Arhivă

19 noiembrie 2012
Ciprul ar putea fi retrogradat din nou

Ciprul ar putea fi retrogradat din nou

V.R. Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 19 noiembrie 2012

Agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a ameninţat că va retrograda din nou Ciprul, în special din cauza prelungirii negocierilor pe care această ţară le poartă cu troica creditorilor internaţionali (UE, FMI, BCE) în vederea...

Noi măsuri de austeritate în Ungaria

V.R. Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 19 noiembrie 2012

Ungaria a adoptat, vineri, al treilea plan de austeritate în mai puţin de şase săptămâni, care prevede în special extinderea taxei asupra băncilor din Ungaria dincolo de 2013, conform Ministerului Economiei de la Budapesta. Noile economii se...

Ordinea de zi a şedinţei comune a BP

F.A.Politică / 19 noiembrie 2012

Şedinţa comună a Birourilor permanente (BP) ale Camerei Deputaţilor şi Senatului de astăzi, ora 19.00, are pe ordinea de zi scrisoarea premierului Victor Ponta prin care solicită să se adreseze Parlamentului, raportul anual al Autorităţii...

CE propune posibilităţi de pescuit pentru anul viitor

F.A.Internaţional / 19 noiembrie 2012

Comisia Europeană şi-a prezentat propunerea privind posibilităţile de pescuit pentru anul viitor pentru stocurile de peşte care sunt gestionate în comun cu părţi terţe, cum ar fi Norvegia sau organizaţiile regionale de gestionare a pescuitului...

Strategia UDMR de dezvoltare regională pentru Transilvania

F.A.Politică / 19 noiembrie 2012

Vicepreşedintele politic al UDMR, László Borbély, a înmânat astăzi ministrului Leonard Orban, documentul Transilvania 2020, un proiect care cuprinde programul UDMR de dezvoltare economică pe termen lung şi include propunerea de strategie...

Concluziile Târgului de Turism al României

F.A.Companii / 19 noiembrie 2012

Cea de-a doua ediţie din acest an a celui mai mare târg de turism din ţara noastră desfăşurat între 15-18 noiembrie la Romexpo, a adus în atenţia publicului consumator de vacanţe, oferte turistice de iarnă pentru România şi străinătate aflate în...

Târgul de carte Gaudeamus începe miecuri

F.A.Comunicate de presă / 19 noiembrie 2012

Ediţia a 19-a a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, eveniment organizat de Radio România în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, se va desfăşura, în perioada 21 - 25 noiembrie, conform unui comunicat.

Enel lansează proiectul Mega Copacul

F.A.Comunicate de presă / 19 noiembrie 2012

Enel Romînia iniţiază proiectul "Mega Copacul" prin care compania se angajează, în parteneriat cu Asociaţia MaiMultVerde, să planteze un copac pentru fiecare 10 MWh de Energie Verde consumată, potrivit unui comunicat trimis redacţiei....

Cargill Oils, premiată de CCIB

F.A.Comunicate de presă / 19 noiembrie 2012

Cargill Oils s-a clasat pe primul loc la secţiunea Industrie, clasa Întreprinderi mari, în cadrul celei de-a XIX-a ediţie a Topului Firmelor din Bucureşti, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), conform unui...

Premierul Turciei: "Israelul este un stat terorist"

F.A.Internaţional / 19 noiembrie 2012

Israelul este "un stat terorist" şi Organizaţia Naţiunilor Unite are o atitudine incorectă faţă de musulmani, consideră premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, care cere o "acţiune sinceră" a Consiliului de Securitate al ONU pentru...

Saab îşi extinde prezenţa în Marea Britanie

F.A.Internaţional / 19 noiembrie 2012

Compania suedeză furnizoare de sisteme de apărare şi securitate Saab şi-a anunţat extinderea prezenţei în Marea Britanie, odată cu localizarea la Londra a noilor operaţiuni din Europa şi Orientul Mijlociu, începând cu 1 ianuarie.

Modificări temporare în circulaţia unor trenuri

F.A.Companii / 19 noiembrie 2012

CFR Călători informează că, în perioada următoare, vor fi efectuate lucrări la infrastructura feroviară, pe 20 noiembrie, între hatele Robăneşti şi Pieleşti, şi în perioada 21- 29 noiembrie, în staţia Ciucea,...

Greenpeace lansează [R]evoluţia Energetică în România

F.A.Companii / 19 noiembrie 2012

Greenpeace a lansat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, studiul "[R]evoluţia Energetică", ce prezintă beneficiile pe care ţara noastră le-ar avea adoptând o strategie energetică axată pe energie din surse regenerabile şi eficienţă...

Euro s-a depreciat la 4,5349 lei

L.M.Macroeconomie / 19 noiembrie 2012

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,5349 lei pentru moneda europeană, în scădere comparativ cu vineri, când euro a fost cotat la 4,5376 lei.

Industria bancară "gri" a crescut în 2012

F. A.Internaţional / 19 noiembrie 2012

Industria bancară "gri", nereglementată, a crescut la 67.000 miliarde de dolari, cu 6.000 miliarde de dolari mai mult faţă de cât se estima anul trecut, situaţie care impune consolidarea reglementării tranzacţiilor financiare, potrivit...

Autoritatea Vamală "plantează" fapte bune

F. A.Comunicate de presă / 19 noiembrie 2012

Sâmbătă, 17 noiembrie, 40 de angajaţi ai Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV) au ajutat la împădurirea zonei Armăşeşti / Ialomiţa, iniţiativa având loc sub egida mişcării "Plantăm fapte bune în România", reprezentată legal de asociaţia...

Benzina continuă să fie raţionalizată la New York

F. A.Internaţional / 19 noiembrie 2012

Primarul oraşului New York, Michael Bloomberg, a anunţat ieri o prelungire a raţionalizării benzinei, măsură introdusă în urma uraganului Sandy, subliniind că aproape o treime dintre staţiile de alimentare din oraş sunt închise în continuare,...

Preţul petrolului, în creştere

F. A.Materii Prime / 19 noiembrie 2012

Preţul petrolului este în creştere în Asia datorită ofensivei israeliene din Fâşia Gaza şi a exploziei unei platforme petroliere din Golful Mexic, alimentând astfel temerile legate de ofertă, relatează sursele de presă.

Profitul Ecopack Ghimbav a scăzut uşor

Profitul Ecopack Ghimbav a scăzut uşor

OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 19 noiembrie 2012 /

Profitul net al companiei Ecopack Ghimbav a scăzut în primele nouă luni ale acestui an cu 0,92%, de la 3,01 milioane de lei la 2,98 milioane de lei, în timp ce cifra de afaceri a societăţii a urcat uşor, de la 63,50 milioane de lei la 64,66...

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0985
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3417
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8335
Gram de aur (XAU)Gram de aur601.0836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo