CEDO condamnă statul pentru interceptări ilegale

F. A.
Internaţional / 28 noiembrie 2012

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a condamnat România din cauza interceptărilor ilegale a judecătoarei Elena Pop Blaga, susţin sursele din presă. Magistraţii europeni au constatat că ascultarea telefoanelor de către SRI, în baza unor mandate ale Înaltei Curţi, a încălcat dreptul la viaţă privată şi de familie a judecătoarei. Judecatoarea a fost achitată defintiv şi reabilitată.

Ţara noastră a fost condamnat la CEDO pentru încălcarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie în cazul judecatoarei Elena Pop Blaga, de la Tribunalul Bihor. Aceasta a fost arestată şi trimisă în judecată abuziv de PNA Oradea, pentru o presupusă luare de mită.

Magistraţii de la CEDO au reţinut faptul că în timpul cercetărilor penale, judecătoarea Blaga a fost ascultată ilegal, în baza unor autorizaţii de interceptare emise de procurori, dar şi de Înalta Curte, în perioada 1999 - 2003, ascultări care au continuat şi în 2005.

CEDO a acordat daune simbolice, conform practicii sale potrivit căreia simpla recunoaştere a dreptului încălcat constituie o reparare a prejudiciului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0985
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3417
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8335
Gram de aur (XAU)Gram de aur601.0836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb