Aplicaţia 24pay a depăşit trei milioane de descărcări

A.D.
Miscellanea / 10 decembrie, 11:14

Sursa: Unsplash

Sursa: Unsplash

Aplicaţia 24pay a depăşit pragul de 3 milioane de descărcări în luna decembrie 2025, confirmând astfel popularitatea şi utilitatea serviciilor şi produselor din portofoliu, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.

Rezultate notabile au fost înregistrate şi în 2024, când numărul de plăţi realizate prin aplicaţie a ajuns la peste 16,7 milioane de operaţiuni, cu o valoare totală de peste 123 de milioane de lei - în creştere cu aproape 30% faţă de anul precedent. Tendinţa de creştere accelerată se menţine şi la finalul anului 2025, susţinând obiectivele de dezvoltare pentru anul următor.

24pay este cea mai descărcată aplicaţie pe segmentul de transport din ţara noastră. În ultimii doi ani, sub coordonarea echipei conduse de Denissa Dumitriu, au fost integrate constant noi produse şi servicii care să răspundă tot mai multor nevoi ale utilizatorilor, reflectând viziunea de a transforma 24pay într-o aplicaţie pentru toate plăţile.

În paralel, investiţiile au vizat actualizarea designului şi optimizarea interfeţei aplicaţiei, pentru a le oferi utilizatorilor o experienţă îmbunătăţită şi un proces de plată mai simplu, intuitiv şi rapid.

Ca rezultat, în ultimii doi ani, numărul utilizatorilor 24pay a crescut de peste patru ori.

Denissa Dumitriu, Chief Commercial and Operations Officer 24pay şi PayPoint Services, a declarat că: „24pay a pornit ca o soluţie modernă pentru plata transportului public, însă ne-am propus încă de la început să evoluăm şi să devenim o aplicaţie pentru toate plăţile. Din 2022, am accelerat această transformare, atât prin creşterea numărului de utilizatori, cât şi prin extinderea constantă a portofoliului de servicii. Pregătim noi parteneriate în domenii precum asigurări, divertisment sau lifestyle, pentru a răspunde cât mai bine tendinţei clare de digitalizare şi dorinţei românilor de a accesa rapid şi sigur serviciile de care au nevoie în viaţa de zi cu zi”.

Lansată iniţial ca aplicaţie pentru bilete de transport public, segment unde în prezent acoperă 24 de oraşe, astăzi oferă utilizatorilor posibilitatea de a plăti simplu, sigur şi rapid, o varietate de servicii conexe, de la bilete de avion la parcare sau taxe din zona auto. În plus, utilizatorii au posibilitatea să îşi plătească facturile, să îşi reîncarce cartela pre-pay, să îşi încheie asigurări de viaţă, să îşi facă programări la sală sau să doneze pentru cauzele pe care vor să le susţină.

Serviciile din segmentul transportului se menţin în topul celor mai accesate de utilizatori. În ce priveşte plata transportului public, Bucureştiul conduce clasamentul, Capitala fiind printre primele oraşe integrate, unde serviciul s-a bucurat de o adopţie rapidă în special în rândul studenţilor.

Topul celor mai populare servicii este completat de plata facturilor, reîncărcarea electronică şi plata parcărilor, reflectând profilul digitalizat al utilizatorilor aplicaţiei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0897
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3711
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4198
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8278
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.8939

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
metalshow-tib.ro
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb