PAM: Aproximativ două milioane de zimbabweeni, vor avea nevoie de ajutor alimentar

F.A.
Internaţional / 3 septembrie 2013

Cel puţin două milioane de zimbabweeni din 13 milioane vor avea nevoie de ajutor alimentar în lunile ce urmează din cauza ploilor slabe cantitativ şi a recoltelor sărăcăcioase, a anunţat astăzi Programul Alimentar Mondial (PAM) într-un comunicat, conform presei internaţionale.

Această cifră, calculată de o echipă compusă din reprezentanţi ai guvernului, PAM şi ai altor agenţii alimentare, este cea mai ridicată din 2009 încoace, conform acestui organism din cadrul Naţiunilor Unite.

"Foamea se răspândeşte în Zimbabwe, unde în jur de 2,2 milioane de persoane - un locuitor din patru în zonele rurale - riscă să aibă nevoie de o asistenţă alimentară în timpul perioadei de dinaintea recoltelor de anul viitor", a explicat PAM.

"Mai multe regiuni, în special în sud, au avut recolte foarte proaste, iar oamenii încearcă să facă să dureze cât mai mult provizii ce se epuizează rapid", a declarat directorul PAM pentru Zimbabwe, Sory Ouane.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb