Investiţii Personale

23 mai 2022
Irina Dragomir la Art Safari 2022

PLASAMENTE ALTERNATIVEArt Safariul din acest an

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 16 mai 2022

În anul de graţie 2014, în parcarea de la Athenee Palace, sau Cina, a apărut un sat de corturi de lux. Era prima ediţie a Art Safari, ceva între târg de artă, salon de artă şi expoziţie grea de artă. Majoritare erau galeriile de artă, care îşi închiriau spaţiul, iar o parte, tare dragă regretatei Ruxandra Garofeanu, era dedicată muzeelor de artă din ţară, care veneau în Capitală cu comorile pe care le deţin. Au trecut opt ani de atunci, Art Safari continuă cu osârdie.

Leonardo da Vinci.Salvator Mundi

PLASAMENTE ALTERNATIVEIcoane şi potoale

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 2 mai 2022

Marius Tiţa

De obicei, înaintea Paştilor se petrec licitaţii de icoane şi obiecte de cult sau religioase. Pasiunea momentului ne duce atenţia şi sensibilitatea spre aceste obiecte de referinţă. La un moment dat a apărut şi ideea că aceste icoane şi obiecte pot fi un cadou potrivit de Paşti. Această concepţie, a cadoului de Paşti, a apărut şi ea recent, dintr-un reflex de apropiere de Crăciun.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Protecţia Consumatorilor
Hierofanie, de Nicolae Dumitrescu

Sfântul Nicolae nu zice Ho, ho, ho!

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 7 decembrie 2021

Marius Tiţa

Spre deosebire de alţii, moşi sau nu, Sfântul Ierarh Nicolae a fost un om printre oameni, care a trăit acum vreo 1.800 de ani şi a ajuns episcop în localitatea sa natală, Mira din regatul Liciei, sau Mira Lichieii, cum se spune la cărţile sfinte.

Zidul Berlinului, East Side Gallery

PLASAMENTE ALTERNATIVEArta lui 9/11

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 15 noiembrie 2021

Marius Tiţa

Acum, toamna, începe evocarea dominoului căderii comunismului în Estul Europei. Elementul esenţial a fost căderea Zidului Berlinului, petrecută la 9 noiembrie 1989. A fost şi un eveniment politic, fiind vorba de căderea comunismului, dar şi de...

Portretul regelui Mihai de Maria Parascan

Secolul regelui

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 25 octombrie 2021

Teribil mi-ar fi plăcut să îi fi spus, astăzi, regelui Mihai, Trăiască Regele! Ar fi împlinit 100 de ani, o realizare epocală, un cadou din partea Majestăţii Sale pentru istoria românilor, am fi fost şi noi de frumoasă uimire în întreaga lume....

Pictorul Emil Ciocoiu şi portretul omagial al lui Enescu

PLASAMENTE ALTERNATIVEEnesco, diverse

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 6 septembrie 2021

Marius Tiţa

Este în plină desfăşurare un eveniment legendar, Festivalul Internaţional "George Enescu", aflat la a XXV-a sa ediţie. Vlad Bogdănaş, muzicianul român stabilit în Franţa, a ţinut să dedice concertul Cvartetului Danel, din care face parte...

<< mai multe ştiri >>
FORUMUL INVESTITORILOR 2023
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
aages.ro
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

28 Mar. 2023
Euro (EUR)Euro4.9481
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5740
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9827
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6203
Gram de aur (XAU)Gram de aur287.1510

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

PE SCURT

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
conferinta.afeer.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo