Apple lansează o nouă husă Iphone apreciată drept prea scumpă şi cu un design nereuşit

S.E.
Companii / 12 noiembrie 2025

Apple lansează o nouă husă Iphone apreciată drept prea scumpă şi cu un design nereuşit

Apple are parte de un val de reacţii negative în urma anunţului referitor la lansarea unei noi huse pentru iPhone, conform BBC, de la care relatăm cele ce urmează.

Prezentată recent, noua husă numită ”iPhone Pocket” va avea un preţ de 175 de euro în momentul în care va fi lansată. Unii au râs de aspectul acesteia, un utilizator al platformei X numind-o „o şosetă tăiată”.

În conferinţa de presă, Apple a transmis faptul că acest accesoriu face parte dintr-o ediţie limitată, în colaborare cu casa japoneză de modă, Issey Miyake.

Anunţul lansării i-a împins pe mulţi critici să spună că fanii Apple ar „cumpăra absolut orice” de la această companie. Consultantul în reţele sociale şi analistul Matt Navara le-a comunicat celor de la BBC faptul că acest produs se bazează mai puţin pe funcţionalitate şi mai mult pe exclusivitate.

„Acest tip de preţ nu este nou în lumea modei sau în colaborările acestora. Pentru majoritatea consumatorilor, pare că Apple testează limitele loialităţii lor”, este de părere Matt Navara.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb