Miza...de la Bucureşti

Un foarte ciudat eveniment electoral, alegerile pentru Primăria Bucureştilor nu se aşează nicicum, nicăieri. Nu se potriveşte, nu se nimereşte cu nimic din ceea ce se întîmplă pe scena politică. Abia înjghebata coaliţie a guvernării este tot mai evident doar o juxtapunere de interese şi persoane care, pînă la un punct, se tolează reciproc. Punctul acela, însă, este unul de tensiune. Iar tensiunea creşte pe zi ce trece şi ameninţă în fiecare zi să rupă căruţa. Scena politică este vraişte, nimeni nu ştie şi nici nu înţelege de ce se află acolo unde se află. Nici în sondajele politice, nici în competiţia cu celelalte partide, nici în raport cu instituţiile puterii. Desigur, toată suflarea politichiei vrea la guvernare, că de....de acolo atîrnă binele partidului şi de la binele partidului binele nostru...Adică al lor!...vezi Trahanache. Lăsaţi dumneavoastră corecturile, chestia cu ”binele ţării” e pusă la mijloc de Caragiale doar de caterincă! Dincolo de asta, însă, neantul! Neantul de idei şi programe, neantul de mesaj electoral, neantul cu N mare. A...era să uit, numele jocului, pentru că totuşi guvernarea trebuie să poarte un nume, este ”Austeritate”, Fierăstrăul şi Lopata! Cu prima unealtă tăiem, cu a doua, aruncăm pămînt peste mort, să umplem groapa! După şocul ultimelor alegeri, partidele ”tradiţionale” sunt în plină perioadă de ”restructurări şi reconsiderări”. Ideologice, de linie politică, de leadership. Poate şi de reconectare cu electoratul pe care l-au cam pierdut pe drum. PSD-ul se îndreaptă hotărît spre ”Era Grindeanu”! Inevitabil, orice eşec trebuie să poarte un nume. Năstase, Geoană, Ponta, Dragnea, Dăncilă, Ciolacu sunt tot atîtea sinonime. Greu de înghiţit, dar adevărul politic şi istoric, încă şi mai greu de digerat, este unul singur: social-democraţii, de la FSN şi pînă azi, au avut un singur lider de succes, Ion Iliescu! Noua echipă a PSD-ului a mutat deja pe tabla de şah pentru alegerile de la Bucureşti. Fără prea mult protocol, Gabriela Firea a fost decartată chiar înainte să se întocmească lista oficială cu pretendenţii la susţinerea partidului pentru candidatura de la Bucureşti. De schimbat, s-a schimbat nu doar persoana, ci şi modelul. Firea a fost un implant politic care, o vreme, a călărit valul unei doze bune de popularitatea mediatică iar, apoi, pe cel al susţinerii subterane oferit generos de diferitele centre de interese, din partid şi din afara lui, dornice să aibă în clădirea de vizavi de Cişmigiu, ”omul lor”. Nu de alta dar, pe acolo, într-un mandat de patru ani, se învîrt afaceri cu bani publici de cîteva miliarde! Nu de lei, ci de euro-dolari! Acum, PSD a scos la înaintare un primar! De sector, adevărat, dar primar! Cu scor electoral bun, n-arată rău, vorbeşte cum poate, dar mai rău ca Nicuşor care, iaca, se alese nu doar primar, ci şi Preşedinte, nu poate nimeni! Intenţionat sau nu, această schimbare de macaz are şi un mesaj politic. Pare că actuala conducere a PSD-ului nu mai crede şi nici nu mai susţine importanţa ”strategică” a traseului politic ”Primăria Bucureştilor-Cotroceni”. Un traseu copiat după model franţuzesc al eşuatei republici cu numărul cinci şi utilizat cu oarecare succes şi la noi. Dacă punem în balanţă reuşitele, Băsescu-Nicuşor, şi eşecurile, Ciorbea, formula, tîrîş-grăpiş a funcţionat pînă acum. Acum, însă, PSD-ul a scos-o din meniu! O fi el Bucureşti, dar tot o primărie e. Grindeanu, abia aşezat în jilţul de boier-şef al PSD, nu are nici un chef să candideze la Bucureşti şi să încaseze un upercut la ficat în nişte alegeri cu miză, adevărat, dar totuşi doar nişte alegeri locale. Fiecare să îşi cunoască locul şi lungul nasului!

PNL-ul stă încă şi mai rău! Ciuruit mai rău decît o bucată de şvaiţer de aventura guvernării Iohannis, răvăşit ca un cufăr de călătorie răsturnat în gară de un călător grăbit să prindă trenul plecat deja de la peron, confuz şi fără busolă, s-a agăţat ca înecatul de prima bucată de lemn care plutea prin preajmă. Bucata aia se cheamă Bolojan şi e, deocamdată, ditai Prim-ministrul! Pentru PNL nu este nici măcar o victorie a la Pirus. E mult mai rău, o ghiulea legată de picioare, tocmai cînd bărcuţa liberală, în loc să spintece voios şi cu încredere valurile guvernării, zace răsturnată pe-o rînă, aşteptîndu-şi salvatorul. Sprijinul de la Cotroceni s-a evaporat, iar scorul electoral ameninţă să cadă sub 10%. Negru, la orizont, ca într-un nor marcat de blesteme, pentru PNL se ridică doar strigoiul soartei PNŢ-cd. În aceste condiţii, soluţia urmată pentru candidatura de la Bucureşti a fost cea cuminte, ”de linie”: un primar. Ciprian Ciucu este şi primar, are şi ceva calităţi plus glazură de ”om important” în PNL, deci e numai bun de aruncat în luptă. Mai ales că, la Bucureşti, după cum zice bîrfa tîrgului, PSD-ul nu prea are priză. Mă rog, cu excepţia lui Firea, care l-a bătut pe Ciucu, dar asta nu se mai pune pentru că, acum; Firea a fost scoasă pe bară chiar de către ai ei!

Ca de obicei, USR-ul e pe marginea prăpastiei. De fapt, cu un picior bine înfipt în neant. Îşi dă aere de partid dominant al alianţei, dar are toate şansele să se trezească, iar, cît de curînd pe margine. Noroc cu susţinerea de la Cotroceni, altfel maşinăria PNL-PSD ar fi scuipat de mult afară ciotul userist. Pe această susţinere contează şi candidatul lor de la Bucureşti, Cătălin Drulă. De altfel, candidatul USR nici măcar nu s-a sfiit să se folosească public de numele şi de ”greutatea Preşedintelui”, anunţînd pe cine o vrea să îl creadă că el crede că Nicuşor îl vrea Primar la Bucureşti! Şi dacă vrea Nicuşor, cine mai îndrăzneşte să se pună de-a curmezişul, nu-i aşa?!

În sfîrşit, ”suveraniştii”, un fel de ”România mare” pe stil nou, şi-au găsit şi ei petecul la sac; Anca Alexandrescu. Deşi tot felul de ţuţeri şi ”comentatorişti” îi umflă şansele ”teoretice”, croşetînd pe tema ”candidatului anti-sistem”, şansele de reuşită nu sunt deloc prea mari. Priza pe scala de audienţă TV e una, priza pe scala votului la urne e alta, iar personajul cu pricina, dincolo de micul ecran, este departe de a inspira încredere. Decisivă, însă, este lipsa maşinăriei de partid care produce voturi. Măcar 15-20%. Fără această bază, nimeni nu poate sui treptele nesare pentru cîştigul final în bătălia de la urne.

Dacă aceste alegeri s-ar desfăşura într-un spaţiu probabilistic standard, atunci ar trebui să spunem că, pînă în ziua alegerilor, şansele fiecăruia dintre cei patru sunt relativ egale, în jurul lui 25%. Dacă ele se desfăşoară, însă, aşa cum presupun, într-un spaţiu probabilistic cu informaţie suplimentară, (bayesian), atunci şansa cea mai mare, la start, după calculele mele (nu vă mai bat capul cu formule!) o are ”Candidatul Preşedintelui”. O şansă care, pînă la urne, poate să crească sau să se prăbuşească. Informaţia suplimentară nu lucrează neapărat în favoarea, poate lucra şi în defavoarea unuia sau a altuia dintre candidaţi.