OTP Bank România a înregistrat un profit net de 55,3 milioane lei în 2018, reprezentând o creştere cu 25% faţă de cel obţinut în 2017, ca urmare a majorării profitului operaţional, se arată într-un raport remis Redacţiei noastre de către instituţia de credit.
Volumul creditelor performante, ajustat la cursul de schimb, a crescut cu 14%, susţinut de o creditare solidă în segmentele creditelor ipotecare şi IMM. Volumul creditelor ipotecare a înregistrat un avans de 9%, iar volumul împrumuturilor IMM, o creştere de 33% de la an la an. De asemenea, împrumuturile accesate de companii mari au crescut cu 17%. Totalul activelor bancare din serviciile de creditare a atins 8,37 miliarde de lei, din care IMM-urile au generat 1,37 de miliarde de lei.
În cazul creditelor noi, creditarea ipotecară şi cea a IMM-urilor au avut o dinamică remarcabilă, cu +56%, respectiv +48% peste nivelul înregistrat în anul anterior.
OTP Bank România a înregistrat o creştere de 29% a volumului depozitelor în 2018 faţă de 2017. Progresul a fost susţinut atât de segmentul retail, cât şi de cel corporate. Raportul net credite/depozite a scăzut la 125%, de la 141,6% în anul precedent.
În acelaşi timp, volumul creditelor neperformante (DPD90+) ajustat la cursul de schimb valutar şi-a reluat declinul, cu o scădere de 42 milioane lei în 2018, faţă de creşterea de 28,5 milionae lei în anul anterior. Credite neperformante în valoare de 603 milioane lei au fost vândute sau scoase din evidenţele contabile. Rata DPD90+ a ajuns la 5,1%, în scădere cu 8,4 pp faţă de 2017. Volumul creditelor depreciate - stadiul 3 a reprezentat 9% din totalul creditelor brute la final de 2018.
Profitul operaţional al băncii s-a îmbunătăţit cu 13% în 2018, ca urmare a veniturilor totale şi a cheltuielilor operaţionale mai mari, ambele variable crescând cu 12%. Venitul net din dobânzi anuale s-a apeciat cu 17%, susţinut de creditele performate în creştere, iar venitul net din comisioane şi alte taxe a înregistrat +15%, ca rezultat al depozitelor mai mari, al tranzacţiilor şi al veniturilor provenite din carduri. În ceea ce priveşte cheltuielile operaţionale, creşterea fost influenţată de inflaţia salarială (în 2018, costurile medii ale salariilor au crescut cu peste de 8% în sectorul financiar) şi de creşterea numărului angajaţilor (+7%) pentru consolidarea activităţii locale.
În conformitate cu standardele din ţara noastră, activele băncii au înregistrat 11,1 miliarde lei, iar profitul după impozitare a fost de 29 milioane lei. Rata de adecvare a capitalului băncii a crescut semnificativ la 18,03%, de la 16,84% în trimestrul anterior.
La nivel de grup, OTP a înregistrat în 2018 cel mai mare profit ajustat din istoria sa, în valoare de 325,3 miliarde HUF (peste 1 miliard de euro), o creştere de 15% de la an la an.