Turism

5 mai 2010

Dezvoltarea turismului balnear în discuţie la Băile Felix

C.P.Companii / 5 mai 2010

Hotelul Internaţional din Băile Felix va fi, timp de două zile (5 şi 6 mai), gazda Congresului Anual al Asociaţiei Europeane a Staţiunilor Balneare (ESPA) ajuns la a XV ediţie, organizată de ESPA şi OPTBR cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, potrivit unui comunicat al MDRT remis redacţiei.

6 milioane de euro, cheltuielile turismului de 1 Mai

M.M.Companii / 2 mai 2010

Cheltuielile totale generate de evenimentele din 1 şi 2 Mai se apropie de şase milioane de euro, dintre care aproape cinci milioane au fost consumaţi în ţara noastră, arată un comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

De 1 Mai, la mare. În concediu, peste hotare

De 1 Mai, la mare. În concediu, peste hotare

Cosmina CapalăuCompanii / 1 mai 2010

Tradiţionalul 1 Mai va fi petrecut, şi în acest an, tot la mare, fie că este vorba despre litoralul românesc sau cel bulgăresc, ne-au declarat reprezentanţi ai unor agenţii de turism.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

1 Mai - deschiderea sezonului estival pe litoral

C.P.Companii / 28 aprilie 2010

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va organiza în perioada 30 aprilie - 1 mai 2010, la Neptun, o serie de evenimente ocazionate de sărbătoarea de 1 Mai şi de deschiderea sezonului turistic pe litoral, potrivit unui comunicat remis...

Soluţii pentru un turism durabil şi competitiv

F.A.Companii / 25 aprilie 2010

În cadrul seminarului cu tema "Urbanismul şi turismul durabil - o provocare pentru relansarea litoralului românesc", au fost dezbătute tendinţele actuale în dezvoltarea urbană şi în promovarea turismului pe litoralul românesc, potrivit...

Întâlnire pe tema promovării litoralului românesc

L.D.Companii / 13 aprilie 2010

La Mamaia, a avut loc, ieri o întâlnire a membrilor Asociaţiei Litoral - Delta Dunării cu hotelierii de pe Litoral, pe tema importanţei promovării Litoralului românesc, în contextul economic al crizei, care afectează circulaţia turistică în...

S-a deschis programul special "Vacanţe la Ţară"

L.D.Companii / 13 aprilie 2010

La 11 aprilie a inceput a XV-a ediţie a Programului Special "Vacanţe la Ţară", un produs al ANTREC România prin care se oferă posibilitatea petrecerii unei vacanţe în satele româneşti la tarife promoţionale, care pe parcursul ultimilor...

Pensiunile rurale preferate de români

C.P.Companii / 5 aprilie 2010

Locul întâi în topul preferinţelor românilor privind petrecerea sărbătorilor pascale a fost ocupat şi anul acesta de pensiunile rurale, unde s-au înregistrat 18.000 de cazări oficiale, arată un comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turism.

<< mai multe ştiri >>