Amazon angajează 7.000 persoane

F. A.
Internaţional / 29 iulie 2013

Amazon.com va angaja 7.000 oameni în SUA, ca urmare a creşterii numărului de comenzi, potrivit surselor de presă. Retailerul online a anunţat că urmează să facă angajări, cu o zi înainte de vizita preşedintelui Barack Obama la unul din centrele de distribuţie din Tennessee.

Amazon.com, care a raportat pierderi în al doilea trimestru al anului, are peste 20.000 de angajaţi la centrele de distribuţie din SUA.

Compania a anunţat că, anul trecut, a deschis opt centre de gestiune a comenzilor, generând mii de locuri de muncă.

În al doilea trimestru al anului trecut, Amazon a avut profit de 7 milioane dolari. Cu toate acestea, vânzările au avansat cu 22% pe plan mondial, spre 15,7 miliarde dolari pentru intervalul aprilie-iunie, potrivit aceloraşi surse.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb