Oficial european: UE vrea să se asigure că propunerea Rusiei privind Siria este "serioasă"

F.A.
Internaţional / 10 septembrie 2013

Uniunea Europeană a întâmpinat "cu interes" propunerea rusă de punere sub control internaţional a armelor chimice ale Damascului, dar vrea să se asigure că aceasta este "serioasă", a declarat purtătorul de cuvânt al şefei diplomaţiei europene, Catherine Ashton, conform AFP.

"Analizăm propunerea cu interes. Salutăm orice propunere care poate reduce violenţa în Siria", a declarat Michael Mann, purtător de cuvânt al şefei diplomaţiei europene, Catherine Ashton.

"Noi suntem pregătiţi să ajutăm procesul de pace (...) dar mai întâi trebuie să cunoaştem detaliile propunerii, dacă ea este serioasă şi dacă poate fi aplicată", a adăugat Mann, afirmând că o reacţie oficială a UE este în curs de examinare.

Rusia, principal aliat al regimului Assad, a propus luni Damascului să îşi plaseze arsenalul chimic sub control internaţional şi să îl distrugă.

Siria "a primit favorabil" imediat această propunere, prin vocea ministrului ei de externe Walid Mouallem, fără a fi mai specifică. În acelaşi timp, propunerea Rusiei a condus la amânarea unui vot aşteptat miercuri în Senat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2535
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4884
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1247
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.2002

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb