IPOTEZE DE WEEKEND 1000 de soldaţi 1000 de motive

Se terminase războiul rece, URSS era istorie, după o jumătate de veac veniseră şi americanii. Unde? În România, vezi bine, ţară membră a NATO! Văzută de la Bucureşti, istoria căpătase în sfîrşit altă culoare. În locul ”orizonturilor roşii” părea că cerul, devenit albastru, va rămîne liber măcar două-trei generaţii, dacă nu un secol. ”Secolul Imperiului American”. Au stat vreo zece ani, americanii, acum pleacă! Ce se întîmplă? Ipoteze, cu duiumul. O mie şi mai bine.

Varianta localist-minimalistă. Pusă în circulaţie precipitat, cu un aer de panică, atît la Bucureşti cît şi pe la Washington. Mai ales de cei interesaţi, aici şi acolo, ca ”parteneriatul strategic” dintre maga-elefant şi mini-şoricel să nu se prăbuşească, să nu se dizolve aşa... de la o zi la alta. Cu asemenea ”ger”, dacă o ţine toată noaptea, se duce dracului nu doar rapiţa, ci şi credibilitatea politică a angajamentelor de securitate americane. Cîte mai sunt şi pentru cine mai funcţionează! Ei, ce mare lucru...acolo... o mie de soldaţi! Forţa Americii rămîne prezentă în România şi acesta este adevăratul lucru care contează. De ce să ne uităm la partea goală a paharului, cînd cea plină e ”atît de plină”. Doar ne-a spus-o însuşi ambasadorul american de la Bucureşti, insul acela zărit mai zilele trecute cu capul iţit în fereastra ambasadei cu o mutră întrebătoare, intrigat şi interesat, oarecum profesional, să vadă ce e cu larma asta izvodită în ”Micul Paris” de un anunţ care la Washington nu a avut loc nici măcar la rubrica de mică publicitate. Dacă o fi nevoie, Doamne fereşte! trimit ei americanii alţi soldaţi în loc, cîţi trebuie. Şi, dacă nu soldaţi, atunci avioane, drone, rachete, raze laser, port-avioane, submarine, ”arma secretă” şi ce-o mai fi, ca să îl oprească pe ”rus” înainte de a face primul pas peste Prut. Sau peste Dunăre, sau peste Marea Neagră, sau peste graniţa cu (fosta?) Ucraina. Vorba ”împuşcatului”: Alo! Alo! Alo! Tovarăşi, aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre! După care, a urmat sfîrşitul!

Varianta înţelept-pansiv-mobilizatoare. De prin rîndurile militarilor cu prea multe stele pe epoleţi, pentru o armată aşa de mică cum e cea a actualei Românii, dinspre firavele găşti ale politicienilor cu veleităţi de ”gîndire strategică”, de pe la tribuna ”analizatoriştilor” de profesie, de pripas sau de ocazie a fost lansată, la fel de repede, ideea conform căreia, cu plecarea americanilor nu e de glumă! Trebuie luată în serios şi mai ales trebuie suplinită cu ceva. Waw! Cu ce? Cu ce se nimereşte, cu ce avem la îndemînă sau credem că am avea la îndemînă. Spre exemplu, cu ”apărarea europeană integrată”. Uniunea Europeană devine un fel de NATO pe steroizi, tot mai tare şi mai mare, se înarmează pînă în dinţi şi, vreînd-nevrînd, dacă o fi cazul, trebuie să apere şi România, la o adică. De ”ruşi”, desigur. Şi, cînd o să fie gata? Peste zece, peste două zeci sau peste o sută de ani, nu contează. Noi să fim acolo, pregătiţi! O variantă subsidiară pune în joc greutatea unei ipotetice ”alianţe” cu China! Noua super-putere de la răsărit, prietena la toartă a Rusiei. Dacă o vrea Putin să ne calce glia, dă cineva repede o fugă pînă la Beijing şi îl roagă pe alde Xi Jinping, ori cine i-o ţine locul, să pună o vorbă bună şi pentru noi, să ne lase ăia de la Kremlin în Pace. Şi, dacă nu se poate doar cu vorba bună, atunci să trimită ei vreo două-trei ”sate” de chinezi pe aici, pe la noi, în schimb de experienţă, cu tot cu echipamentul necesar, plus cîteva mii de ”tractoare”, să are cîmpurile de luptă pe care le-ar deschide Rusia, dacă i-ar veni chef să cucerească România. În rest, gargară diplomatică cît cuprinde, poate îi prostim pe ”ruşi” să uite de noi, ori să ia ceea ce au de luat fără să mai facă atîta deranj şi tărăboi, cu arme şi muniţii. N-ar fi chiar prima dată în istorie!

Varianta ”prin forţe proprii”. Scoasă dintre îngălbenitele file ale liberalismului interbelic, soluţia gîndită atunci pentru economie şi dezvoltare socială, nicidecum pentru armată şi război, a fost imediat fluturată prin tabăra ”suveraniştilor”. Doar v-am spus noi! Vorba lui Rareş, Domnul din cartea de istorie, nu filfizonul lui Iohannis: Vom fi iarăşi ce am fost şi mai mult decît atît! România să revină la armata de conscripţie, de vre-un milion şi jumătate de trupeţi, echipaţi pînă în dinţi cu tot ceea ce le trebuie ca să apere glia ştrămoşească. De la suliţi, barde şi săgeţi, la avioane, submarine nucleare şi ”raza morţii”, dar să nu lipsească nici tradiţionala, istorica noastră puşcă cu baionetă şi încărcare pe la capul ţevii. Să nu ne mai tot ploconim la alţii şi să aşteptăm miluirea de la venetici, eretici şi necredincioşi. După care, Rareş şi-a dat duhul şi nimic din ceea ce mai fusese n-a mai fost!

Varianta ”se prăbuşeşte imperiul”. Discutată, desigur, nu atît pe la Bucureşti, că nu dă bine. E vînturată mai mult la Moscova, la Beijing şi, încă şi mai abitir, chiar la Washington. America s-a epuizat! Imperiul, dacă nu se prăbuşeşte, atunci se contractă violent. Nu mai are resurse economice de creştere, moneda lui, chiar dacă mai circulă încă, pe la papuaşi, a devenit calpă, armata cu tot harnaşamentul ei ”ultra-modern” nu mai face faţă decît confruntărilor cu ”traficanţii terorişti” ai lui Trump. Faza a cincea a ciclului imperial este deja aproape încheiată, iar după ea, pînă la prăbuşirea finală, mai sunt doar două trepte. Prima este războiul civil, intern. Cel pe care Trump şi echipa lui se ostenesc, cu atîta sîrg, să îl provoace. Nu de alta dar, dacă e război, nu mai e nevoie nici de alegeri. Nici pentru Casa Albă, nici pentru Congres!

Ok, înţeleg eu, toată lumea are cîte o variantă, cîte o ipoteză. Adică, tocmai eu care scriu articolul să nu am una?

Iată ce zic eu (vorba lui Farfuridi!) şi ca mine trebuie să zică toţi cei ce nu vor să cază la extremitate: Retragerea unui contingent american din România, nici prea mic ca să treacă neobservat, nici prea mare ca să producă panică, este doar un semnal şi o simbolică parte din ”marele tîrg” Trump-Putin. Semnalul este acela că Trump se ţine de cuvînt şi nu se va opune militar extinderii ruseşti în Europa. În orice caz, nu revenirii autoritare în fostul spaţiu al ”lagărului socialist” din Europa centrală şi de sud-est - Ucraina, România, Bulgaria, Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia. Cu nordul - Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda - o lămurim în etapa a doua. De Suedia nu ne atingem, dar, pentru binele ei, o convingem să revină acolo unde era înainte să facă boroboaţa cu aderarea la NATO. Nici nu va fi greu, întrucît NATO nu va mai exista prea multă vreme.

Ei, nu săriţi aşa ca arşi, e doar ipoteză....de weekend!