Vertiv (NYSE: VRT), lider global în infrastructura digitală critică, a anunţat recent decizia lui Karsten Winther de a se retrage din funcţia de Preşedinte al regiunii Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA), începând cu data de 31 decembrie 2025. Compania l-a desemnat pe Paul Ryan, în prezent Director de Achiziţii, drept succesor al acestuia, urmând să preia funcţia la 1 ianuarie 2026.
„Karsten a avut o contribuţie semnificativă în cadrul Vertiv pe parcursul mandatului său, în special prin consolidarea regiunii EMEA într-un context de piaţă complex şi în continuă schimbare”, a declarat Giordano Albertazzi, CEO al Vertiv. „Leadership-ul său puternic, împreună cu pasiunea pentru dezvoltarea afacerii şi a echipei, alături de înţelegerea profundă a pieţei şi abilitatea de a construi relaţii durabile cu clienţii, au reprezentat factori esenţiali ai succesului nostru.”
Winther îşi va continua activitatea în rolul actual până la sfârşitul anului 2025, sprijinind procesul de tranziţie a conducerii regionale. De-a lungul carierei sale la Vertiv, el a evoluat constant, de la poziţia de lider al vânzărilor regionale la cea de lider executiv, contribuind la definirea strategiei de afaceri, la consolidarea excelenţei operaţionale şi la creşterea profitabilităţii în întreaga regiune EMEA.
Paul Ryan are peste 20 de ani de experienţă în industrie, dintre care mai mult de opt ani în conducerea departamentului global de achiziţii şi lanţ de aprovizionare al companiei Vertiv, în calitate de Chief Procurement Officer şi Vicepreşedinte, Global Procurement / Supply Chain. Pe parcursul mandatului său, el a condus un amplu proces de transformare în domeniul achiziţiilor, vizând consolidarea rezilienţei şi continuităţii lanţului de aprovizionare, creşterea nivelului serviciilor şi promovarea unei culturi a îmbunătăţirii continue şi a inovaţiei. De asemenea, timp de peste zece ani, Ryan a ocupat funcţii de conducere în cadrul Emerson Network Power (actual Vertiv), printre care: Vicepreşedinte Operaţiuni pentru EMEA, Vicepreşedinte şi Director General pentru Asia Pacific, precum şi Vicepreşedinte Operaţiuni şi Lanţ de Aprovizionare Globale pentru divizia de soluţii pentru centre de date.
„Experienţa vastă a lui Paul în industrie şi în domeniul tehnologiilor, viziunea sa comercială, precum şi rezultatele dovedite în conducerea operaţiunilor la nivel regional şi global, alături de expertiza în dezvoltarea lanţurilor de aprovizionare şi a activităţilor de achiziţii, îl recomandă drept liderul ideal pentru a consolida şi dezvolta fundaţia solidă construită în regiunea EMEA,” a declarat Giordano Albertazzi, CEO al Vertiv. „Numirea lui Paul în acest rol, ca parte a unei succesiuni interne, reflectă rezultatele sale remarcabile şi energia culturii de înaltă performanţă care defineşte Vertiv. Sunt încrezător în capacitatea sa de a accelera în continuare succesul regiunii şi de a susţine o creştere constantă.”
Ryan deţine o diplomă de licenţă în managementul producţiei de la University of Limerick, urmată de un master în ştiinţe în cadrul Departamentului de Matematică al aceleiaşi universităţi. De asemenea, a absolvit programul de dezvoltare executivă la Kellogg School of Management, Northwestern University.
Cu efect imediat, Patrick Grainey, din cadrul Vertiv, a fost numit în funcţia de Director Executiv Interimar pentru Achizţii, raportând direct către Giordano Albertazzi. El va ocupa această funcţie pe durata procesului de recrutare pe care compania îl desfăşoară pentru poziţia permanentă.
Pentru mai multe informaţii despre Vertiv şi portofoliul complet de soluţii pentru infrastructură digitală şi continuitate, vizitaţi Vertiv.com
Opinia Cititorului