PRIMUL SEMESTRU 2018:Omniasig VIG, prime brute de 558 milioane lei
A.M.Miscellanea / 4 septembrie 2018
A.M.Miscellanea / 4 septembrie 2018
A.M.Miscellanea / 4 septembrie 2018
A.M.Miscellanea / 4 septembrie 2018
Săptămâna trecută, Compania Naţională de Investiţii (CNI), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a recepţionat şi predat către beneficiari patru noi obiective de investiţii, respectiv o sală de sport, două aşezăminte culturale şi un complex de chilii cu anexe gospodăreşti la Mănăstirea Dragomirna.
A.M.Miscellanea / 4 septembrie 2018
Cheltuielile guvernamentale cu transportul au reprezentat 1,9% din PIB la nivelul Uniunii Europene în anul 2016, statele membre care au alocat cel mai mare procent din PIB pentru transport au fost: Luxemburg (3,7% din PIB), Ungaria şi Cehia (ambele cu 3,5% din PIB), Slovacia (3,4% din PIB) şi România (3,1% din PIB), arată datele publicate astăzi de Eurostat.
A.M.Miscellanea / 4 septembrie 2018
A.M.Miscellanea / 4 septembrie 2018
V.D. Miscellanea / 3 septembrie 2018
F.B.Miscellanea / 3 septembrie 2018
F.B.Miscellanea / 3 septembrie 2018
V.D. Miscellanea / 2 septembrie 2018
V.D.Miscellanea / 2 septembrie 2018
V.D.Miscellanea / 2 septembrie 2018
V.D. Miscellanea / 2 septembrie 2018
V.D.Miscellanea / 2 septembrie 2018
V.D. Miscellanea / 31 august 2018
V.D. Miscellanea / 31 august 2018
V.D.Miscellanea / 29 august 2018
A.M.Miscellanea / 29 august 2018
Ministerul Finanţelor a anunţat că, din 10 septembrie, companiile pot depune cereri de finanţare prin schema de ajutor de stat 807/2014.
A.M.Miscellanea / 29 august 2018
V.D. Miscellanea / 28 august 2018
V.D.Miscellanea / 28 august 2018
A.M.Miscellanea / 28 august 2018
V.D.Miscellanea / 27 august 2018
A.M.Miscellanea / 27 august 2018
A.M.Miscellanea / 27 august 2018
A.M.Miscellanea / 27 august 2018
A.M.Miscellanea / 27 august 2018
V.D.Miscellanea / 26 august 2018
A.M.Miscellanea / 26 august 2018
A.M.Miscellanea / 25 august 2018
A.M.Miscellanea / 24 august 2018
A.M.Miscellanea / 24 august 2018
A.M.Miscellanea / 23 august 2018
În luna iulie activitatea a fost la fel de scăzută ca în iunie. Creşterea s-a menţinut la foc mic, iar câţiva indicatori importanţi au căzut mai jos.
A.M.Miscellanea / 23 august 2018
A.M.Miscellanea / 23 august 2018
A.M.Miscellanea / 23 august 2018
A.M.Miscellanea / 23 august 2018
F.C.Miscellanea / 23 august 2018

George Marinescu
A.I.
Cristian Pîrvulecu
Cătălin Avramescu
Emilia Olescu
V.R.
| 5.2386 | |
| 4.5706 | |
| 5.6624 | |
| 6.0478 | |
| 618.2179 |
convertor valutar
»=Călin Rechea (translated by Cosmin Ghidovean)
Andrei Iacomi (translated by Cosmin Ghidovean)
ADELINA TOADER (translated by Cosmin Ghidovean)
Călin Rechea