Mediu

29 octombrie 2021
Norvegia, pe primul loc în cursa către atingerea ţintei climatice din 2050

Norvegia, pe primul loc în cursa către atingerea ţintei climatice din 2050

G.M.Ziarul BURSA #Internaţional / 29 octombrie 2021

În ciuda faptului că este unul dintre cei mai mari exportatori de petrol şi gaze din lume, Norvegia ocupă prima poziţie în ediţia din acest an a raportului privind indexul NZRI, document elaborat de compania KPMG şi care compară progresul unei selecţii de ţări în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, care provoacă schimbări climatice şi evaluează nivelul de pregătire şi capacitatea acestora de a atinge Net Zero până în 2050.

Companiile, nepregătite pentru atingerea ţintelor climatice

Companiile, nepregătite pentru atingerea ţintelor climatice

George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 29 octombrie 2021

Claudiu Năsui, fostul ministru al Economiei: "Viteza cu care ar trebui să atingem ţintele climatice trebuie să fie compatibilă şi cu capacitatea economiei naţionale de a suporta acest proces de decarbonificare şi să nu atenteze la bunăstarea cetăţenilor" Ovidiu Demetrescu, expert în energie: "Ne lipseşte resursa umană calificată pentru implementarea măsurilor care să ducă la atingerea ţintelor climatice" 

Intensificarea măsurilor pentru reducerea schimbărilor climatice - decizie ce va fi dezbătută începând de duminică, timp de o săptămână, în cadrul celei de a 26-a Conferinţe a părţilor (COP26) la Convenţia Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, eveniment ce va avea loc la Glasgow - nu pare a fi agreată de marile companii ce activează în economia globală.

Circa 1 trilion de lire - cheltuielile estimate ale Marii Britanii pentru protecţia mediului

CONFERINŢA NAŢIUNILOR UNITE PRIVIND SCHIMBAREA CLIMATICĂ: 31 OCTOMBRIE-12 NOIEMBRIECirca 1 trilion de lire - cheltuielile estimate ale Marii Britanii pentru protecţia mediului

Ian DeaconZiarul BURSA #Internaţional / 27 octombrie 2021

Conferinţa Cop 26 a Naţiunilor Unite privind schimbarea climatică Glasgow urmează să aibă loc în perioada 31 octombrie-12 noiembrie şi este promovată de guvernul Marii Britanii şi de prim-ministrul Boris Johnson ca fiind cea mai importantă conferinţă din istorie privind schimbările climatice.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
UEFA se implică în probleme de mediu

UEFA se implică în probleme de mediu

O.D.Ziarul BURSA #Sport / 20 octombrie 2021

Fotbalul, cel mai iubit sport al planetei, se implică într-o problemă foarte delicată legată de mediu. Comisia Europeană şi UEFA au lansat campania #EveryTrickCounts (fiecare truc contează) de sensibilizare a publicului axată pe acţiuni...

Încălzirea globală, subiect de expoziţie

Încălzirea globală, subiect de expoziţie

O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 31 august 2021

Problemele de mediu sunt tot mai des prezentate în opera oamenilor de cultură. Preocuparea este justificată. Zece artişti din ţara noastră şi din străinătate vor prezenta lucrări şi vor participa la discuţii, timp de o lună, într-o expoziţie...

Criza apei - provocări şi rezolvări

Criza apei - provocări şi rezolvări

Octavian DanZiarul BURSA #Miscellanea / 24 august 2021

Vara toridă pe care am traversat-o a repus în discuţie mai multe probleme care ameninţă omenirea. Printre acestea se află şi o iminentă criză a apei. Lucrurile sunt destul de clare, din păcate, în această privinţă. Potrivit Organizaţiei...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo