Conferinţa internaţională “Finanţarea Infrastructurii prin mecanismele Pieţei de Capital”Conferinţa internaţională “Finanţarea Infrastructurii prin mecanismele Pieţei de Capital”

Două ore, şapte lei

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial /

Cătălin Avramescu

Bănuiam ce mă aşteaptă. Dimineaţa m-am pregătit sufleteşte. Aveam de plătit la Stat suma de 7 (şapte) lei. M-am dus, aşa cum sunau instrucţiunile, la un anume oficiu poştal. Acolo m-am aşezat la coadă. Iar ce a urmat mi-a depăşit şi cele mai negre previziuni.

Am stat două ore la coadă până să reuşesc să plătesc cei şapte lei. Aţi citit bine. Pentru o operaţiune simplă, pentru o sumă ridicolă, am stat două ore într-o dărăpănătură numită, pompos, "oficiu poştal". Pentru ceva care, în anul Domnului 2019, trebuia rezolvat în câteva secunde pe Internet. Am avut impresia că am intrat într-o maşină a timpului care m-a azvârlit în perioada de dinainte de 1989.

Statul nu dă prea multe parale pe timpul nostru. Asta ştiam deja. Dar acum avem şi un reper. 3 lei şi 50 de bani pe oră. Mai puţin decât salariul minim. E mai eficient economic să stai în şomaj decât să îţi plăteşti taxele la Stat.

Pentru mine, experienţa a fost instructivă. Am profitat de ocazie să privesc scena prin ochiul antropologului. Mulţimea din oficiul poştal lăsa impresia că se află în starea de natură descrisă de Thomas Hobbes. Viaţa acestor oameni, scria filozoful englez, este "brutală, rea, animalică şi scurtă". La un moment dat, o individă care făcea pe şchioapa s-a băgat în faţă. Simţind şmecheria, câţiva au protestat. Un moş care era, din câte bănuiesc, asociatul handicapatei, a sărit la bătaie. Paznicul oficiului s-a făcut repede nevăzut. Scapă cine poate!

În jur, pachete aruncate de-a valma. Ştiu, din cărţile de istorie, cum era organizată poşta în vremea războiului Al Doilea Mondial. Era un model de ordine în comparaţie cu ce vedeam acum. Un singur ghişeu deschis, cu o cucoană agresivă şi vopsită în cap. Nu avea nici un computer, nici măcar un cititor de coduri cu bare. Avea doar un caiet ros, în care încerca să descifreze nişte mâzgălituri făcute cu pixul.

Cea mai interesantă parte a fost conversaţia. M-am ţinut deoparte, însă ce mi-au auzit urechile... Oficiul poştal era plin de pensionari, fiecare cu nişte cupoane de pensii. Masa de manevră electorală a socialiştilor. Nu pot reproduce pe această pagină ce spuneau la adresa primăriţei Capitalei... Sau ce puteau să afirme despre actualul Prim-ministru... Dar prima lor grijă era teancul de bani pe care urmau să pună mâna. Aşa că cea mai mare parte a conversaţiei avea ca subiect chiar coada.

Un important sociolog român, Pavel Câmpeanu, a publicat, cred că prin 1994, o monografie despre statul la coadă în vremea comunismului. Cartea a fost scrisă înainte de 1989 şi este, din păcate, pe nedrept uitată. El a observat, între altele, această pasiune auto-referenţială a cozii. Naraţiunea participanţilor se concentrează pe cele mai mărunte detalii ale acestui fenomen efemer. Cine a intrat în rând, când, ce planuri are, ce trucuri foloseşte, câţi centimetri a mai înaintat cutare etc. Şi ce s-a mai întâmplat pe la alte cozi.

Cu deosebire deprimantă, pentru mine, a fost lipsa unui orizont. Practic toţi se identificau cu sistemul care le toca orele de viaţă. Mentalitatea lor părea că este rezumată de vorba aceea detestabilă şi absurdă: "Rău e cu rău, dar mai rău fără rău!".

Iată cazul unei doamne cu un copil. Nu mi-am dat seama dacă era mama sau bunica ţâncului, avea o vârstă incertă. Îl căra de o aripă şi încercase să se vâre şi ea în faţă. Poate că i-ar fi ieşit schema, însă a făcut greşeala să spună tare că vrea să plătească telefonul. Câţiva de la coadă, pe bună dreptate, au protestat. Telefonul putea fi plătit la orice magazin sau în orice bancă. Dar femeia venise exact în mijlocul acelei adunări disfuncţionale, împotriva oricărei logici. Pentru ea, lumea clinică, profesională, a unei bănci moderne era, desigur, străină. Venise la oficiul poştal pentru că aceea era lumea ei. Dezordonată, ineficientă, insalubră. Dar a ei...

Din câte ştiu, toţi bătrânii aceia care aşteptau cu orele să primească pensia ar fi putut să o încaseze pe card. De unde deduc că nici unul nu avea aşa ceva. Greu de imaginat aşa ceva, nu?... Este ca şi cum ai descoperi că vecinul tău nu ştie ce este electricitatea sau apa caldă.

Aceasta este România profundă. Una în care cele mai multe localităţi nu au nici un bancomat. Unde există reşedinţe de judeţ fără o librărie. Unde 44 la sută dintre elevii de 15 ani sunt analfabeţi funcţionali.

Ce ar fi de făcut? După ce am ieşit de la oficiul poştal, vă spun sincer, am avut un sentiment de descurajare. Poate că ar fi bine ca actualii politicieni să mai coboare din limuzinele lor şi să meargă să stea şi ei la coadă câteva ore la un ghişeu.

Cât despre mine, am crezut că am scăpat. Mă înşelasem. Am ajuns la alt ghişeu prin sectorul 4. La care mi-au cerut alte acte pe lângă cele pe care le credeam necesare. Am sărit într-un Uber să le aduc. Acolo şoferul m-a asigurat că am scăpat ieftin. Îi murise bunicul şi îi ceruseră... brevetul militar al omului. Mi-a mărturisit că se tot întrebase ce sens avea toată treaba. Poate că asta este ideea, ca nimic să nu aibă sens...

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Cotnari
Gala Anis
Leap

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS