Ţara noastră, afectată de propunerile bugetare europene

F. A.
Internaţional / 23 noiembrie 2012

Noua propunere de buget discutată la Consiliul European de la Bruxelles prevede o suplimentare a fondurilor pentru Politica Agricolă Comună şi pentru cea de coeziune, însă ţara noastră este sancţionată pentru că nu a reuşit să atragă destule fonduri de la aderare şi până acum, relatează sursele de presă. Germania este cea care a insistat pentru sancţiune, dar negocierile nu s-au finalizat.

Şefii de stat şi de guvern din UE au decis în noaptea trecută, în jurul orei orei locale 00.30, să suspende lucrările până astăzi la ora 12.00 pentru a avea timp să examineze noua propunere a preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy.

Potrivit unor surse europene, Van Rompuy îşi menţine propunerea de buget de 973 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020. Noua propunere de buget prevede însă o suplimentare de 7,7 miliarde de euro pentru Politica Agricolă Comună şi una de 11 miliarde de euro pentru politica de coeziune.

Potrivit France Presse, ar urma să se reducă 13 miliarde de euro în total din bugetul pentru creştere şi marile infrastructuri şi cinci miliarde de euro din bugetul prevăzut pentru acţiunile externe pentru a atenua loviturile date politicii de coeziune şi Politica Agricolă Comună.

Ţara noastră îşi doreşte eliminarea din propunerea lui Van Rompuy a faimosului articol 45, care leagă capacitatea de absorbţie a statelor de limitarea creşterii fondurilor pentru coeziune la 15%.

Ultimele elemente arată că Germania, autoarea articolului 45 a insistat pentru menţonerea lui.

Preşedintele francez Francois Hollande a declarat astăzi că cererile sale privind bugetul UE au fost "parţial înţelese" şi că nu este pe "deplin satisfăcut" de noile propuneri ale preşedintelui CE, Herman van Rompuy, transmite AFP. A adăugat că "cel mai probabil nu va exista un acord privind bugetul UE 2012-2020 dupa summit-ul UE".

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că pune la îndoială faptul că liderii europeni vor ajunge la un acord privind bugetul UE pentru perioada 2014-2020.

Premierul britanic, David Cameron a declarat: "Cred ca nu am facut suficiente progrese. Trebuei să tăiem cheltuielile pe care nu ni le putem permite".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb