ÎN TRIMESTRUL I 2015, Vânzările Praktiker România au crescut cu 12,4% faţă de trimestrul I 2014

Marius Constantin
Companii / 7 mai 2015

Compania Praktiker România încheie primul trimestru al anului 2015 cu o creştere de 12,4% a vânzărilor, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată un comunicat remis redacţiei.

Pe lângă evoluţia cifrelor de vânzări, Praktiker România declară pentru primele trei luni din 2015 şi o majorare cu 8,8% a numărului de clienţi, dar şi a valorii coşului mediu - mai mare cu 2% comparativ cu primele trei luni din 2014. Aceste evoluţii se translatează şi în zona productivităţii interne, mai mare cu 6,8% faţă de anul trecut.

De asemenea, Praktiker a încheiat 2014 cu o creştere totală a vânzărilor de aproximativ 3,2% faţă de anul precedent. Acesta a fost primul an cu creşteri în vânzări pentru companie, după patru ani consecutivi de scădere.

Compania Praktiker declară că 2014 a fost un an important inclusiv din punctul de vedere al extinderii gamei de produse, care a crescut cu 37%.

În România, Praktiker s-a impus ca lider al pieţei de DIY, fiind cel mai cunoscut brand în rândul consumatorilor români, cu un nivel de notorietate de 98%. În prezent, compania are 28 de magazine în 24 de oraşe din ţară.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb