai comunice între ele, să se dispreţuiască, să se urască şi să se lupte pe viaţă şi pe moarte, cu toate şi cu orice mijloace, pentru a cîştiga viitoarea Casă Albă.
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 25 septembrie 2019
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 24 septembrie 2019

Terifiant. Pur şi simplu terifiant. Cineva ar fi trebuit să îi spună... Imaginile cu Viorica Dăncilă (PSD), actualul Prim-ministru, în vizită la fabrica de armament de la Cugir, te lasă mască. Candidata PSD şi două fetiţe minore lângă un pistol automat de tip AKM. Chiar nu are consilieri care să prevină asemenea grozăvie?...
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 23 septembrie 2019
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 20 septembrie 2019
D.I.Editorial / 18 septembrie 2019
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 18 septembrie 2019
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 17 septembrie 2019
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 16 septembrie 2019
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 13 septembrie 2019
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 11 septembrie 2019
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 10 septembrie 2019
Cristian Pîrvulescu Ziarul BURSA #Editorial / 9 septembrie 2019
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 6 septembrie 2019
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 4 septembrie 2019
Catalin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 3 septembrie 2019
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 2 septembrie 2019
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 30 august 2019
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 28 august 2019
Cornel Codiţă (Translated by Cosmin Ghidoveanu)Editorial / 28 august 2019
Catalin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 27 august 2019
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 26 august 2019
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 23 august 2019
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 22 august 2019
I.I. Editorial / 21 august 2019
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 21 august 2019
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 20 august 2019
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 14 august 2019
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 13 august 2019
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 12 august 2019
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 9 august 2019
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 7 august 2019
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 6 august 2019
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 5 august 2019
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 2 august 2019
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 31 iulie 2019
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 30 iulie 2019
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 29 iulie 2019
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 26 iulie 2019
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 24 iulie 2019
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 23 iulie 2019
Cristian Pîrvulescu Ziarul BURSA #Editorial / 22 iulie 2019
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 19 iulie 2019

Dan Nicolaie
Călin Rechea
A.V.
George Marinescu
George Marinescu
V.R.
| 5.0908 | |
| 4.3146 | |
| 5.4784 | |
| 5.8301 | |
| 622.2291 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /D.I. - 1 octombrie 2019
Internaţional /D.D. - 1 octombrie 2019
Piaţa de Capital /M.M. - 1 octombrie 2019
Internaţional /M.E. - 1 octombrie 2019
Bănci-Asigurări /M.E. - 1 octombrie 2019
Bănci-Asigurări /M.A. - 1 octombrie 2019
Internaţional /A.I. - 1 octombrie 2019
Piaţa de Capital /M.A. - 1 octombrie 2019
Internaţional /A.M. - 1 octombrie 2019
Piaţa de Capital /A. I. - 22 decembrie
Piaţa de Capital /A. I. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A. I. - 17 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 17 decembrie
Piaţa de Capital /A. I. - 16 decembrie
EMILIA OLESCU
ANDREI IACOMI, MIHAI GONGOROI (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEAN)
MASSIMILIANO CANNATA (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEAN)
RAMONA RADU, EMILIA OLESCU
Călin Rechea (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEAN)