Fonduri Europene

15 decembrie 2022
CE a aprobat patru noi programe de peste 530 de milioane euro pentru cooperare teritorială în perioada 2021-2027

CE a aprobat patru noi programe de peste 530 de milioane euro pentru cooperare teritorială în perioada 2021-2027

S.B.Fonduri Europene / 6 decembrie 2022

Comisia Europeană a aprobat patru noi programe Interreg incluzând 10 state membre, Ucraina şi Republica Moldova, cu o finanţare din partea UE în cuantum de 533 de milioane de euro, pentru perioada 2021-2027, destinată consolidării cooperării transfrontaliere şi transnaţionale, stimulării tranziţiei verzi şi sprijinirii asistenţei medicale şi educaţiei

Consiliul UE şi Parlamentul - acord cu privire la reformarea fondurilor europene de investiţii pe termen lung

Consiliul UE şi Parlamentul - acord cu privire la reformarea fondurilor europene de investiţii pe termen lung

I.GHE.Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 24 octombrie 2022

Negociatorii Parlamentului European şi cei ai Consiliului UE, a cărui preşedinţie este exercitată de Cehia până la 31 decembrie 2022, au încheiat un acord cu privire la legislaţia prin care fondurile europene de investiţii pe termen lung (ELTIF) vor deveni mai atractive, se arată într-un articol publicat de Euractiv.com.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Anunţ de începere a implementării proiectului " Creşterea gradului de digitalizare a unitaţilor de învaţamânt preuniversitar de stat din judeţul Prahova prin achiziţionare de echipamente şi servicii de conectare şi acces Internet"

COMUNICAT DE PRESĂAnunţ de începere a implementării proiectului " Creşterea gradului de digitalizare a unitaţilor de învaţamânt preuniversitar de stat din judeţul Prahova prin achiziţionare de echipamente şi servicii de conectare şi acces Internet"

Fonduri Europene / 17 februarie 2022

Consiliul Judeţean Prahova implementează, începând din luna februarie 2022, proiectul "Creşterea gradului de digitalizare a unitaţilor de învaţamânt preuniversitar de stat din judeţul Prahova prin achiziţionare de echipamente şi servicii de...

<< mai multe ştiri >>
rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0927
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3982
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4605
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8456
Gram de aur (XAU)Gram de aur565.9821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo