PLASAMENTE ALTERNATIVEOameni şi statui, la Chişinău

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 30 august 2021

Oameni şi statui, la Chişinău

Acum 30 de ani, în august 1991, am plecat în primul meu concediu peste hotare, în URSS. Era o excursie cu trenul până la Leningrad, actualul Sankt Petersburg, cu trecere, şi la dus, şi la întors, prin Chişinău. În capitala Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, unde am intrat cu mare emoţie, nu am stat decât să luăm un tren de două zile şi două nopţi, până la Leningrad. Cum s-a mişcat trenul, ghida a sugerat că s-ar întâmpla ceva la Moscova, că nu e prea clar cine conduce acolo, că Gorbaciov, şeful partidului şi, implicit, al statului, este în vacanţă în Crimeea. La întoarcere însă am petrecut în Chişinău ceva mai puţin de 24 de ore, cu o noapte inclusă. A doua zi era 27 august 1991.

Accesul la informaţie a fost redus astfel că, în seara zilei de 26 august, la Chişinău, nu ştiam că a doua zi se va petrece un eveniment istoric. Seara, la televizor, moldovenii se plângeau că şefii de întreprinderi nu îi lasă să vină a doua zi în piaţă. Doar a doua zi am aflat că urma să se proclame independenţa Moldovei încă sovietice.

Am fugit cu noaptea în cap, în piaţa centrală a Chişinăului, sacrificând tot timpul ce ar fi trebuit destinat marilor afaceri, pentru că seara plecam spre Bucureşti. M-am plimbat prin Piaţa Marii Adunări Naţionale, având în minte marile adunări populare care au readus limba română, grafia latină şi demnitatea naţională a românilor din Basarabia. Piaţa era plină, în parc, dincolo de micuţul arc de triumf, se stătea pe iarbă şi se vorbea cam ruseşte, deşi nu exista nicio îndoială asupra simţirilor şi intenţiilor oamenilor. Multe steaguri tricolore, unele cu o stemă pe care nu o cunoşteam. Noua stemă, cea de astăzi, fusese adoptată în 1990, când Republica Moldova era doar suverană. Mai târziu aveam să îl cunosc pe autor, graficianul Gheorghe Vrabie, căruia i-am dăruit exemplarul din Monitorul Oficial cu Stema României, singurul pe care l-am avut şi l-am văzut.

Sunt extrem de multe de spus despre istoria, recentă sau mai veche, a ţinuturilor româneşti de dincolo de Prut. Un început este Declaraţia de independenţă, votată de Parlamentul de la Chişinău, la 27 august 1991, când, absolut întâmplător dar în chip minunat, mă aflam în mijlocul oamenilor care aşteptau această decizie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, fostă Sobor, din Chişinău. Mai târziu, am avut şansa şi onoarea să îl cunosc pe profesorul universitar, istoricul Alexandru Moşanu, preşedintele Parlamentului care a adoptat istorica Declaraţie din 1991. Este multă istorie de aflat, înainte de 1991, dar şi în cele trei decenii scurse de atunci.

În 1812, Basarabia devine gubernie rusească, fiind un teritoriu cedat de turci. Imperiul ţarist a rusificat rapid şi masiv noul teritoriu, căruia a sperat să îi anexeze şi alte pământuri, până la Dunăre. După Revoluţia lui Tudor, din 1821, Principatele încep să iasă de sub influenţa turcească şi ajung, în 1859, chiar să se unească. Regatul României s-a întărit, ca stat modern şi regat, ajungând la mirabila Unire din 1918. Liderii românilor basarabeni au semnat, atunci, una dintre cele mai luminoase pagini din istoria noastră, cum la fel au făcut şi bucovinenii, şi ardelenii. Raptul stalinist din 1940 avea să aducă pământurile de la Est de Prut din nou sub stăpânire rusească, comunistă de această dată.

Altfel spus, dezvoltarea culturii şi artei, în secolul al XIX-lea, în acest spaţiu, ar fi trebuit să fie lipsită de vreo influenţă sau vreun sprijin românesc. Aşa a fost, dar numai pe la început. Şi pentru ruşi, Basarabia era o periferie. În 1820, Puşkin vine la Chişinău, dar numai ca să scape de Siberia. În schimb, acolo se afla deja, cu o moşie serioasă, Ipsilanti, dar nu fanariotul Constantin, refugiat la ruşi, după ce turcii îi puseseră tot neamul pe tronul Principatelor, ci fiul său, Alexandru, eteristul, cel care ar fi trebuit să elibereze Grecia, dar nu a ajuns nici să treacă Dunărea, fiind preocupat mai mult de visul strămoşilor lui, mărirea în ţările române.

Pe măsură ce se reduce influenţa rusă şi se dezvoltă statul român, de dincoace de Prut, şi românii basarabeni mai capătă curaj. În 1856, în urma Războiului Crimeii, sudul Basarabiei revine Moldovei. Este exact regiunea care a permis jocul de cuvinte ce a adus Rusiei întregul teritoriu dintre Prut şi Nistru. În 1812, la Bucureşti, negociatorul turc a zis că acceptă ca ruşii să ia Basarabia, cea istorică, sudul celei de azi, Bugeacul, altfel spus, iar ruşii au susţinut că Basarabia ţine până în Bucovina, şi nu a înţeles turcul. Dar turcul, care era român, înţelesese bine, de aia a şi fost plătit, cu aur, iar şefii lui l-au răsplătit cu tăierea capului. Când a fost să revină la Moldova, Basarabia nu mai ţine până sus, ci doar până jos, în sud. În 1877, ruşii câştigă războiul cu turcii şi dau Dobrogea aliatului român. Dar îi iau, la schimb, sudul Basarabiei. Perioada interbelică, atunci când Basarabia era parte a gloriosului Regat al României, a dat apă vie fiinţei şi spiritualităţii româneşti. Altfel spus, cultura şi arta sunt racordate, integrate în mare cultură a românilor.

Hotelul Cosmos, unde am petrecut noaptea dinaintea Proclamării independenţei Republicii Moldova, se ascunde, cât este el de mare, după o statuie ecvestră, reprezentând un jefuitor de drumul mare, ajuns erou bolşevic. Lazăr Dubinovschi, autorul ecvestrei lui Kotovschi, s-a născut pe vremea ţariştilor, s-a şcolit sub români, şi a lucrat, cu devotament chiar, sub sovietici. A studiat sculptura la Bucureşti, cu Paciurea şi Oscar Han, care îl ajută şi material, de ajunge şi pe la Paris. Cedarea Basarabiei îi oferă ocazia să se pună la dispoziţia noului stăpân, ba chiar să plece pe front. Îşi foloseşte intens calităţile de sculptor, inclusiv de portretist, pentru noua putere sovietică. Care îi dă şansa să lucreze la statui gigantice ale lui Stalin. În 1954 îl face pe Kotovschi, inspirat de statuile cu condottieri. De altfel, Dubinovschi a făcut şi un foarte interesant monument, Marx şi Engels stând pe o bancă, ca doi bătrâni înţelepţi şi sfătoşi. Era aşezată în faţa clădirii Parlamentului, cea mare dintre cele două, faţă în faţă, care şi-au tot schimbat destinaţia, găzduind, alternativ, fie preşedinţia, fie parlamentul. Chişinăuienii completau viziunea artistică cu o sticlă de băutură, goală, desigur, ce dădea un aer natural, chiar familiar, buneilor de bronz. Aşa i-am găsit, în prima zi în Chişinău, că în ultima nu i-am mai găsit deloc. Monumentul fusese demontat, în timpul loviturii de stat de la Moscova, când partidul comunist din Republica Moldova fusese interzis. Va reveni, în scurt timp, partidul, şi va recuceri puterea, de această dată prin alegeri libere şi democratice.

Piaţa Marii Adunări Naţionale, plină de oameni şi de tricolor, părea că se închină unui Ştefan ne-ecvestru, un sfânt care ridică o cruce, şi nu o spadă, parcă binecuvântând istorica adunare. Monumentul lui Alexandru Plămădeală a avut şi el o istorie teribilă, supusă vremilor în mijlocul cărora s-a aflat, luminând momentele luptei de redeşteptare naţională, în Moldova de dincolo de Prut. Istoria sa este opusă, în punctele esenţiale, lui Dubinovschi. S-a născut în 1888, deci sub ruşi, şi a studiat nu la Bucureşti, ci la Moscova. Nu se înrolează cu entuziasm în Armata Roşie, ci revine în Basarabia unită cu România. A fondat învăţământul superior de artă în Basarabia, a primit mari ordine ale statului român. Alexandru Plămădeală a dezvelit monumentul lui Ştefan cel Mare în 1928. Sculptorul a murit în aprilie 1940, înainte ca Basarabia să fie răpită de Stalin. În acelaşi an, statuia sa este evacuată la Vaslui, de unde a revenit doi ani mai târziu. După alţi doi ani, a fost din nou evacuată, de această dată la Craiova. Preşedintele Poloniei a fost ascuns cu succes la Craiova, sub nasul nemţilor, până a fost scos în siguranţă din ţară, dar cu sovieticii nu ne-a mai mers. O sculptoriţă, Claudia Cobîzeva, elevă a lui Plămădeală, care o trimisese şi la Bruxelles, pe banii Bucureştiului, lucra ca traducătoare pentru sovietici şi a văzut statuia la Craiova. La Chişinău, sabia şi crucea lui Ştefan au fost "denaturate", iar întregul monument a fost dus pe aleile parcului central, mai în spate de unde este acum. Şi unde a revenit, cu soclul refăcut exact după cel original, în 1990.

Kotovschi şi Ştefan cel Mare sunt cele două repere ale drumului pe care l-am făcut, la Chişinău, acum 30 de ani, chiar pe 27 august. Şi au rămas cele două direcţii pe care apucă românii basarabeni, chiar şi după 30 de ani de independenţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

28 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9459
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4424
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7699
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9485
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.4065

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro