România anului doi

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 3 ianuarie 2008

Cristian Pîrvulescu

După ce din cauza percepţiei predominant conflictuale asupra politicii şi a antagonis­mului intern ajuns la o intensitate fără precedent Româ­nia a irosit primul an de la aderarea la UE în 2008 s-ar putea recupera o parte din întârziere. Şi totuşi nimic nu anunţă a astfel de evoluţie. Tendinţele anului precedent se vor menţine, ba chiar se vor amplifica. Justiţia va rămâne sub presiune politică, iar administraţia publică va fi în continuare hărţuită din toate părţile. Şi, pe deasupra, mai mult decât anul ce tocmai s-a încheiat, anul ce începe va fi unul al confruntărilor electorale decisive.

Ori, în absenţa dezbaterii ideologice şi a confruntării între valori marea temă mitologică a luptei dintre Bine şi Rău va fi relansată şi adaptată pentru a compensa lipsa de apetit a publicului. Alegerile locale, marea confruntare politică a anului 2008, devin piatra de încercare a unui sistem politic improvizat în învălmăşeala anului 1990. Şi cum poltronii care fac şi desfac "politica" în România au cel puţin tot atâta oroare de democraţie cât şi de vid (politic) şi 2008 va fi încă un an pierdut pentru ceea ce Lincoln, preluând o formulă a lui Pericle, numea "guvernarea poporului, de către popor, şi pentru popor".

De altfel democraţia, atât la nivel practic, cât şi noţional şi-a consumat în cei 18 ani de la Revoluţie aproape toate sensurile pozitive. Astăzi, dacă nu este de-a dreptul incriminată pentru inegalităţile flagrante produse de o tranziţie direcţionată politic şi economic de o elită cleptocrată, democraţia apare mai degrabă un cuvânt fără fundament. În aceste condiţii democraţia, compromisă de o clasă politică fără vocaţie, a ajuns să se metamorfozeze în cel mai comun populism. În loc să fie pusă în aplicare şi supravegheată de ansamblul membrilor societăţii, dând naştere unui sistem politic echilibrat, democraţia românească, mai mult decât formele pervertite ale democraţiei din celelalte state central europene, a cedat locul fără luptă populismului. Şi dacă 2007 a consemnat eşecul populismului peremist ori a neopopulismului becalist, potenţialul de manipulare populistă a rămas aproape intact.

Şi dacă în Franţa - ţară devenită în 2007 în mod improvizat şi surprinzător un model politic pentru Traian Băsescu şi adepţii săi - nu alegerea lui Sarkozy, ci noua turnură people a politicii a şocat opinia publicul anul precedent, în Româ­nia populismul cu tentă people a fost mai mereu la ordinea zilei. Dar peoplearizarea politicii româneşti a avut nota sa specifică. Nu tu separare între SégolPne Royal şi François Hollande, nu tu divorţ între Nicolas şi Cecilia Sarkozy, nu tu vacanţă la Luxor a preşedintelui cu Clara Bruni. În schimb, interesul pervers al mediei româneşti faţă de Gigi Becali şi libertăţile sale de limbaj vor afecta pentru multă vreme calitatea discursului public românesc. Onomatopeele becaliene au devenit atât de fireşti încât mulţi moderatori de televiziune le reproduc inconştient. Ca să nu mai vorbim de prima pagină a ziarelor unde scandalurile au tronat. Propensiunea pentru scandal are o altă justificare decât cea comercială: compensează lipsa de stil şi de viziune. Infotainmentul nu e cauza, ci efectul unei confuzii. Dacă în occident vechile limite dintre spaţiul public şi privat sunt asaltate din motive ideologice, în România totul nu e decât rezultatul unei mari neînţelegeri.

Pe acest fundal mai degrabă sumbru încrederea românilor în Uniunea Europeană rămâ­ne unul din puţinele motive de optimism şi în 2008. Şi nu e unul oarecare. Parcă pentru a compensa dezgustul faţă de politica românească majoritatea românilor supra-apreciază Uniunea europeană. În Eurobarometrul dat publicităţii de Comisia Europeană în decembrie 2007 România se afla pe primul loc - cu 68 % percepţii pozitive, 10% peste media europeană - în ceea ce priveşte încrederea în UE. Ne asemănăm în acest punct destul de bine cu Polonia, bolnavul de mai ieri al Europei, unde încrederea în UE atinge 62 %. Dar în ambele ţări guvernele naţionale sunt depreciate (17% încredere în Polonia şi 21% în România) în raport cu Comisia Europeană (61% în Polonia şi 60% în România), aceeaşi situaţie fiind valabilă şi în cazul parlamentelor naţionale (caz în care încrederea e de doar 10 % în Polonia şi 18% în România) în raport cu un Parlament European privit ca o compensaţie a ineficienţei parlamentului naţional (unde încrederea polonezilor atinge 60%, pentru ca a românilor cu 72% să fie depăşită doar de cea a grecilor care ajung până la 77%). Căci Uniunea Europeană a confirmat aşteptările celor două societăţi est europene, pe câtă vreme politicienii autohtoni au eşuat în absurd. Dar Polonia a schimbat deja guvernul după alegerile anticipate din octombrie 2007, iar sondajul exprimă o stare de fapt anterioară succesului liberalilor proeuropeni. În schimb, românilor le-a rămas doar optimismul. Al doilea an în care ţara noas­tră este membră a Uniunii rămâne astfel unul al speranţei.

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro