ACCIDENTUL NUCLEAR DE LA FUKUSHIMA  Parchetul din Tokio: Fără urmăriri penale împotriva liderilor de la Tepco

F.A.
Internaţional / 9 septembrie 2013

Parchetul din Tokio a decis să nu dea curs unei plângeri depuse de locuitorii din prefectura Fukushima, care intenţionau să îi aducă în faţa justiţiei pe conducătorii centralei unde a avut loc accidentul nuclear din 2011 şi pe guvernul japonez de la acea vreme, acuzat de neglijenţă, transmite presa internaţională.

Locuitorii şi militanţii care au depus plângerea au, totuşi, dreptul de a reformula şi de a depune o cerere nouă parchetului. Numeroase alte plângeri în faţa justiţiei civile se derulează, ceea ce demonstrează că justiţia este departe de a fi rezolvat acest caz.

În cadrul plângerii penale în cauză, procurorii au estimat că imensa catastrofă nucleară de la Fukushima nu poate fi atribuită neglijenţei profesionale a unui anumit număr de responsabili.

Reclamanţii au cerut parchetului să îi judece nu doar pe responsabilii companiei Tokyo Electric Power (Tepco), ci şi pe fostul şef al Comisiei de Protecţie Nucleară, respectiv pe fostul prim-ministru Naoto Kan şi alţi miniştri. În plângere se argumenta faptul că responsabilii nu au prevăzut măsuri de protecţie suficiente pentru a face faţă unui tsunami.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb